În data de 12 ianuarie 2022, atunci când se manifestau semnele stingerii pandemiei de Covid și se luau măsuri de relaxare,
urmând dictonul ”după război, mulți viteji se arată”, Bivolaru a inițiat o serie de acțiuni ”eroice”, vizând ”ecouri la nivel planetar”:
Începând de miercuri 12 ianuarie 2022, în fiecare miercuri și sâmbătă vom realiza o angrenare colectivă excepțională, transmisă
pe MISA Senzațional TV: Expunere a profesorului de yoga Gregorian Bivolaru având titlul
”Aspecte edificatoare, esențiale, referitoare la manifestarea prin angrenare colectivă realizată la unison a unei stări intense de
revoltă benefică îndreptățită ce va acționa printr-un fenomen de cumul ocult și va conduce la declanșarea unui proces lăuntric
de conștientizare puternică ce va cuprinde masele de ființe umane de pe această planetă, impulsionându-le astfel să se miște
după cum este inteligent, ba chiar urgent necesar, și să reziste eroic în fața răului satanic ce crește și ia amploare pe zi ce trece.”
Ulterior, pe data de 18 martie 2022, MisaTV a difuzat o expunere a lui Bivolaru intitulată ”Preambul la acțiunea de susținere
a Eroului Recunoscut”, iar ulterior s-a inițiat un program de acțiuni periodice (arhivă 🔗). În expunere, Bivolaru nu a dezvăluit
cine e misteriosul ”Erou Recunoscut”, mai ales că denumirea duce imediat cu gândul la Eroul Necunoscut, Anonimul de lângă noi.
Descrierea acestuia este una foarte generală, cu referire la Eroul Spiritual VIRA, dar și la alte aspecte ale ideii de eroism, citez:
Atunci când o ființă umană manifestă plenar o stare de curaj extraordinar, aceasta vădește atragerea și acumularea în Universul ei
lăuntric a energiei subtile, sublime a Eroismului Dumnezeiesc. Prin extensie, eroul este o ființă umană ce se distinge prin calitățile
sale specifice, dar și prin acțiunile sale ce sunt supraomenești, ce sunt admirabile.
Însă inevitabila referire la Atributele Dumnezeiești, precum și data de 18 martie 2022, când se împlineau exact 18 ani de la
raziile din 2004 (”acțiunea Christ”) îndreptate împotriva lui Bivolaru și a MISA, constituiau indicii deloc voalate care sugerau
și conduceau la recunoașterea Eroului la care se făcea de fapt referire. Cu alte cuvinte Bivolaru, în grandomania și egolatria sa
fără limite, se referea la el însuși, chiar dacă nu a rostit un nume.Și era evident că exista și un nume anume, unul singur, pentru că
în caz contrar ar fi făcut referire la eroi în general. Dacă cineva ar insinua că Eroul Recunoscut face referire la arhetipul Eroului,
este contrazis chiar de titulatura de ”Recunoscut”, adică CINEVA ANUME, precis identificat, și nu un erou în general.
Practic, prin această acțiune, Bivolaru cerșește recunoașterea clară ca fiind marele eroul salvator și mântuitor al omenirii.
A urmat penibila piesă în mai multe acte a ”scrisorilor de amenințare cu moartea” dublate de oferte financiare:
Amenințarea fantomei, Gogorița, Scrisoarea I, Scrisoarea a II-a, în care marele erou se lamentează că este vânat, cerșind atenție,
admirație, proslăvire și compasiune. Pretinsa amenințare din partea ”Ocultei malefice” este evident una falsă, din moment ce
Bivolaru și-a deconspirat în repetate rânduri locația în care se ascundea eroic, prin aducerea a sute de cursante pentru a le ”iniția”,
ocazie cu care au apărut mai multe relatări cum că el se ascunde la Paris. De altfel a fost foarte simplu pentru autoritățile franceze
să descopere atât vizuina lui Bivolaru, cât și celelalte locații ale grupului infracțional organizat de la MISA, să supravegheze
toate operațiunile membrilor grupului și să-i aresteze, ceea ce ar fi putut face lesne și Oculta, dacă ar fi existat într-adevăr
o vânătoare din partea acesteia. Rezultă că auto-victimizarea lui Bivolaru cum că este hăituit și amenințat cu moartea, este
un spectacol jalnic al unui pretins erou ce se sacrifică pentru binele ucenicilor lui.
De curând, MisaTV a realizat o nouă emisiune din seria intitulată ”Yoga Ezoterică - bucuria de a trăi mai mult, fiind hiperconștienți”.
Episodul 101 al seriei se referă la
textul acestuia fiind preluat întocmai din ”preambulul la acțiunea de susținere a Eroului Recunoscut”, ce a fost menționat anterior.
În cadrul emisiunii, între exemplele concrete de eroi mitici, eroi ai istoriei omenirii, ai istoriei naționale sau oameni simpli care
au săvârșit fapte de eroism autentic și chiar de sacrificiu suprem, este inclus de către realizatorii de la MisaTV și Ghidul spiritual
care, în viziunea MISA, nu avea cum să lipsească din panoplia eroică a neamului și a umanității.
➤ Astfel, la min09:sec25, emisiunea MisaTV îl prezintă într-o imagine pe Bivolaru, alături de eroi ai istoriei neamului românesc
(Mihai Viteazul), ai culturii naționale (Mihai Eminescu, Constantin Brâncuși) etc. Simultan, o voce masculină declamă teatral:
Eroul veritabil reprezintă un amalgam de energii subtile sublime dumnezeiești care face să apară și să manifeste o depășire
constructivă fecundă în toate domeniile sale de activitate. Eroul exemplar poate fi definit ca o natură liberă la modul dumnezeiesc,
care canalizează și manifestă în mod spontan prin ființa sa felurite energii dumnezeiești iar, în felul acesta, eroul devine admirabil.
Un erou veritabil este totodată un fondator, un manifestator năvalnic al energiei subtile sublime a ordinii dumnezeiești.
Însă imaginea în centrul căreia tronează ”eroul exemplar” Bivolaru stând în postura lotusului, îl include și pe Ion Antonescu.
Fostul mareșal al Armatei Române este un personaj istoric controversat, considerat de către unii ca fiind criminal de război.
În orice caz, acesta s-a asociat cu naziștii pentru a lupta împotriva URSS și a lua înapoi Basarabia, pe care tot naziștii o dăduseră
rușilor prin pactul Ribbentrop-Molotov. Nu este moral să te asociezi cu forțele răului, chiar și - sau mai ales - în cauzele juste!
La fel de ”justă” este și asocierea lui Bivolaru cu moralitatea, deși în emisiunea MisaTV se spune că, citez, ”marele erou este
în mod spontan caracterizat de o uimitoare superioritate morală”.
➤ După ce, în pasajul menționat anterior, slugile au cerșit admirație pentru stăpânul lor, la momentul de la min17:sec20, acesta
apare fotografiat la acțiunea realizată de MISA în anii '90 la cetatea dacică de la Sarmisegetusa, în timp ce prezentatorii recită:
Adevăratul erou nu caută niciodată un profit pentru el însuși. Nu urmărește pentru sine efectul faptelor sale, fapte pe care le
consacră exclusiv scopului final, fie că aceasta este salvarea unui om, a unui popor sau a întregii umanități, fie că e pentru
binele general, sau pentru salvgardarea puterii de a spera a celorlalți semeni ai săi. Un erou veritabil ajunge să fie în mod
spontan demn de stima și de admirația vie a oamenilor. El este, într-o anumită măsură, expresia gloriei dumnezeiești, prin
forța ieșită din comun a caracterului său.
➤ la min22:sec54, Bivolaru este prezentat într-o filmare veche ”unduindu-se” în stilul specific în centrul spiralei, în timpul unei
exemplificări, în timp ce vocea prezentatorului declamă:
Un erou veritabil se distinge prin vitejie și prin curaj imens în toate împrejurările grele. Dat fiind faptul că aura sa
se expansionează chiar extraordinar de mult prin captarea energiilor subtile sublime care, prin amalgamare,
îl definesc pe marele erou, o astfel de ființă umană este în mod spontan admirată și captează atenția oamenilor
atunci când aceștia prezintă în ființa lor afinități cu calitățile ce îl definesc pe un erou extraordinar.
➤ la min26:sec24, precum și la min26:sec37, Bivolaru este înfățișat într-o filmare veche, în camera sa ce arată ca o bibliotecă,
în timp ce studiază și apoi redactează una din numeroasele sale cărți compilate (a se citi ”plagiate”), în ”premieră planetară”,
evident. Pe fundalul sonor, vocea prezentatoarei recită imnul de slavă:
Încercat de frici și slăbiciuni ca orice om normal, eroul reușește să și le învingă, să le depășească, alegând confruntarea directă
cu sine, prin înfruntarea cumplitului adversar. Eroul este un om liber pentru că a contemplat adevărul. Împlinirea constă în
îndeplinirea menirii a misiunii sale, indiferent cât de maiestoasă sau insignifiantă ar părea aceasta, indiferent de prețul plătit.
Eroul săvârșește o sacrum facere, o lucrare sfântă, căci se aduce pe sine jertfă pe altarul adevărului pe care îl slujește.
➤ la min27:sec23, Bivolaru este arătat într-o imagine trucată, în meditație, fiind înconjurat de o aură de lumină apoi imediat,
la min27:sec26, este înfățișat într-o filmare veche, în postura lotus și cu ochii deschiși, privind ostentativ către camera de filmat,
în timp ce vocea teatrală masculină declamă:
Un erou adevărat nu este niciodată o ființă tragică. Marele erou este în mod spontan caracterizat de o uimitoare superioritate morală.
Atunci când energia subtilă sublimă a atributului dumnezeiesc al eroismului dumnezeiesc este acumulată din abundență
în universul lăuntric al ființei umane, îi conferă capacitatea de a realiza cu ușurință fapte pline de vitejie, iar eroismul său
evidențiază un caracter sau fapte demne de un erou.
➤ în fine, la min29:sec02, emisiunea de preamărire și slavă atinge apogeul, în momentul în care Eroul este în sfârșit Recunoscut
și chipul său încă nedescompus este arătat lumii, ca să nu mai fie nicio îndoială: Bivolaru este înfățișat în fotografii vechi, în timp
ce prezentatoarea, cu voce plină de entuziasm, recită osanale:
Există eroi sau sunt doar o închipuire din nevoia noastră de a mitiza? Există! De fiecare dată când avem de-a face cu ei,
îi recunoaștem, [pe ecran apare imaginea lui Bivolaru] căci au ceva specific, chiar și în blândețe. Au un fel de a fi unic
și inimitabil, care îi diferențiază de restul lumii.
La rândul nostru, adăugăm prinosul de recunoștință către Marele Erou între Ero(r)i, amintind câteva dintre faptele de ”eroism”
ale Acestuia, care vin în totală contradicție cu frazele sforăitoare declamate cu emfază în emisiune și care, de-a lungul anilor,
ne-au inspirat să-I urmăm luminosul exemplu și s-o ștergem din preajma Sa:
➢ în urma a numeroase articole din presă despre ”minunile” petrecute la cursurile de yoga, urmate de anchete ale autorităților,
Bivolaru a ripostat și ”a ieșit la luptă cu pieptu-i dezgolit și păros, înfruntând dușmanul”, retrăgându-se de la conducerea școlii și
ascunzându-se în spatele unor discipole care au preluat pe hârtie conducerea școlii, el rămânând ”doar” mentorul acesteia.
În noaptea de 17 iunie 1996, a avut loc o razie a poliției la sala de sport ”Leu” a Politehnicii din București, chiar în timpul cursului
de yoga, dar Bivolaru nu a fost găsit la cursul pe care ar fi trebuit să-l țină în acel moment (detalii pag. 73-76 ale acestei cărți 🔗).
În locul lui, au încasat-o Camelia Chișcă și Camelia Roșu.
➢ după spectacolul aniversar omagial din 12-13 martie 2002 de la Sala Polivalentă, ca urmare a difuzării la TV a unor imagini
înregistrate pe ascuns ce prezentau un show pornografic, procurorii au efectuau cercetări penale, inclusiv pentru presupusa
prezență a unei minore în cadrul ”spectacolului” (video). Atunci, o cursantă ”adultă pitică” a declarat că ea a fost cea care
apare în scenele incriminate (carte, pag.181).
➢ după raziile din 18 martie 2004 ce au avut loc la câteva dintre locațiile MISA, Bivolaru s-a lamentat că a fost abuzat de procurori
(video) dar din nou, ca un făcut, el personal nu s-a aflat în locațiile percheziționate, ci au avut de suferit doar cursanții lui.
Ulterior, în anul 2007, mai mulți instructori care au părăsit mișcarea l-au acuzat pe Bivolaru că i-a pus pe unii cursanți să comită
fapte ilegale și să mintă pentru el (arhivă)
Sub amenințarea dosarelor penale întocmite după razii, Bivolaru a dat să fugă eroic din țară. Prima oară a fost prins la vama Nădlac,
prilej cu care a exemplificat ”starea de ocultare a adevăratului erou spiritual VIRA cu geaca trasă peste cap” (video 1 🔗, video 2 🔗
la min 12:sec52), băgându-l în bucluc pe vameșul cursant la care apelase ca să-l ajute 🔗.
➢ ulterior, tot în anul 2004, a fugit eroic din țară, în containerul unui TIR, după cum a povestit, ajungând în Suedia (articol de presă)
➢ în anul 2005 a cerut și a obținut azil politic în Suedia, ajutându-se de mărturiile unor cursanți, manipulându-l pe ”expertul”
în secte Nylund 🔗, pe judecătorii de la Curtea Supremă a Suediei 🔗 și pe raportorul OSCE Seppo Isotalo. Acesta din urmă
a declarat ulterior că MISA are toate caracteristicile unei secte, după ce a avut un contact mai strâns cu gruparea (video min16:sec20).
La Curtea Supremă a Suediei a fost audiată și presupusa victimă minoră a lui Bivolaru, care a negat că ar fi avut relații sexuale
cu acesta 🔗. Însă în cadrul audierii pentru eliberarea condiționată din septembrie 2017, Bivolaru a declarat că își asumă fapta
(relația sexuală cu minora), o regretă și nu o va mai repeta (articol de presă și document). Apoi, la ieșirea din penitenciar,
și-a susținut din nou nevinovăția (video). Într-un interviu prin telefon pentru o televiziune, Bivolaru declarase că știa de la
judecătorii Curții Supreme suedeze, înainte de proces, că nu va fi extrădat, ceea ce ar însemna antepronunțare (video).
➢ în anii care au urmat, au apărut din ce în ce mai multe informații că Bivolaru ar fi părăsit țara de azil, Suedia, și s-ar fi ascuns
la Paris, unde chema cursante pentru inițiere sexuală (video). Bivolaru a declarat prin telefon unei televiziuni că nu este nimic
adevărat (video), dar ulterior a fost arestat de două ori la Paris, ultima dată în 28 noiembrie 2023 când a fost prins în flagrant.
În acel interviu telefonic, Bivolaru a declarat, citez:
”Poate când se va prăbuși această conspirație, acest guvern satanic, atunci veți vedea că ipostaza mea de victimă și de infractor
se va transforma peste noapte într-un mare erou. Țineți minte aceste cuvinte, că sunt profetice”.
➢ Bivolaru a susținut mereu că este amenințat cu moartea, chiar și după ce a primit protecție în Suedia, deși el a părăsit țara
și s-a ascuns la Paris, unde a fost arestat cu rapiditate de către autoritățile franceze după emiterea mandatelor, dovedindu-se
că nu a fost niciun moment într-un pericol real, căci dacă ”forțele oculte malefice” ar fi vrut să-l ucidă, ar fi putut să o facă
cu mare ușurință (interviu cu Gregorian Bivolaru despre amenințările cu moartea - video).
➢ după ce a fost arestat la Paris în 28 noiembrie 2023, Bivolaru și MISA au dat din nou vina pe cursante și pe frustrările unora
dintre acestea, citez:
Bivolaru:
Au venit să vorbească despre yoga, iar pentru unele a apărut dorința de a face dragoste și așa am făcut dragoste, evident când
dragostea a fost reciprocă”, asigură el. (interviu pentru jurnalul Liberation)
Biroul de Presă MISA:
Ridică un semn de întrebare faptul că cele șapte femei au rămas anonime, susținând că le este frică, dar ne întrebăm
de ce le este frică, din moment ce în România niciuna dintre așa-zisele ”părți vătămate” și niciunul dintre martorii acuzării
nu au avut de suferit de pe urma MISA din 2004 până în prezent, deși numele și adresele lor sunt cunoscute (arhivă).
➢ în tot acest timp, marele erou neînfricat Bivolaru s-a lamentat că este vânat de către Oculta care vrea să îl omoare și a prezentat
mai multe serii de ”scrisori de amenințare”, ce arată mai degrabă a fi ticluite chiar de către cei de la MISA, sub ”îndrumarea”
lui Bivolaru, ale cărui clișee de gândire și de exprimare se regăsesc în acele penibile ”scrisori”.
Așadar auto-victimizarea, lațitatea și minciuna sfruntată sunt calitățile de bază ale ”Eroului” Bivolaru și ale acoliților săi de la MISA
care și-au dat măsura slugărniciei, realizând această ridicolă emisiune de osanale și slavă închinate gurului lor, parcă anume
spre a-i îndeplini cuvintele profetice rostite în acel interviu telefonic de pe când se refugiase eroic în Suedia.
Mai nou, slugile gurului i-au creat acestuia un nou site de preamărire 🔗, prin care se încearcă să-i creeze o aură de erou
spiritual și să mai șteargă din mizeria adunată pe statuia pe care tot ei i-au înălțat-o lui, ”eroul” care se ascunde după adepți.
Link alternativ:
ReplyDeleteS-a aflat cine este ”Eroul Recunoscut”!
Linkuri alternative articole
ExMISA channel
Azi 13 ioghistii lu peste prăjit închis la francia s-au odihnit după ce au moțăit cu succes la meditațiile profunde prilejuite de sărbătorirea gurului lor care este de fapt doar un ghid, aș zice mai degrabă un ghidon strâmb rău. Marele pedofil proxenet și obsedat sexual născut pe 13 dar modificat pe 12 să nu pară ghinion curat a sărbătorit pe uscat, adică bivolul la răcoare fără nicio păsărică fără vreo spălată pe creier și chiar fără droagele lui preferate.Vremuri grele mon cher. O fi soarta? O fi karma?
ReplyDeleteNascut pe 13, isi serbeaza ziua pe 12. Ii e teama ca vor fugi discipolii de nr. cu ghinion.
ReplyDeleteHa, haha, unde era superstitiosul! Pare mai destept, chiar mai rotund cu o zi. Dar nu e!
Trebuie sa se adune ca e cam imprastiat. Si detronat! Analizat examinat, inspectat si cautat caci fragmentat este!
Ce placebo vorbeste? A inceput sa blasfemieze pentru ca se vede 13-le de rasfatat. Basculeaza in insanitate.
https://m.youtube.com/@egelywheelofficial/videos
ReplyDeleteAm văzut persoane pe Youtube care făceau să se rotească o elice de hârtie pusă pe un bold, și plasat sub un bol de sticlă transparentă. Deci o construcție mai rudimentară. Nu cum face cimpoiul bivol. Asta cu roata egelly am facut cu toții. Deci frecție cu spray în ochi la piciorul de lemn. Așa că lasă-ne.
sunt zeci de videouri pe youtube care demonstreaza ca roata Egely e o prostie, sensibila de fapt la curenti usori de aer si variatii mici de temperatura.
Deletevedeti asta: https://www.youtube.com/watch?v=qPmzVu5xnNo
Ideea este insa, daca Grig e atat de paranormal sa miste o rotita ori doua, si e dispus sa faca asta in fata a cinci martori, ne-numiti, si, desigur, foarte impartiali, de ce nu face ceva mai pararormal de atat?
Daca isi incalca modestia, de ce nu demonstreaza ceva clar masurabil, public?
El evident zice ca exemplifica asta mereu, cu stari intreite - dar starile sunt un bine antrenat placebo pentru cei ce le traiesc si total nesimtite de impartiali.
Vindeca un om - dar unul testat acum, atins de Bivo, si gata, toate simptomele au disparut, masurate, verificate, analizate!
Leviteaza!
Iesi din inchisoare prin teleportare, doar sa arati cine esti, mare erou, si intoarce-te modest sa astepti judecata!
Su nu numai Bivo. Toti astia granzii, care se cred "profesori".
Atât de vajnic a fost marele erou recunoscut ca atunci când l au prins și a pus geaca în cap ..a purtat și peruca de femeie pina în momentul prinderii la Nădlac și colac peste pupăză minte de îngheață apele!!
ReplyDeleteO prietena de a lui Camelia Frisca mi a relatat ca în panica aceea din momentul prinderii lui în 2004 a tremurat ca un iepure de camp!!.Mi a spus ca era transpirat leoarca de frică și cind l au scos afara din mașina parcata la magazinele DutyFree ..cică s a basit urat de tot pare ca era cu flatulenta și crampe din cauza stării psihice!!
Mai nou cind GB l a văzut în video pe Steven Seagal celebru maestru de aikido ar fi zis ca S.S are o manipura ca a lui! WTF!!
Ca G.B face un mare efort si iși contracta aura când merge prin lume..ca sa nu se prăbușească blocurile!..Sa crape zidurile!! :))))
Tot ce se poate crapa sunt pantalonii aia maro dintre picioare la guru bivu..acolo se pot crapă la cusatura dintre picioare..de la minciunile și basinile mentale ale maestrului erou recunoscut..
Mare Artilerist!
GB = Contele de Trompete!!
"cică s a basit urat de tot pare ca era cu flatulenta și crampe din cauza stării psihice!!"
Deletehehe sta bine pe psihosomatic
" a tremurat ca un iepure de camp!!."
cand la interogatorii pe vremea lui ceasca pe numai stiu care discipola o adaeau cu capu de birou sa semneze declaratia care sa il incrimineze pe bivolar, iar in schimb marele erou bivolaru apoi o lovitura la talpa goala spunea tot, si laptele de la ma-sa
Simona T., cand inca era de partea lui Grig Bivolaru, chiar a comentat la cursul din Bucuresti ca momentele alea in care Grig a fost arestat sunt testele spirituale la care el, maestrul emerit, ne supune.
ReplyDeleteChiar credeti ca Grig nu putea sa treaca granita neobservat? Pai ramolitul de Aleister Crowley traversa Londra imbracat ca un bufon si nimeni nu il baga in seama. Grig poate cu mult mai mult.
Dar a făcut circul de la vama pentru noi, sa ne testeze increderea.
De asta geaca in cap. De asta peruca. De asta comportament de copil tembel si isteric.
Ca sa te testeze pe tine.
Ca tu sa arati ca inca crezi in el.
Si cei care o sa creada pana la capat o sa ramana in istorie ca mari eroi, luptatorii vajnici pentru trezirea omenirii, micii dumnezei. Ei o sa fie adorati in Satya Yuga.
Logica asta irefutabila justifica absolut orice la Grig.
Violeaza fete minore?
Minte cand el e Satyananda?
E lacom, fura si inseala cand el e Aparigrahananda?
Recomanda chiuretaje cand el e marele Ahimsananda?
Pai da, din cauza ta. Sa iti testeze credinta.
Tu esti de vina.
Daca toti cursantii ar fi perfecti, el ar fi perfect.
Si cei care inca il urmeaza se cred eroi, vira, mici dumnezei, adorati de armate de ingeri pentru curajul lot de a crede inca intr-un nebun.
Un maestru spiritual trebuie să fie în primul rând un model moral pentru ucenici, deci nu ar face ceva care să pară o încălcare a principiilor morale. Ucenicii lui Iisus au fost puși la încercare când Iisus s-a supus de bunăvoie patimilor răstignirii, fără a părea vreun moment că încalcă aceste principii.
DeleteÎn schimb, Bivolaru ”îi pune la încercare” pe adepți prin exemplul - și chiar prin îndemnul - de a le încălca. Prin ”logica” celor de la MISA, orice încălcare a regulilor morale poate fi interpretată drept ”test spiritual”.
Trăim vremuri în care elevii își vor testa maestrul! Numai merge romanta psihologica ..v am testat încrederea dracii mei!!
ReplyDeleteAcum sunt vremuri în care elevii îl pun la încercare pe guru : ia ma ești cine zici ca ești sau ești doar un bufon închipuit!!
Un exemplu concret ca aceasta grupare spirituala e putreda:
DeleteCând îndrăznești sa spui ca te indoiesti de anumite lucruri ei nu iti demonstrează ca au dreptate si ca si-ar respecta principiile morale ci te dau afara.
De ce? Pentru ca stiu ca nu au cum sa demonstreze contrariul.
Sunt antrenati sa scape de oamenii care stiu adevarul despre ei.
N-a fost niciodata spirituala. A fost doar o grupare care a ingramadit unele peste altele tone de informatii din tot ce li se parea (dezaxatului si complicilor lui) mai atragator, mai exotic, cu unicul scop de a face bani, de a exploata o masa de cursanti. Cantitate infinit, calitate ZERO.
DeleteNivelul de spiritualitate (cu sau fara ghilimele) undeva in zona infantilismului, superstitiilor, dar mai ales in zona organelor genitale.
Si daca e sa privim din punct de vedere spiritual, un element care indica faptul ca Grig si scoala sa au deraiat devreme de pe cale (daca or fi fost pe ea vreodata) este ignoranta inlocuire a mantrei lui Tara cu una inventata - Auma. Mantra asta e un nonsens, si indica crasa ignoranta a marelui maestru Bivolaru. In plus, arata si devierea fata de Tara, puterea cosmica a adevarului divin, cea cu care nu te mai apara si protejeaza ca o mama daca minti, daca nu arati compasiune, daca nu esti OM.
ReplyDeleteIn anul 3 de yoga daja Bivolaru a excrementizat puterile cosmice cu Auma, vandalizand poate cea mai relevanta putere cosmica pentru o scoala spirituala autentica, cea care iti da elocventa si capacitatea de a fi si a spune Adevarul.
Auma e o inventie prosteasca, doar ca sa justifice o initiere "oculta".
Misa nu da adevarata mantra a Tarei.
Din anul 3 deja sunteti mintiti, fraieriti, prostiti.
Mantra Auma e prima dovada ca Bivolaru e un dobitoc, care habar nu are de yoga si nici de puteri cosmice, care a copiat fara a intelege si inventat ca sa ne tina captivi iluziei sale.
Tara lipseste de la MISA.
Drept la replică:
DeleteDacă Tara este într-adevăr întruchiparea compasiunii, pare firesc ca rolul ei să fie aliniat ajutorului activ pe care il oferă celor care au nevoie de înlăturarea obstacolelor, de atenuarea suferinței și deschiderea drumului spre înainte, mai degrabă de o simplă transmitere a unui mesaj sau confirmare a unui adevăr, adevărul divin.
În acest sens, natura ei divină ar fi demonstrată prin acțiunile ei transformatoare, reflectând capacitatea ei deplină de zeiță, mai degrabă de a fi o figură pasivă sau secundară.
Notează te rog distincția intre o zeiță care efectuează o intervenție divin activă și un mesager care oferă o confirmare! Compasiunea, la urma urmei, implică nu doar empatie, ci și dorința de a acționa pentru a atenua dificultățile. Prin această logică, invocarea ei pentru ajutor în depășirea provocărilor este pe deplin potrivită pentru o zeiță de o asemenea statură și grație.
Putem interpreta Tara, zeița compasiunii, ca întruchipând aspecte de Jnana Shakti și Kriya Shakti. Prin natura ei, ea nu doar că înțelege profund suferințele adoratorilor (Jnana Shakti), ci și intervine activ pentru a le alina și deschide căile blocate (Kriya Shakti).
Această combinație o face o forță divină atât în cunoaștere, cât și în acțiune.
Pentru cei neinițiați, cunoașterea pe care o aduce Tara poate fi percepută ca o formă de adevăr divin, un ghidaj către înțelegerea suferințelor lor și a soluțiilor pentru depășirea acestora. Înțelepciunea pe care Tara o oferă și energia ei transformatoare, împreună duc la eliberare și luminare.
Si ce legatura are copy-pasteul asta cu ce e scris mai sus?
DeleteTara nu e zeita nici mesager. Sau poate e, pentru neinitiati.
Sa numesti Tara zeita e ca si cum ai zice ca Dumnezeu e un mos cu barba alba care sta pe un tron de nori, inconjurat de copii in putsa goala, inaripati si inarmati cu arcuri.
Mantra lui Tara nu e Auma. Niciodata nu a fost, si oricat s-ar screme placebo-ic MISA, niciodata nu va fi.
"Tara nu e zeita nici mesager."
Delete"Tara lipseste de la MISA."
"Dumnezeu e un mos cu barba alba" ca Morihei Ueshiba, sau ca Aurobindo care te invata ca poti sa fii smecher fara sa fumezi.
https://www.youtube.com/watch?v=30Sa0PLquFg
Dupa ce termin de facut pizza ca un pizzaiol adevarat, vin sa-ti explic ce am discutat cu AI despre Sf. Sa Dalai Lama.
"Quod me nutrit me destruit," care se traduce prin "Ceea ce mă hrănește mă distruge.”
DeleteDeci e zeiță. Si o lăsăm așa.
"Dumnezeu e un mos cu barba alba care sta pe un tron de nori, inconjurat de copii in putsa goala, inaripati si inarmati cu arcuri."
Deletehttps://turismistoric.ro/wp-content/uploads/2017/07/foto-parcul-carol-2.jpg
😂 , DA!
Pervertirea unei mantre, schimbarea ei, initierea in mantra gresita e practic un act sui generis satanic.
ReplyDeleteE ca si cum ai schimba Amin cu Amon.
Chemi pe altcineva. Placeboul nu merge in cazul asta. Tu iti închipui ca zici Amin dar in chemi pe Amon.
Mantra Auma nu cheama pe Tara.
Bivolaru stie asta.
Nicu la fel.
Iar Nicu a folosit asta de multe ori.
Toatr mantrele pe care la da la Saudariya Lahari sunt inventate. Niciuna dintre ele nu e cea traditionala, niciuna nu e cea scrisa pe yantra, niciuna nu a mai fost data vreodata de nimeni altcineva.
Nicu a luat un pasaj din textul sanscrit care suna a mantra si a zis ca aia e.
Asta e o prostie si mai mare.
E ca si cum ai lua din formula Bodaproste ( Dumenzeu sa ierte ori Dumenzeu sa primeasca) mantra Prost si lucrezi cu ea, ca ea rezoneaza cu Atributul Divin al Iertarii.
Asta a facut Nicu cu Saundariya Lahari. A dat la toti mantra Prost.
Iar Bivo cu mantra Auma pentru Tara la fel.
Oh, dar Bivolaru e atat de puternic ca poate rescrie mantre in Akasha!
Zau?
Maximul pe care il poate face dovedit e sa miste niste rotite, si asta nu public ci in fata a cinci martori impartiali, Paul Diamond fiind unul dintre ei.
Iar Nicu, cand a fost nevoie sa fie salvat Grig, scufundat Nastase, ori ajutat Georgescu, a folosit mantrele si yantrele corecte, traditionale. Nu a scos din burta mantre din ciopartiri de text.
Citeam Saundarya Lahari, asa pe la inceput si mai modest, cand mi-am adus aminte ca n-am trecut in anul urmator.
Delete"A dat la toti mantra Prost."
Adica cerandu-si scuze. Asta-mi mai lipsea - sa-mi ridice suspendarea!
"Iar Nicu, cand a fost nevoie sa fie salvat Grig, scufundat Nastase, ori ajutat Georgescu, a folosit mantrele si yantrele corecte, traditionale. Nu a scos din burta mantre din ciopartiri de text."
Si din cartea lui DL a scos chiar practici intregi. E muncitor, sufletist, are talent in a-si selecta sursele.
Ce-i al lui e pus deoparte.
Apropo, stiati ca cei care isi spun parerea aici sunt suspendati de la cursurile Misa?
ReplyDeleteAi uitat că i-ai provocat pe toți, vizibili sau ascunși în credința lor?
Delete("Su nu numai Bivo. Toti astia granzii, care se cred "profesori".")
Poftim citire din Sfânta Evanghelie:
འ bབྲུD/r/uག་kཔ་pa ཀུK/uན་nལེleགkས་s
རྗེ་Jeབtཙུchsh/uན་n མི་M/iལ་laརས་reཔpa
Sper că nu mă întrebi cine a fost Drukpa Kunley, bro.
Sunt doar suspendati de la plata lunara. Contribuabil sau necontribuabil Misa. Cam atat e.
DeleteSunt foarte multi care sunt mai prolifici si spirituali decat cei care frecventează cursul. Gandire mai libera. Fiecare stie ce e mai bun pentru el.
Misa e o colivie spirituală!
Mantrele se primesc prin viu grai si sunt secrete.
DeleteCei de la Misa au luat mantrele din carti. Dar i-au facut pe cursanti sa creada ca maestrul le-a aflat in mod paranormal sau ca a fost initiat de entitati…etc
Care e sursa de adevar a Misa-ei?
A fost Bivolaru in India?
A facut si el o luna de yoga acolo si apoi s-a intors mare guru.
Practic de unul singur de 18 ani de cind am plecat de la MISA si pot confirma ca nu e nevoie de niciun guru, de niciun indrumator, si m-am vindecat de 3 afectiuni incurabile din care una m-ar fi adus in scaun cu rotile. Eu nu mai cred in necesitatea unui guru si nu mai cred in nicio cale spirituala de nicaieri. Metoda mea proprie mi-a adus bunastarea si vindecarea care n-am gasit-o nicaieri in alta parte. In plus pe linga toate acestea am devenit ateu convins si nu nu am nicio problema cu toate acele intrebari ametitoare fluturate uneori pe la MISA ca si cind ei ar cunoaste raspunsul. Nu ma mai intereseaza raspunsul.
DeleteSunt suspendati cei care deranjeaza convingerile celor fanatici-sectanti. Sunt vazuti ca inamici ai sectei.
DeleteOri esti cu ei ori esti impotriva lor.
Sa ai propria opinie e un semnal de alarma pentru ei, si prefera sa scape de tine ca nu cumva sa insufli gandirea critica si in alti cursanti.
Doar o dovada in plus ca Misa e in speta o secta!
Auma ne-auma, acuma la MISA sunt atribute care inlocuiesc TARA - atributul compasiunii divine, al intelepciunii, al adevarului samd.
ReplyDeleteCine mai are nevoie de mantre?
Sau de yoga?
trebuie sa le vanda ceva nou, ceva in premiera galactica, daca nu au intrat in samadhi dupa zeci de ani de practica misana, poate atributele sa le mai dea o speranta
Deleteau uitat aspiratiile si visele din anul intai, pacat , vai de evolutia lor. eu am evoluat plecand din secta. asta e primul pas spre evolutie pt orice misan
bye bye "guru"
/
Succese depline!
MISA e un exemplu clasic de FOMO spiritual.
ReplyDeleteFOMO („Fear of Missing Out”) este teama de a pierde oportunități sau experiențe pe care alții le trăiesc.
La MISA se traduce prin sentimentul de anxietate cauzat de percepția că alții evolueaza, au trairi, au succes sau participă la evenimente si initieri spirituale importante, cele noi si mai elevate decat cele de dinainte.
Mantre, atribute, mega-atribute, initieri unice, salvarea planetei, a galaxiei, a lui Dumnezeu chiar.
Misanii traiesc de ani de zile in FOMO uitand ca o singura mantra, ori shambhavi mudra, biluta saraca de ea, sunt suficiente.
Iar Bivo si acolitii sustin si exploateaza asta intens.
Inca un curs, inca o initiere, inca un atribut, inca o mantra.
Serialul MISA are infinte episoade, intarziind dar tinand mereu aproape finalul apoteotic.
De acord, cu tot ceea ce ai scris. Felicitări, mai ales ptr că ai punctat faptul că,,dacă te ții de treabă cu o singură tehnică, te-ai scos. Mulțumesc, ptr că mi-ai/ne-ai amintit.
Delete