Wednesday, August 18, 2021

GB despre proști (1) - Anatomia prostiei

Toate expunerile conf.dr. GB încep de-a-ndoaselea, cu concluzia: el deține și revelează Adevărul Ultim, iar cei care au cât de mici rezerve
sunt "larvari, obtuzi, sceptici și plini de îndoieli demoniace", adică proști grămadă.

Dacă cei ce nu-l înțeleg sunt obtuzi și proști, atunci înseamnă că GB este izvorul înțelepciunii.
Dacă cei ce nu-l cred orbește sunt demonici, atunci înseamnă că GB este trimisul lui Dumnezeu.

De aceea, Marele Înțelept Planetar a produs o conferință despre proști și cauzele prostiei.
„Unele repere referitoare la tipologia ființelor umane proaste”.

Prima parte se referă la anatomia prostiei. Prostia este o formă gravă de ignoranță.
Cel ce nu știe e doar un ignorant. Prost e acela care, deși știe ce trebuie făcut, nu face, ca și cum n-ar ști.

Conform marelui înțelept, starea de înțelepciune vine din trezirea, dinamizarea și apoi aprofundarea învelișului tainic supramental,
cunoscut ca Vijnanamaya Kosha, pentru a cărui dinamizare sunt date la școala de yoga ezoterică integrală metode eficiente tradiționale,
ce trezesc și dinamizează învelișul supramental ce face posibilă conștientizarea stării de prostie.

Deci cursanții de la MISA primesc ”tehnici cu care își dinamizează Învelișul”, apoi conștientizează cât de proști sunt!
Prostia nu este eliminată dacă faci tehnici, ci acumulând experiență și exersând capacitățile de cunoaștere!
Când faci doar tehnici și înghiți pe nemestecate revelații, nu ai cum să ieși din prostie!


Energia subtilă specifică ce face să apară sau întreține starea de ignoranță și de prostie este Tamas Guna.
Când fluidul subtil Tamas Guna predomină în ființa umană, apar și persistă lenea, indiferența, lipsa de interes, ignoranța crasă și prostia,
un caracter schimbător, superficial, opacitate, larvaritate, inerție, obtuzitate etc.

Așadar, pentru a nu mai fi atât de proști și a deveni înțelepți, trebuie să echilibrăm cele 3 Gunas.

1) o primă modalitate este reducerea acumulării de Tamas Guna prin renunțarea la alimentele Tamas (carne, alcool, tutun, cafea, hrană procesată
și chimizată) și consumarea de alimente Sattva (fructe, legume, lactate, apicole și multe, multe "plăntuțe").

Asta se face - de fapt, e singura chestie aplicată mai serios la MISA!

2) o altă modalitate este alchimizarea lui Tamas Guna și Rajas Guna în Sattva Guna, prin practici spirituale (Hatha yoga, meditații) dar, mai ales,
prin transmutarea și sublimarea potențialului creator în cadrul practicilor erotice tantrice de continență sexuală.

Cu celelalte practici - mai greu, dar amorul e activitatea principală la MISA. Totul este erotic!

Din moment ce ambele modalități sunt reprezentate la MISA, atunci unde sunt efectele?
Când privești fețele și manifestările misane, înțelepciunea e ultimul lucru care îți vine în minte!
Însuși GB îi face în toate felurile pe adepți: "larvari și proști", "vaci proaste și demonice" iar mai nou, ageamii!
De ce nu apar înțelepți pe bandă rulantă?
De ce adepții se afundă din ce în ce mai mult în gândire și acțiune în totală contradicție cu realitatea evidentă,
"ingurgitând" orbește elucubrațiile paranoice culese de pe internet ale bipolarului, deși acesta o dă evident în bară, din ce în ce mai des?
Cum să invoci mereu bunul simț și intuiția spirituală, dar să înghiți la nesfârșit chestii gen invocarea extratereștrilor, tehnologia Keshe,
codurile de bare UV de pe frunte, vaccinurile cu cipuri, marcarea prin termoscanare care ba e, ba nu e?

În afară de practica yoghină anemică, unde poate fi explicația? Chiar într-un citat din Înțeleptul Cel fără de Egal, care spune că
atunci când Tamas Guna este prezent din abundență în ființa umană, aceasta trăiește complet subjugată de tirania pasiunilor care o domină în totalitate.

Adică aspiranții sunt dominați de pasiuni (sau "patimi', cum li se mai spune) dar, în loc să caute să le controleze,
dau frâu liberi pornirilor, găsind justificări cum că acestea sunt "instrumentul eliberării" dacă o faci "cu detașare".
Ei se amăgesc că iubesc și transfigurează, deși se cuplează după atracție sexuală și disponibilitate, bifând o listă cât mai numeroasă de parteneri (poliamor).
Iar Tamas-ul, în loc să sublimeze, se tot adună...

Aici trebuie de remarcat viziunea mecanicistă a sistemului bivolarian, care concepe ființa umană ca un robot la care schimbi bateria,
umbli la setări și, minune!
Deodată, din prost de bubui, te trezești înțelept de behăi. Doar modificând "ienergiile"!
Oricine a trecut pe la MISA păstrându-și un minim de bun simț, a constatat că "stările inefabile de euforie orgasmică" nu te fac mai deștept
ci doar mai "plutaș", iar dacă nu cauți să percepi realitatea așa cum este și nu-ți exersezi intelectul și discernământul ci rămâi în modul de gândire sectant,
nu apare niciun progres spiritual, ci doar o amăgire, perpetuată și întărită de "confirmările" halucinațiilor de către Marele Realizat.
Practicile și "ienergiile" te ajută să-ți purifici "învelișurile", dar revelațiile vin din comuniunea cu conștiința Creatorului.
Degeaba tunezi mașina, dacă șoferul tot prost rămâne...

Dar pentru GB, prostia nu înseamnă amăgire, ci... ieșirea din amăgire!
Prost nu e cel care bate pasul pe loc pe o cale spirituală falsă, ci cel care părăsește măreața școală de yoga iezoterică derivată.

Cei care cad -  rând pe rând - la anumite probe spirituale majore regresează, devin orbi spiritual și devin o pradă ușoară
pentru influențele demoniace.
Întreruperea oricărei practici spirituale produce devierea de la țelurile spirituale pe care cândva, la începuturi, unii le-au avut.

La atât se reduce pentru GB tema prostiei: la "a fi sau a nu fi la MISA!"
Dacă nu te înscrii la curs, ratezi singura șansă a mântuirii!
Dacă te înscrii și pleci, e și mai rău decât dacă nu veneai, că te-au răpus demonii.
Dacă pleci de la curs, oriunde te-ai duce, ești damnat!
Nu există altă cale decât MISA, nu există alt mântuitor decât GB! sună coranul misan.

Culmea, cică există unii prin MISA care stau doar prin retrageri și realizează doar practici specifice creștine, dar nu participă la cursuri!
Ăia sunt buni, sunt pe cale! Dacă s-ar duce la Athos, atunci asta ar fi căderea din Rai! Doar GB e unsul lui Hristos, ce mai, e Hristosul însuși!
Dacă ai acordul lui GB, orice zici că faci, ești autentic și pe cale; dacă n-ai acordul, orice ai face, ești pierdut!
Dacă faci videoch(e)at pe cont propriu ești preacurvar dar, dacă o faci cu girul lui GB, atunci ești "divin integrat"! 

În situația în care un coleg lucid, plin de bun simț și treaz spiritual, care continuă să parcurgă calea spirituală și se transformă,
îi amintește celui ”rătăcit” de experiențele spirituale avute cândva împreună, constată  apariția unui fenomen de împietrire
și observă incapacitatea de a mai aprecia obiectiv experiențele spirituale pe care cândva respectivul le-a avut.

De fapt, e exact pe dos: cei care se trezesc la realitate își dau seama că ”stările spirituale minunate de altădată” sunt simple senzații subtile
(fiorași orgasmici),
care continuă să îi amăgească tocmai pe cei care continuă cum că acestea sunt realizări pe ”calea spirituală”.

Dacă te îndoiești că ”ghidul”este infailibil și, de la ”nivelul larvar al minții raționale inferioare”, constați că acesta se înșeală,
se contrazice flagrant, chiar este nevoit să recunoască greșeli și dă dezmințiri, se cheamă că tot tu ai căzut la testele spirituale
deoarece te-ai îndoit, în ciuda minunaților fiorași pe care, cândva, i-ai avut.


Cei ce cad fac apoi eforturi să își găsească o validare la cei din jur și încearcă să îi facă pe ceilalți să facă același erori
și chiar să îmbrățișeze argumentele lor.
Această ipostază a prostiei este mai gravă, deoarece ”rătăcitul” nu se mulțumește doar cu el, ci urmărește să facă prozeliți
și caută să-și valideze suplimentar ”rătăcirea”.

"Decăzuții care caută să facă prozeliți și să-i tragă după ei pe alții" se referă evident la ei care vorbesc de rău pe mărețul și școala lui.
Numai că e o problemă: "argumentele aberante, găunoase, bazaconistice" de aici de pe blog,
se bazează doar pe materialul clientului - MISA!










1 comment:

  1. Atunci cand ajungi la puscarie, este foarte probabil ca ai incalcat niste legi. Daca esti intelept si nu prost, si mai ales clarvazator, in ciuda unor dosare fabricate eviti cu multa atentie intrarea in puscarie. Deci cat de prost esti grigore, cand tu insuti ai picat testele de demonstrare a invizibilitatii si te-ai dus la puscarie ca ultimul gainar, desi stiai ce te asteapta si puteai, intelept fiind, sa eviti a doua incarcerare. Eu despre adepti nu mai am nicio parere. Despre grigore, ce sa mai spun, a dovedit ca a fost prost cand l-au bagat la inchisoare a doua oara. Spor grigore, la halul in care gandesti sigur te mai baga o data.

    ReplyDelete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400