(continuare din postarea precedentă)
Abia a început, în ziua de sâmbătă, 6 septembrie, programul MISA de ”susținere a poporului francez” împotriva
măsurilor de austeritate ale guvernului Bayrou (link), că respectivul guvern a și picat luni, 8 septembrie, chiar mai
devreme de data de 10 septembrie, când fusese anunțată o grevă generală. Dar guvernul francez nu a fost doborât
de forța meditației MISA și nici de proteste sau de greva generală, care nici măcar nu începuseră, ci de faptul că
guvernul n-a primit votul de încredere al Adunării Naționale din Franța. Adică nu protestatarii au dat jos guvernul,
ci chiar coaliția de la guvernare 🔗. Cum ar veni, ai lui Grindeanu din Franța l-au dat jos pe BoloJean-ul lor!
Asta n-a împiedicat începerea protestelor pe data de 10 septembrie, chiar dacă acestea rămăseseră fără obiect!
”Sunt greu francezii de pornit, dar de-i pornești, sunt greu de-oprit”, s-ar putea spune, parafrazând o zicală.
Tot așa s-ar putea spune și despre cei de la MISA, unde programul de susținere a poporului francez continuă,
deși obiectul meditației nu mai e, ole, ole! Pentru că nu programul de austeritate din Franța îi doare pe cei de la
MISA, ci justiția de acolo, pe care ei ar dori-o blocată.
Poate că adepții MISA gândesc cu uimire și satisfacție că a fost suficientă audierea de câteva ori a unui mixaj de
muzică din genul epic cu coruri bombastice, în timp ce ei își imaginau că intră în legătură cu energiile triumfului
dumnezeiesc, pentru ca să pice un guvern, dar evident că se înșeală. Ei fac asta de aproape doi ani pentru
Bivolaru, și nu doar că acesta n-a ieșit din pârnaie, dar tot acolo au intrat și Stoienii, alătúri de eroicul lor ghid!
Cauza protestelor din Franța, care între timp au devenit violente, este o serie de mesaje de pe rețelele sociale,
pe care, evident, nu și le asumă nimeni (link)! Deviza acestor mase oarbe este ”Blocăm totul!”
Și dacă blochează totul, ce vor face ei, protestatarii? Ce vor mânca, de unde își iau salariile? Ce rezolvă cu asta?
Este evident vorba despre acțiuni autodistructive, iscate de anarhiști, care nu doresc decât să provoace haos!
Cei de la MISA promiseseră că acțiunile lor de susținere subtilă a revoltelor sunt ”dumnezeiesc integrate”:
Angrenare colectivă excepțional: Manifestarea prin angrenare colectivă realizată la unison a unei stări intense
de revoltă benefică îndreptățită ce va acționa printr-un fenomen de cumul ocult și va conduce la declanșarea
unui proces lăuntric de conștientizare puternică ce va cuprinde masele de ființe umane de pe această planetă,
impulsionându-le astfel să se miște după cum este inteligent, ba chiar urgent necesar, spre a anihila răul satanic
ce a apărut în ultima vreme în ambianța acestei planete.
Unde este ”starea benefică” a acestei revolte distructive? Care e ”mișcarea inteligentă” a acestor mase haotice?
Anihilarea ”răului satanic” se face prin haos și distrugere? Cui folosesc toate astea? Păi Rusiei! De unde se știe?
Foarte simplu, au început tulburările și la Strasbourg, unde este sediul Parlamentului European. Nu mai e cu
”Jos Macron”, e cu ”Jos UE!” Până și harta Franței pe care o folosesc cei de la MISA în ”meditațiile” lor,
are culoarea roșie, deși culoarea tradițională în Franța este bleu (”Allez les Bleus!”) Însă, așa cum ne-am obișnuit,
narativul Rusei e contradictoriu: în timp ce în România răspândesc postări fake cum că ”franțujii seacă Vidraru
și ne ia aurul dacic” 🔗, în același timp le sugerează francezilor ideea că ”sunt furați la ei acasă de către UE”!
Iată o altă operațiune ce miroase a implicare rusească:
Așa cum am arătat în postarea precedentă, Bivolaru a scăpat de la balamuc ca urmare a ”revoluției” din '89.
La sfârșitul lui ianuarie 2017, când izbucniseră protestele împotriva ordonanțelor lui Dragnea pentru amnistie
și grațiere 🔗, de care puteau profita atât Bivolaru (aflat pe atunci în pușcărie la Bistrița 🔗) cât și lotul MISA
judecat în procesul de la Cluj, cei de la MISA au inițiat un program de anihilare a demonstrațiilor, astfel încât
respectivele ordonanțe date pe șest (”noaptea ca hoții!”) să-și facă efectul și infractorii să scape. ”Fii luminii
și ai păcii dumnezeiești” acționează tocmai în momentele tulburi, că poate situația se întoarce în favoarea lor.
Dacă cei de la MISA și-au asumat ”succesul” căderii guvernului francez ca urmare a meditațiilor lor, vor trebui
să își asume violențele și haosul, care nu au niciun rost pentru poporul francez pe care pretind că îl susțin! 🔗
update: Pe aceeași pagină care anunța ”programul de susținere a poporului francez”, a apărut un nou anunț 🔗
prin care acesta se prelungește până pe 21 septembrie, pentru a cuprinde noul apel la grevă generală din Franța,
prevăzută a avea loc pe 18 septembrie. E o recunoaștere a faptului că greva generală din 10 septembrie a fost
de fapt un eșec. Pe YE a apărut un articol în care se arată că mișcarea ”Blocăm totul”, menționată anterior,
a pornit de la mesaje de pe Telegram (arhivă). Rusul Pavel Durov, fondatorul Telegram, a postat un mesaj:
”Sunt mândru că Telegram este un instrument pentru protestele față de politicile lui Macron.”
Astfel, sunt date în vileag adevăratele motive ale tulburărilor: ”Durov a fost reținut în Franța în august 2024
și acuzat de o serie de încălcări legate de aplicația de mesagerie pe care a fondat-o. A fost prima dată când
fondatorul unei companii de comunicare virtuală a fost arestat din cauza conținutului de pe platforma sa.
În prezent, se află sub control judiciar.” Mai scrie YE, cu aer misterios și ezoteric:
Durov a scris pe Telegram, în ziua turului doi al alegerilor prezidențiale din România că ”un guvern
vest-european (ghiciți care) a contactat Telegram, cerându-ne să reducem la tăcere vocile conservatoare
din România înaintea alegerilor prezidențiale.”
Și dacă tot ghiciți ce stat i-a cerut lui Durov să oprească postările vocilor conservatoare care încălcau legea
electorală din România și făceau propagandă chiar în ziua alegerilor, ghiciți și ce mișcare de integrare făcea
propagandă vocilor conservatoare, în timp ce susține că ”nuuu face politică!”
Durov atacă Vestul, în timp ce trăiește în Vest și nu în ”sfânta Rusie”! El pretinde libertate totală pentru
rețelele sociale, în timp ce acestea sunt restricționate în Rusia! El este acuzat că pe rețeaua lui activează,
sub pretextul ”libertății”, pedofili. MISA nu pare deranjată de asta, că cică ei obișnuiesc să binecuvânteze
paginile web și promovează ”dumnezeismul”, la aceeași masă cu sataniștii internetului! În schimb, MISA
este extrem de deranjată de postările critice la adresa organizației și încearcă să închidă paginile care
le găzduiesc. Asta, tot în numele dreptului la liberă gândire și exprimare”.
La fel ca MISA în cazul lui Bivolaru, Durov este interesat de crearea unei stări de haos în Franța, de care
să profite pentru a-și scăpa pielea. Acest interes particular se suprapune peste interesul Rusiei de a crea
haos în Franța și UE, care susțin Ucraina. Rețelele Telegram și TikTok, manevrate din umbră, prin interpuși,
de către Rusia, respectiv China, au devenit instrumente de răspândire a haosului, deoarece nu există nici
un fel de control al acestora, culmea, sub pretextul ”democrației și libertății de gândire și expresie”, care
sună penibil venind din partea unor dictaturi criminale. De fapt, așa-zisa democrație promovată de aceste
rețele sociale necontrolate, sub pretextul libertății, este impunerea, prin propagandă agresivă și violență,
a voinței unor grupuri asupra întregii populații, pe fondul unor nemulțumiri, adică dictatură prin definiție.
Cei care flutură steagul libertății de expresie uită că ”cel care acționează liber, este singurul răspunzător
pentru acțiunile sale”. La fel, atât proprietarii rețelelor pe care se răspândesc tot felul de mesaje care
produc tulburare, cât și cei care lansează aceste mesaje, uită cuvintele lui Iisus:
”cine va sminti pe unul dintre aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră
de moară și să fie afundat în adâncul mării! Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină,
dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18:6-7)
Așa cum ”pomul se cunoaște după roade”, MISA se cunoaște după roadele acțiunilor ei: sminteală și tulburare!
Căci, deși MISA pretinde că răspândește ”învățătura adevărată a lui Iisus”, uită că tot Iisus este cel care a spus:
”cine seamănă vânt, culege furtună; cine ridică abia, de sabie va pieri!”
procedeul MISA de ”susținere a poporului francez”:
Link alternativ:
ReplyDelete”Prin haos, la ordinea dumnezeiască!” (2)
Linkuri alternative articole
ExMISA channel
misanii traiesc cu gurul lor intr=o lume paralela, versiunea 5D, no conteaza bre, "noi stim mai bine si mai multe despre ce se petrece cu adevarat in Francia, gurul nostru e acolo si lupta din umbra" - umbra inchisorii
ReplyDelete