Cum se simte minciuna la MISA

Pe YE a apărut recent un articol intitulat ”Cum „se simte” minciuna în creier: adevărul activează mai puțină

energie decât falsul” (arhivă). Deși pare la prima vedere un ghid pentru cei care vor să detecteze minciuna

și să se apere astfel de manevrele viclene ale celor care mint, anumite pasaje din articol dau impresia că furnizează

sfaturi despre cum să eviți să fii detectat atunci când minți! Astfel, articolul ar trebui să se intituleze mai degrabă

”Ai grijă, că minciuna se simte: semnele care o trădează și cum pot fi acestea mascate”!

Debutul articolului nu aduce nimic nou:

”Creierul nu face economie când fabrici o poveste. Să minți implică planificare, monitorizare și control emoțional

– procese care mobilizează regiunile executive și cresc încărcarea biologică. Rezultatul practic: minciuna

se „simte” mai solicitantă – atât în plan psiho-emoțional și mental, cât și la nivel fiziologic.” 

În continuare sunt date câteva semne fiziologice, mai mult sau mai puțin exterioare, ale modului în care se

manifestă cel care tocmai emite minciuna:

citat:

Cum îți dai seama că cineva minte – semne pe care le observi (și pe care le simte creierul)

Semnele ar putea fi subtile, dar frecvente: pauze și ezitări mai lungi în vorbire; contrast între expresia emoțională

și conținutul verbal (incongruență); dilatarea pupilelor, transpirație (EDA) sau bătăi ușor modificate ale inimii;

schimbări în contactul vizual (fixează excesiv sau evită privirea) – depinde de persoană. Aceste manifestări

nu sunt „dovada” unei minciuni, dar sunt indicii că sistemele care gestionează efortul cognitiv și emoțional

sunt active.

Mare scofală! Aceste idei sunt vechi și stau la baza detectorului de minciuni, un dispozitiv care nu a dovedit

că ar fi infailibil, fiind exclus în ultimul timp ca probă în anchetele judiciare. Culmea, lipsește tocmai semnul

cel mai evident al minciunii: înroșirea la față, de unde și expresia ”a-și da arama pe față”, adică a-și trăda

adevăratele intenții! De asemenea, se vorbește despre atitudini extreme ce sunt contradictorii:

”mincinosul fixează excesiv sau evită contactul vizual”. Fixarea excesivă a interlocutorului este tactica folosită

de cei care au tupeu și sunt specializați în minciună, presupunând fie intimidarea celuilalt spre a-l face să accepte

minciuna, fie o tentativă de a-i inspira încredere acestuia: ”vezi, nu-mi feresc privirea, așa cum fac mincinoșii,

deci vorbesc serios!” Din contră, mincinosul ”începător” și lipsit de încredere în sine, care are mereu impresia

că minciuna lui are picioare scurte, nu are tăria să îl privească pe celălalt în ochi, dar își ferește privirea

și pentru

că știe că se trădează ușor.

Iar creierul celui care este mințit NU simte DIRECT minciuna, căci nu e organ de simț sau detector de minciuni,

nefiind conectat direct la cel care minte, ci o simte INDIRECT, fie prin contrastul dintre minciună și realitate

sau logică, fie prin sesizarea vizuală a semnelor exterioare la cel care minte, ce sunt totuși mai puțin evidente.

Creierul mincinosului este cel care simte DIRECT toate reacțiile ce se petrec în propriul lui organism.

citat:

De ce apare această „senzație” de efort când mințim? Concis: minciuna mobilizează controlul executiv.

Fabricarea unei falsități cere crearea unui conținut coerent, supravegherea contradicțiilor și inhibiția 

impulsului de a spune adevărul. 

Mai este un factor foarte important care amplifică senzația de efort: FRICA celui care minte de a fi descoperit și

senzația că cel din fața lui cunoaște adevărul și își dă seama că asistă la o minciună! Bivolaru și conferențiarii

de la MISA demonstrează din plin asta atunci când, în expunerile lor, înainte de a-și prezenta țesătura de minciuni,

rostesc aproape ritualic un pasaj în genul ”desigur, cei obtuzi, larvari și sceptici nu vor crede toate acestea!”,

adică ei sunt conștienți că mint și că există persoane care se prind de minciună, inclusiv în rândul propriilor

cursanți, de aceea acest mesaj se adresează tocmai acestora din urmă, pentru a încerca să le alunge ”îndoielile

demoniace” (”cârcotașii veninoși și demonici care au părăsit calea spirituală” sunt o cauză pierdută pentru

liderii MISA, căci au părăsit organizația tocmai pentru că au descoperit minciuna din interiorul acesteia).

Frica de a fi demascat, ce conduce la evitarea contactului direct, se manifestă prin refuzul celor de la MISA

de a lua parte la confruntări cu presa sau prin condiționarea participării lor la interviuri doar dacă întrebările

sunt cunoscute dinainte. În acest sens, stă mărturie prestația penibilă a lui Bivolaru, care a dat un ”interviu”

în închisoare silabisind direct de pe foaie răspunsuri aranjate, modificate și răs-corectare! (video)

Trebuie totuși de precizat că această afirmație că minciuna înseamnă conflict interior și efort ce se trădează

în exterior prin anumite semne, este adevărată doar în cazul unei confruntări neașteptate, în care mincinoșii 

pot pierde controlul situației. Unii indivizi sunt atât de scufundați în minciună sau au dezvoltat tehnici și reflexe

de a minți într-un asemenea grad, încât mint cu seninătate și nonșalanță, fără a prezenta semne vizibile exterioare,

păcălind până și detectoarele de minciuni - unul din motivele pentru care aceste dispozitive au fost declarate

ca nefiind de încredere.

Un exemplu în acest sens sunt mincinoșii patologici - mitomanii - care inventează narațiuni cu asemenea

ușurință, căci acestea par adevărate la prima vedere. Exemplu nominal - același Bivolaru, care s-a impus

și a reușit să păcălească atâta lume tocmai prin siguranța pe care a afișat-o de nenumăratele ori atunci când

a mințit pe față. Ne amintim de interviurile date la emisiunea lui Tucă (video 1, video 2), în care Bivolaru

se jura cu mâna pe lingam că nu e adevărat că la MISA se face sex în grup și se bea urină sau că el ”oferă”

- Doamne ferește! - inițieri sexuale cursantelor pe care le alege, că nu e adevărat că la MISA se fac și se vând

filme porno sau că sunt trimise femei să danseze la bară în Japonia ori să facă masaje erotice în saloane.

Astăzi, acele interviuri pot fi văzute într-o altă lumină, aceea a evenimentelor petrecute sau aflate în derulare

în Franța, la fel ca toate minciunile rostite de el de-a lungul timpului (”maestrul minciunii” partea 1, partea a 2-a). 

Următorul exemplu reprezentativ este Biroul de Presă MISA, a cărui tactică de bază este să arunce vina asupra

acuzatorilor (”ba pe-a mă-tii!”) și să evite faptele și întrebările deranjante, conducând atenția în direcții favorabile.

Instructorii învață și ei la această școală a minciunii de la MISA, de aceea întâlnirile lor sunt secrete, iar acolo

deprind anumite reflexe de a minți și răspunsuri-șablon la întrebările pe care le pune de obicei presa.

Dar când sunt luați pe nepregătite și prinși cu minciuna, fiind confruntați cu propriile contradicții sau cu negarea

realității evidente, nu fac față situației și dau bir cu fugiții ca niște lași (”evită contactul vizual”). Apoi, ajunși

undeva unde nu pot fi văzuți, lansează acuzații și atacuri, știind că nu pot primi replică.

În finalul articolului ce este analizat aici, apare un fragment bizar, care pare mai degrabă plin de sfaturi despre

cum să minți fără a fi prins, subintitulat ”Ce poți face acasă – prevenție, comunicare și etică personală”,

din care citez:

”Când este necesar să negociezi sau să eviți un conflict, folosește strategii ne-înșelătoare: întârzie răspunsul

pentru a câștiga timp (pauze controlate), formulează limite (”prefer să nu discut asta acum”) sau redirecționează

conversația.” Exact asta face Biroul de Presă al MISA!

alt citat:

Gestionează oboseala: odihna slabă scade controlul executiv – persoanele obosite ”plafonează” mai rapid și

sunt mai vulnerabile la contraziceri sau gafe când încearcă să mintă. Fii atent la semnalele trupului în situații

de stres: respirația adâncă reduce reacțiile autonome și te ajută să rămâi coerent în vorbire.

Adică ”deoarece sigur veți fi prinși cu minciuna atunci când sunteți stresați de întrebările deranjante și nu puteți

să le evitați sau să plecați din acel loc, respirați adânc și vorbiți rar, furnizând platitudini, exprimări-tip (clișee)

și informații fără valoare (praf în ochi), dând impresia de siguranță de sine”.

citate:

Prioritizează onestitatea: a spune adevărul reduce încărcarea cognitivă și riscul de erori (iar pe termen lung,

menține relațiile). În viața cotidiană, adevărul rămâne de multe ori calea cea mai simplă pentru creier – și

pentru relații.

Asta-i bună! La MISA, a fi onest și a spune adevărul este sinucidere curată! Ar fi mai simplu să se ducă direct

la pușcărie. Și deoarece creierul însuși lipsește în măreața școală, calea cea mai simplă este minciuna-tip:

”acuzațiile la adresa noastră nu sunt adevărate, presa minte căci este vândută, totul este manevrat din umbră

de către ocultă, cei care se îndoiesc de noi, sunt manipulați de către demoni”, etc.

PS: O dovadă a creierului odihnit de la MISA este aceea că, în absența totală a inteligenței și creativității, 

articolele de pe YE sunt copiate, fără a se indica sursa acestora. Simplu, fără bătaie de cap, fără stres.

Articolul ce a fost analizat nu face excepție, fiind de asemenea ”preluat”:

https://www.national.ro/sanatate/cum-se-simte-minciuna-in-creier-adevarul-activeaza-mai-putina-energie

-decat-falsul-859507.html/