Wednesday, March 25, 2026

Replici ale MISA la ”Twisted Yoga,” acum și în limba română


Zece zile i-au trebuit ”Conducerii școlii” să producă o tentativă de replică la documentarul AppleTV. Ca în box,
unde cel trimis la podea este numărat tot până la zece. Și după ce s-a ridicat de la podea, MISA cea amețită
nu a fost în stare să susțină o luptă egală, ci doar să-i înjure pe cei care i-au cărat pumni, în genul ”ba pe-a mă-tii!”
Cei de la MISA nu au avut replică la cele afirmate de către fostele cursante care își relatează experiențele din cadrul
minunatei școli spirituale, ci ”au dat pe lângă”, exact ca în reacțiile de pe noul site în limba engleză (link).
Ei continuă să evite confruntarea directă cu mărturiile victimelor (și mai ales cu probele care l-au silit pe marele
ghid spiritual să-și recunoască pe jumătate faptele - detalii), și se iau de ceilalți din jur. Azi, s-au legat de jurnalista
Andreea Pocotilă, cea care a realizat documentarea  pentru producătorii seriei Twisted Yoga. Nu trageți în pianist,
ci trageți în jurnalist!

Tentativa de răspuns se intitulează ”Jurnalism de investigație sau Povești nemuritoare?” (arhivă) și a fost 
publicată pe una dintre paginile oficiale ale MISA, misa.yoga (de parcă MISA ar avea vreo legătură cu yoga;
de fapt ar trebui să se numească misa.twistedyoga). Cu această ocazie, avem confirmarea oficială că pagina 
twistedmedia.org, realizată ”deocamdată doar în limba engleză” (detalii), are acordul ”Conducerii școlii”,
căci în replica analizată aici sunt incluse trimiteri către respectiva pagină. Mai exista o confirmare a acestui fapt
din aceea că unele articole sunt semnate de către fosta purtătoare de cuvânt a MISA, Crina Calek care, după
cele pătimite în Franța, unde a fost reținută într-una dintre ”retragerile spirituale” din apropierea Parisului,
în timpul raziei poliției franceze din ziua de 28 noiembrie 2023 (detalii), și-a găsit o nouă ocupație: băgatul
bățului prin gard, deocamdată în limba engleză. Acestea fiind spuse, let's start:

citat:
Deci Andreea Pocotilă, jurnalistă, zice că „cercetează” subiectul de mulți ani: ”Am devenit reporter de investigație
și am început să cercetez mai mult această grupare. Aceste ziare acoperă o perioadă foarte lungă de timp,
de la începutul anilor ’90 până în 2004, când scandalul a luat amploare”. Poate la „cercetași” e suficient
să tipărești hârtii, dar pentru un jurnalist cititul ziarelor se poate numi cel mult „documentare”, până la „investigație”
mai e. Ai fi zis că asta se învață la facultate, dar nu ne spune ce facultate a făcut, iar noi nu știm, că nu am investigat.
Deci poate nu i-a spus nimeni cum se investighează. Noi credem că o investigație ar fi presupus să discute
(și) cu câțiva dintre miile de cursanți MISA din România. Poate greșim, dar asta credem noi…

comentarii: Da, Andreea, când faci o investigație, cititul ziarelor este doar documentare, pentru obținerea
de indicii suplimentare. Dar cititul ziarelor nu poate fi investigație, căci în ziare scrie ce cred jurnaliștii despre
ceea ce face obiectul cercetării. Ca să faci investigație adevărată, trebuie să mergi la obiect, la obiectul investigației,
în cazul de față direct la faptele și declarațiile MISA și ale liderilor săi. Căci dacă mergi doar la ziare, cei de la MISA
o să spună că ziarele mint și jurnaliștii sunt plătiți să spună anumite lucruri. Dar dacă mergi la declarațiile MISA,
ei nu mai pot să spună nimic, că doar ei nu mint niciodată! Cei de pe blog am învățat această lecție, iar rezultatul
este nu doar că cei de la MISA nu au fost vreodată în stare să dea vreo replică, dar nici nu îndrăznesc să pomenească
numele blogului, de teamă ca nu cumva adepții să ajungă să citească ce scrie pe aici și să se trezească, așa cum
se arată și în documentar.

Deci, da, Andreea, trebuia să discuți cu niște cursanți ai MISA și ai fi avut ocazia să afli numeroase informații,
căci cum deschid ei gura - mințind mereu precum respiră - fie se dau de gol, fie se contrazic în propriile declarații,
fie își contrazic propriile declarațiile date altădată, fie una spun și alta fac. Doar lasă-i să vorbească și ascultă-i,
că ei fac toată treaba. Iar apoi când arăți cum se dau singuri de gol și se contrazic, le închizi gura pentru totdeauna,
prind frică de tine și nu mai îndrăznesc să te combată. Sau poți să faci altceva: să le pui întrebări astfel încât
să-i faci să se contrazică, dar asta presupune să-i cunoști deja bine. Pentru asta, puteai să ne întrebi și pe noi,
foștii cursanți, care le cunoaștem toate discursurile și tertipurile. Uite un exemplu, Andreea:

Ei spun că ”o investigație ar fi presupus să discute (și) cu câțiva dintre miile de cursanți MISA din România”.
Dar de ce? Au vreo legătură cursanții MISA din România cu cele petrecute la Paris, care constituie subiectul
documentarului? Căci iată ce spune comunicatul MISA, care este foarte asemănător cu cel de față:
După aproape 20 de ani, istoria se repetă
Ținta autorităților franceze a fost profesorul de yoga Gregorian Bivolaru și școala de yoga din Franța. 
Precizăm din nou că MISA organizează cursuri de yoga doar în România, școala de yoga din Franța 
fiind o entitate independentă, cu conducere și organizare proprie, chiar dacă ambele fac parte din 
Federația Internațională de Yoga și Meditație ATMAN (sursa).

Că veni vorba de ATMAN, iată și comunicatul lor:
Încă un episod al unei vânători de vrăjitoare calomnioase împotriva spiritualității autentice
Federația are mai multe școli membre în întreaga lume, care oferă materiale didactice și instruire pentru
profesori. Toate școlile membre sunt organizate independent, conform legislației locale, asumându-și întreaga
responsabilitate pentru deciziile și activitățile lor. Federația Atman nu este responsabilă și nu răspunde pentru
viața privată a elevilor și profesorilor din școlile membre.

Așadar, conform MISA, realizatorii nu aveau alt motiv să discute cu ei decât cel expus aici, și anume
să le dea ocazia să se facă de râs!

citat:
Alt panseu. „Toată lumea din România știe cine a fost  Gregorian Bivolaru. Toată lumea a auzit de el.” 
Prima propoziție e greșită, a doua e adevărată, rata de succes 50% – not bad. Toată lumea din România,
sau măcar cei născuți înainte de 2000, au auzit de Gregorian Bivolaru. Dacă lumea chiar ȘTIE cine este
Gregorian Bivolaru, asta e altă poveste. A different story. Lumea ”știe”, în general, doar despre scandalurile
din presă sau de la televizor, povești nemuritoare atât de grotesc trase la indigo, încât e imposibil să nu vezi
că e ceva în neregulă cu ele. „Știu” că e un bau-bau, un fel de monstru care le fură mamelor copiii de 30 de ani
și îi duce la yoga, care ar fi creat o sectă, care spală lumea pe creier și îi învață despre continența erotică
amoroasă și despre Atributele Dumnezeiești. Se știe dintotdeauna că asta fac oamenii „răi”, îi învață pe oameni
lucruri bune. El a făcut multe lucruri foarte bune, are câteva zeci de mii de martori, deci trebuie să fie un om
taaare „rău” – să-i credeți pe cuvânt pe jurnaliști, că ei nu mint. (Ha!)

comentarii: Vezi Andreea ce-ai făcut, dacă le-ai dat apă la moară? Nu trebuia să mergi cu povești din ziare
și de la televizor, că acolo nu au decât bârfe de scandal, care se vând bine, și nici măcar nu sunt dovedite.
Trebuia să intri aici pe blog, să iei niște înregistrări audio sau chiar video ”din interior!, despre cum bau-bau-ul 
îndeamnă la sex în grup, la făcut pipi în gura altora, despre cum se dă fiul lui Dumnezeu și fratele lui Iisus
(ba chiar fratele mai mare!), despre religia planetară cea nouă pe care el a venit să o aducă pe pământ. 
Apoi să-i întrebi: ”Este adevărat că ghidul vostru a spus aia și ailaltă? Este adevărat că la MISA pe afiș sunt
doar cursuri de yoga, dar dacă intri, participi la activități ”extracurriculare”, la jocuri de depășire a limitelor
și ți se servesc tot felul de doctrine stranii, producții proprii, care n-au legătură cu yoga? Fotografiile în costum
de baie la ce servesc: la citirea aurei (sursa) sau la verificarea stării de sănătate, cu ochii fizici (sursa)? 
S-au făcut filme porno și cu jocuri urinare la MISA?” Iar ei ți-ar fi răspuns: ”Nuuu, astea-s minciunile presei!”, 
iar atunci derulai înregistrările și filmele și le dădeai cu ele în cap și s-ar fi blocat. Ha! Iar dacă i-ai fi întrebat
”ce părere aveți despre faptul că ghidul vostru a fost prins în flagrant de polițiștii care l-au filat timp de peste
un an și, pus în fața probelor, a fost nevoit să recunoască unele fapte?”, atunci s-ar fi îngălbenit, ar fi întrerupt
interviul și ar fi dat bir cu fugiții, scăpai de ei odată pentru totdeauna și nu ți-ar mai fi reproșat vreodată că de
ce nu i-ai întrebat și pe ei! S-ar fi rugat la Dumnezeu să nu-i mai întrebi! Iarăși Ha!

Lumea chiar ȘTIE cine este Gregorian Bivolaru?” Dacă nu știe, va afla în curând! Deja documentarul 
l-a făcut faimos la scară planetară, așa cum a prezis (dar nu așa cum și-a dorit!).

citat:
Și acum îi punem Andreei prima întrebare încuietoare, ne cerem scuze dacă o luăm tare, poate nu se descurcă
cu cifrele: cu câte persoane care l-au cunoscut personal pe Gregorian Bivolaru ați discutat pe când „investigați”?
(Excludem personajele din film). Cu câți dintre zecile de mii de actuali sau foști cursanți, din România sau
from abroad, ați vorbit ca să vedeți ce îi mână în luptă, de ce merg în continuare la cursul de yoga pe care
l-a fondat, de ce îi ascultă conferințele și îi citesc cărțile, deși de 36 de ani sunt terfeliți, înjurați, etichetați
în toate felurile de presă, de autorități, de vecinii care ”au văzut ei la televizor” ce se face la secta aia yoga?
Să fie o epidemie de spălați pe creier? Să fie masochiști?

comentarii: Vezi, Andreea, cum se dau de gol! ”Cu câte persoane care l-au cunoscut personal pe Gregorian
Bivolaru ați discutat? Excludem personajele din film.” Dar de ce să le excludem? Și ele l-au cunoscut de Bivolaru,
unele chiar în sens biblic! Și foștii cursanți l-au cunoscut pe Bivolaru, trebuie excluși? Care-i problema cu ei?
Întrebarea MISA se traduce astfel: ”Cu câte persoane care l-au cunoscut pe Gregorian Bivolaru, care i-au rămas
și în prezent devotate și l-ar vorbi numai de bine, ați discutat?” Prin ”discuția cu persoane care l-au cunoscut
pe Gregorian Bivolaru”, conducerea MISA înțelege discuții cu persoane selectate, eventual cu întrebări dinainte
cunoscute, că doar în astfel de condiții acceptă discuții înregistrate. Dacă cineva se duce la un cursant oarecare,
ar accepta acesta o discuție spontană, care să fie înregistrată și difuzată public? Greu de crezut, căci în MISA
cursanții știu că doar Conducerea și Biroul de Presă discută cu cei din afară, simplii cursanți ar putea face gafe
și să vezi atunci ”naivilor, mediocrilor, obtuzilor!” (detalii) Iar Biroul de Presă cere întrebările dinainte și apoi
vine cu declarații prefabricate.

Andreea, la întrebarea de mai sus ai fi putut replica: ”Cum adică merg în continuare la cursul de yoga de 36 de ani?
De atâta timp durează cursul? Unde s-au mai pomenit cursuri care să dureze atâta? Ce fel de cursuri sunt acestea?
Se termină vreodată, și dacă da, când anume? Iar dacă nu se termină, nu înseamnă că participanții sunt captivi
pe viață, adică avem de a face cu o sectă?” Vezi, așa se li pun întrebările celor din MISA!

”Cu câți dintre zecile de mii de actuali sau foști cursanți, ați discutat?” Foștii cursanți sunt mai numeroși
decât actualii, iar acest fapt spune multe despre MISA, de fapt spune totul! Din păcate Andreea nu a discutat 
cu foști cursanți din țară, că probabil nu sunt obiectivi, că au un dinte împotriva MISA și de aceea au plecat.
Dar ei nu ”au văzut la televizor ce face secta”, au trăit pe propria lor piele! Obiectivitatea înseamnă să-ți întemeiezi
opinia pe baza adevărului ce poate fi probat, nu dacă ești fost sau actual.

citat:
Let’s move on, Andreea. „… iar în 2004 poliția a primit informații că se petreceau mult mai multe lucruri
în interiorul acestor case, decât niște cursuri obișnuite de yoga”. Dăăă… Acolo locuiau oameni, nu se țineau
cursuri. Se petreceau multe: găteau, citeau, dormeau, practicau yoga, spălau rufe, călcau cămăși, făceau
orice face un om normal în casa lui.

comentarii: În unele dintre acele case se făceau mai multe decât face un om normal, de exemplu video-chat,
așa cum se arată în dosarul de la Cluj (link). Citez de la pag. 30-31: XVII) Inculpatul N.M.R. 
a) - în perioada 2000-2004 a pus la dispoziţia grupului infracţional organizat imobilului situat în Bucureşti,
str. Sg.Turturică nr.133, sector 5, unde a fost organizat un studio pentru funcţionarea unui video-chat erotic.
[...] În ceea ce priveşte activitatea acestuia de sustragere de la plata impozitului datorat pentru veniturile
obţinute prin desfăşurarea unor activităţi neautorizate de tip „video-chat” s-a dispus disjungerea cauzei
şi continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 9 al. 1 lit. b şi c din Legea 241/2005.
Indiferent de hotărârea finală (prescriere, achitare), se atestă că acest studio de video-chat a funcționat.

citat: ”Poliția primise numeroase plângeri din partea unor părinți care au informat autoritățile că le 
dispăruseră copiii fiindcă intraseră în această mișcare, MISA.” Care plângeri, care copii?
Până la perchezițiile din 2004 nu au existat plângeri, a afirmat clar generalul Dan Voinea, fost șef al 
parchetelor militare. Doar la televiziuni se puteau plânge părinții că le-au plecat de acasă copiii majori,
la poliție i-ar fi luat în râs.

comentarii: Până când nu ajung pe tărâmul minciunii sfruntate, cei de la MISA nu se pot opri. Iată ce scrie
într-un articol care nu mai există pe YE, dar a rămas în arhiva internetului (13 dec 2003, deci înainte de 2004):
În emisiunile de ştiri contestate se sugerează de asemenea că M.I.S.A. ar fi responsabilă de îndepărtarea
de familie a unor «copii». S-a dovedit însă, în urma cercetărilor efectuate de către Poliţie, că în toate 
cazurile în care părinţii reclamă plecarea de acasă a “copiilor” lor practicanţi yoga, aceştia erau în 
exclusivitate majori, unii chiar la vârste adulte de 25-30 de ani. (arhivă)
Rezultă că totuși au fost plângeri, chiar dacă nu erau întemeiate! Și Marius Tucă i-a luat la împins vagoane
pe această temă, în celebra emisiune de după razii (detalii).

citat
Logica imbatabilă a dlui Delcea continuă să ne pună în dificultate: „copiii lor aderaseră la o mișcare, 
aderaseră la un cult și ajunseseră să se rupă de familie, de nucleu, fără o explicație foarte clară.” 
Copiii – majori, repetăm și subliniem – s-au înscris la cursul de yoga ca să practice yoga.
Este o explicație foarte clară. Cursul de yoga nu este un cult, iar părinților nici nu le-ar fi trecut prin
cap că e vorba de un „cult” dacă nu ar fi văzut aberațiile din presă.

comentarii: Copiii și adulții s-au înscris la un curs de yoga la sală, dar au ajuns la activități ”extracurriculare”
care nu se făceau la sală și de care nu le spusese nimeni, că nu erau nici pe afiș. S-au înscris la yoga, dar 
s-au trezit treptat la Tantra. Culmea logicii imbatabile, Bivolaru se laudă cu revelații în premieră planetară,
ceea ce înseamnă că în aceste cazuri nu are cum să fie vorba de yoga, care e milenară și este autentificată
de experiența multor generații.A înregistrat ca mărci proprii concepte precum continența sexuală, spirala yin
și yang, grupele de shakti și vira, recunoscând implicit că aceste concepte sunt inventate de el, deci nu fac parte
din yoga, sunt idei ale lui Bivolaru. Pentru asta s-au înscris ”copiii” majori?

citat:
Apariția lui Gregorian Bivolaru la Marius Tucă show, una dintre puținele ocazii care i s-au oferit de a-și prezenta
punctul de vedere, a fost pentru Andreea o altă ocazie ratată de a înțelege ceva. ”A spus că va transmite
un fel de stare de fericire absolută telespectatorilor care sunt deschiși să creadă în filozofia lui. […] 
Poți începe să te întrebi dacă omul este în regulă din punct de vedere mental.” Noi ne întrebăm dacă Andreea
are probleme de înțelegere și dacă a căutat în dicționar termenul filozofie. Gregorian Bivolaru a spus că,
”prin branșarea la sferele infinite de forță benefică care există în Macrocosmos”, va transmite timp de un minut
o stare de fericire celor deschiși să o recepteze. Nu e o mare filozofie, nu trebuie să crezi, doar să fii deschis
să receptezi. Vă aducem la cunoștință pe această cale că zeci de mii de oameni au participat la nenumărate
exemplificări spirituale susținute de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru la care, culmea, au perceput
toți aceleași stări. Nu unul a perceput fericire, altul curaj, altul generozitate etc. – ceea ce arată că erau
percepții obiective, nu imaginație. Cum explicați asta? Au toți probleme mentale?

comentarii: Îmi amintesc acea seară și, oricât m-am concentrat și mi-am dorit să simt, căci părea un moment
istoric, nu am simțit ceea ce pretindea Bivolaru. Cum să ai pretenția de la toți oamenii să accepte orbește ceea ce
crezi tu? Asta înseamnă fanatism! Uite, Dumnezeu este prezent oriunde și oricând, dar cei de la MISA ÎL simt? 
Nu, din moment ce încă au nevoie de practică!

Apoi, miile de participanți care au participat la exemplificările spirituale ale lui Gregorian Bivolaru au perceput
toți aceleași stări aceleași stări numai atunci când au știut dinainte tema exemplificării. Când nu au mai
știut dinainte (de exemplu la concursurile de percepții), unul a perceput fericire, altul curaj, altul generozitate,
ceea ce arată că erau imaginație, nu erau obiective. Cum explicați asta? Au toți probleme mentale?

În fine, Andreea a ratat ocazia de a le da peste bot celor de la MISA, când a prezentat secvențele cu Bivolaru
de la Tucă. În documentarul Twisted Yoga, la minutul 16:secunda 20 al episodului al 3-lea, există următorul
dialog din respectiva emisiune:

M. Tucă: Ați făcut sex cu vreuna din simpatizantele MISA?
G. Bivolaru Deci eu nu fac sex niciodată, cu nimeni, pentru că a face sex este ceva degradant.
M. Tucă: Ați făcut dragoste cu vreuna dintre simpatizantele MISA?
G. Bivolaru: Deci, dacă am făcut dragoste? Dragoste am făcut, nu degradarea prin sexualitate, ci relații
amoroase firești, așa cum cunoaștem cu toții, bazate pe iubire, respect reciproc.

Dar în emisiunea originală (video) la minutul 19:secunda 25, imediat după aceste replici, urmează asta:
M. Tucă: Nu, în ideea de a preda un curs, în ideea de inițiere, în ideea aceasta.
G. Bivolaru: Nu, nu, în această idee...

Toată lumea de la MISA știe că Bivolaru face ”dragoste” cu cursantele doar în ideea de ”inițiere sexuală”,
așa cum se dau adesea de gol, fără să-și dea seama, când le ia gura pe dinainte și vorbește fără ele. 
Astfel, în emisiunea difuzată pe MisaTV intitulată ”O mostră perfectă de jurnalism toxic realizat la comandă (4)”
(video), ideea de inițiere sexuală este recunoscută în mai multe rânduri, revenind ca o mantră:

emisiune MisaTV: Miranda nu a ales să plece deoarece, așa cum ea singură a mărturisit la finalul inițierii,
a avut niște trăiri spirituale minunate, pe care însă acum a decis să le ignore, împroșcând cu mizerii tot ce
a experimentat extraordinar cu acea ocazie. 
Miranda – înregistrare după întâlnirea cu Bivolaru de la Paris: ”Nu voi uita niciodată această experiență
și, dacă o voi face, mă voi încadra atunci în categoria femeii superficiale, schimbătoare și proaste”.
(min07:sec48)

emisiune MisaTV: Însă mai năucitor decât comportamentul auto-intitulatei victime Miranda este cel al pseudo-victimei
Beck. Inițierea spirituală de care are parte durează 14-15 ore, iar experiențele pe care le trăiește sunt cu totul
excepționale: ”Am avut un gen de experiențe de meditație foarte puternice, intense.” (min08:50)

emisiune MisaTV: Este demn de reținut că și auto-intitulată victimă Miranda face referire în cadrul podcast-ului
la consacrarea mistică pe care a realizat-o înainte de a primi inițierea spirituală(min15:sec17)

citat:
În Suedia a avut loc un proces adevărat la Curtea Supremă, cu martori, cu probe, cum au învățat ei că se face
un proces. Judecătorii au chemat martori din România, au audiat experți, au audiat-o și pe presupusa victimă,
Mădălina Dumitru, care apropo își menține și azi, după 22 de ani, afirmația că procurorii i-au smuls cu forța
(într-un interogatoriu fără avocat, deși era minoră!) declarația împotriva lui Gregorian Bivolaru și că au refuzat
să țină cont de declarațiile ei ulterioare. Deci suedezii nu au fost păcăliți de yoghinii „răi” și „manipulatori”,
ci au investigat (a se vedea diferența), au ajuns la concluzia că nu poate avea un proces corect în România
și i-au acordat azil politic și o identitate protejată.

comentarii: Fals! În Suedia nu s-a judecat dacă Bivolaru este vinovat sau nu, ci dacă să fie extrădat sau nu. 
Condamnarea lui Bivolaru pentru act sexual cu (minora pe atunci) M.D. nu s-a făcut pe baza declarației acesteia
smulsă cu forța, ci pe baza înregistrărilor convorbirilor telefonice dintre cei doi, luate cu binișorul (detalii).
M.D. a mințit și ea Curtea Penibilă a Suediei, n-ar fi trebuit acceptată ca martoră, căci era în relații apropiate
cu Bivolaru, după cum i-a văzut cu ochii lui raportorul Sepo Isotalo (video, min17:sec 08), care avea sarcina
ingrată de a apăra drepturile lui Bivolaru, în timp ce Bivolaru își bătea joc de el și de suedezi. Dar se pare
că aceștia din urmă s-au învățat minte, din moment ce i-au retras cetățenia, protecția și azilul politic lui Bivolaru
(detalii), fapt de care nu pomenesc deloc mincinoșii de la MISA. Suedia i-a dat, Suedia i-a luat, numele 
Suediei târât în rahat!

citat:
Contribuția Andreei Pocotilă, jurnalistă, la acest film, se încheie în forță cu o altă inepție. ”Dar de data
aceasta [în 1989] Securitatea a decis că locul lui nu era la închisoare, ci într-un spital de psihiatrie. 
Este descris ca fiind obsedat sexual. […] A fost supus unui examen psihiatric care arată că îi lipsește capacitatea
mentală de a-și evalua propriile acțiuni, propriile fapte. Apoi, la doar câteva luni distanță, regimul comunist
din România a căzut. La scurt timp după aceea, comisia specială a acelui spital de psihiatrie a decis să-l elibereze
pe Gregorian Bivolaru.” Dacă de investigat nu investigați – și deci n-ați aflat că la spitalul psihiatric Poiana Mare
erau internați oamenii incomozi pentru sistem – măcar logică să aveți. Dacă lui Gregorian Bivolaru îi lipsea
capacitatea mentală, cum de l-au eliberat după revoluție? Așa se face pe la noi, se dă drumul nebunilor pe străzi?
Sigur, trăim într-o lume nebună, dar nu chiar ad litteram. Dacă v-ați fi documentat, ați fi aflat că medicul
Leonard Hriscu, cel care s-a ocupat de Gregorian Bivolaru la Poiana Mare, a dat un interviu în care a negat
diagnosticul pus de comisia de experți securiști care l-au internat. Ceea ce nu face decât să confirme concluzia
de mai sus a Tribunalului București.

comentarii: Tribunalul București nu ar fi trebuit să anuleze pur și simplu diagnosticul lui Bivolaru, căci nu are
atribuții în psihiatrie, ci trebuia să solicite un nou diagnostic unui comisii legal constituite. Dacă diagnosticul
vechi (link) era arbitrar, cum de i se potrivește atât de bine lui Bivolaru, în timp ce concluzia tribunalului
(cum că acesta ar fi normal), se potrivește ca nuca în perete? Ce om normal pune la cale și menține un întreg
sistem de racolare și aducere a femeilor, astfel încât să aibă decenii la rând, în fiecare zi, în fiecare moment,
câteva femei la dispoziție în apartamentul lui? Ce om normal stă ascuns într-un apartament cu ferestrele acoperite,
fără să iasă afară cu anii? (timp de peste un an, cât l-a fila poliția, n-a ieșit din bârlog!) Ce om normal păstrează
neschimbat același mod de operare timp de peste un deceniu și jumătate, în ciuda dezvăluirii publice a acestuia?
Ce om normal se întoarce în același loc de unde a fost arestat și extrădat anterior, spre a lua de la capăt aceeași
îndeletnicire pentru care este urmărit internațional? Ce om normal declară în fața instanței că ”este înzestrat
cu daruri extraordinare”, că este ”canalul iubirii divine” și se compară cu Iisus Hristos? Numai un maniac
și obsedat sexual, cu pretenții mesianice, care nu se poate abține de la a-și urma impulsurile, cu orice preț și
cu orice risc. Dar în caz contrar, dacă Bivolaru este totuși normal, înseamnă că este apt să răspundă penal
pentru faptele lui, nu? Mai bine ar ține-o pe aia cu nebunia, e mai ușor de acceptat ...

citat:
Of, domnișoară Andreea, v-ați luat cu altele și ați uitat să spuneți la final: ”Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus
povestea așa”. Felicitări, pe englezi i-ați păcălit! Chiar v-au luat drept jurnalistă de investigație…

comentarii: Felicitări, dle Bivolaru, pe suedezi i-ați păcălit! Chiar v-au luat drept persecutat pe motive politice
și de credință. Dar cu francezii va mai merge? Proverbul cu urciorul dus de prea multe ori la apă, zice că nu.
Cât despre englezi, s-au bazat prea puțin pe Andreea și în puncte neesențiale. De bază au fost relatările victimelor.
Dar stai, unde e replica MISA față de mărturiile foștilor cursanți din documentar? Lipsesc! Oare de ce? Pentru că n-au!

                                                                        *****

Incredibil, pagina oficială a MISA revine cu un drept la replică, adresat firmei producătoare a documentarului
de către Biroul de Presă al MISA (detalii), ce reia practic aceleași idei din postarea pe care tocmai am analizat-o.

citez:
În film nu ați prezentat nici măcar o singură opinie care să contrazică concluzia deja prestabilită a narațiunii,
deși ați afirmat în mod ipocrit că ați făcut „o prezentare corectă și echilibrată” și chiar ați sugerat că nu trageți
concluzii, ci lăsați asta în seama privitorilor. Ce concluzie ar putea trage în final cineva, atunci când vede doar
relatări și opinii care – fără excepție – converg într-o singură direcție?

comentarii: Ca să prezinte măcar o singură opinie contrară narațiunii din film, ar fi trebuit în primul rând ca
ca aceasta să existe, iar în al doilea rând să fie bazată pe probe sau argumente. Ori nici măcar MISA nu contrazice
vreun moment mărturiile victimelor - pe care se bazează în principal documentarul - în aceste două pretinse replici. 
Spune că e vorba de manipulare, insinuând că sunt prezentate neadevăruri, dar nu spune care sunt acelea!
Iar dacă nici măcar MISA nu are replică, cum să procedeze realizatorii? Cum ar suna următorul comunicat:

Stimați telespectatori, ținem să vă informăm că, în virtutea obiectivității pretinse de către organizația MISA, 
trebuie să prezentăm o opinie contrară narațiunii expuse în documentarul nostru. Deci o facem: vă avertizăm
că, în ceea ce ați văzut în documentar, s-a strecurat ceva nu este adevărat! Vă dați seama ce anume? 
Noi nu ne dăm seama, nici cei de la MISA nu-și dau seama, dar e necesar să o difuzăm, că cică așa e obiectiv
și în spiritul echilibrului. Just kidding! And now, pentru că momentul vesel a trecut, vă invităm să vizionați
documentarul nostru cu deplină încredere, că nici cei care sunt acuzați nu i-au găsit vrun cusur! Enjoy!

”Ce concluzie ar putea trage în final cineva, atunci când vede doar relatări și opinii care – fără excepție –
converg într-o singură direcție?” Concluzia că totul e real, că doar nu sunt ”suciți” (twisted) ca cei de la MISA,
care văd una și spun că e pe dos!

În continuare, în lipsa cuiva pe care să dea vina, MISA o înjură iar pe Andreea, că pare mai devitalizată.
Asta seamănă mai degrabă a tactică de intimidare pentru viitor:

citat:
Atât cele două condamnări ale lui Gregorian Bivolaru din perioada comunistă, cât și internarea lui forțată
într-un spital psihiatric în aceeași perioadă au avut de fiecare dată un caracter politic, conform unei decizii
a Tribunalului București. Toate abuzurile flagrante săvârșite de-a lungul anilor împotriva lui Gregorian Bivolaru
sunt deja precis documentate în cărțile profesorului și cercetătorului român Gabriel Andreescu, un oponent
al regimului comunist care după Revoluția din 1989 a studiat arhivele Securității la modul cel mai serios,
nu precum Andreea Pocotilă. Dincolo de asta, condamnarea cuiva pentru că deținea reviste Playboy 
(referire la articolul lui Introvigne link) este ridicolă în orice țară democratică; dar privitorii naivi nu știu
și nu vor afla niciodată în ce a constat acuzația respectivă pentru că în film nu se explică deloc aceasta, 
și de aceea își pot imagina orice.

comentarii: Și chiar dacă ar afla toate acestea, ce schimbă asta, ce legătură are cu cele expuse în prezent?
Atunci poseda Playboy, acum posedă femei adevărate, amăgite, aduse la el și ținute sub cheie! E mai puțin 
condamnabil abuzul sexual, dacă se știe că a fost condamnat pe nedrept pentru posesie de reviste porno?
Dimpotrivă, impresia e și mai accentuată: ”Uite la maniacul ăsta sexual, dădea semne încă din tinerețe!”

Desigur, cei de la MISA insinuează că și actualul proces din Franța e unul politic, numai că aici nu mai merge
decizia Tribunalului București. Dacă, prin reducere la absurd, Bivolaru ar fi achitat în Franța, atunci procesul
ar fi corect, nu? Ăsta-i singurul criteriu de adevăr pentru cei de la MISA: raportarea la ei! Dacă le convine,
e corect; dacă nu le convine, e politic și și-a vârât Oculta coada!

citat
Curtea Supremă din Suedia i-a acordat în 2006 azil politic și o identitate protejată lui Gregorian Bivolaru
nu pentru că yoghinii i-ar fi indus în eroare, [...] ci pentru că acolo chiar s-a derulat un proces juridic (fals, n/a),
au fost în prealabil solicitate rapoarte competente de la experți (iată aici ce ”competență”), au fost audiați martori 
(iată aici ce ”martori”). În Suedia, în urma acestui proces real, Curtea Supremă a decis că Gregorian Bivolaru
nu va putea avea parte de o judecată corectă în România și de aceea i-a oferit protecția statului suedez.

comentarii: În acest caz, din moment ce Suedia i-a retras protecția și identitatea protejată, rezultă că a decis
că va avea parte de un proces corect în Franța, adică probele lor sunt beton!

citat:
Ați afirmat într-un mod mincinos că „răspunsurile relevante ale MISA au fost incluse în documentar”. 
Din toate răspunsurile detaliate pe care vi le-am furnizat, ați ales să scrieți doar 5 rânduri (64 de cuvinte)
la finalul episodului 3, atunci când oricum concluziile insinuate de dvs. erau deja trase de mult.

comentarii: Doar cele 5 rânduri au avut legătură cu subiectul documentarului! Doar nu era să umple filmul
cu vechituri irelevante despre cum a fost Bivolaru persecutat acum cincizeci de ani, și cum a fentat el justiția
din România și Suedia. E ca și cum ai spune despre un hoț prins în flagrant că e nevinovat, pentru că n-a mai fost
condamnat niciodată! Această evidentă insistență a MISA de a aduce vorba despre trecut are scopul de a abate
atenția despre situația concretă din prezent, singura care contează cu adevărat, ceea ce arată disperarea lor
pentru că nu au niciun fel de argumente. După cum s-a arătat în documentar de către avocatul  victimelor,
singura strategie ce a rămas apărării lui Bivolaru este să pretindă că nu a fost vorba despre abuzuri, ci totul
a fost consensul, dovadă (zic ei) că Ashleigh a putut refuza actul sexual. Dar asta înseamnă totodată că Ashleigh
nu a știut că a fost invitată pentru ”inițiere sexuală”, deci nu li s-a spus femeilor pentru ce sunt invitate, ci au fost
lăsate să creadă altceva, prin urmare aveam de a face cu manipulare, traficare, abuz sexual (posibil viol) în cazul
celorlalte, exact acuzațiile cele mai grave!

De semnalat că nu există nici o referire la acest blog, care apare pentru scurtă vreme în documentar.
În spiritul acestor replici ale MISA, înseamnă că nu au nimic de obiectat față de ceea ce se scrie aici!

Concluzie: Pentru a încropi un simulacru de replică, dar și pentru a încerca să abată atenția în altă direcție
decât narațiunea documentarului, cei de la MISA ”au ales” să se răfuiască cu cei au prea puțin de a face cu 
povestea: ”plăpânda” Andreea și producătorii invizibili. Mai lipsea să o atace și pe femeia de serviciu de pe
platourile de filmare!

2 comments:

  1. Ar trebui sa ii trimiteți tot ce e scris aici, jurnalistei Andreea P. Să luați urgent legătură cu ea.
    Sa ceară să vadă ea si zecile de mii de cursanți. Sa ceară csa vadă ea toate ashramele, nu doar un ashram ales de Biroul de presă, amenajat de ei cu 3 zile inainte. Să vadă asigurările de sănătate ale ashramistilor toți, sa vadă condiții de cazare la toți voluntarii de la Costinești, sa poată vorbi la întâmplare cu oricine, nu cu cine desemnează ei. Sa vadă toate afacerile lor. Sa întrebe ce se fac cu banii strânși la tabere. Sa întrebe de ce niciodată nu s-au afișat câți bani se strâng la tabere, câți cursanți se înscriu real. Ce se face cu banii de la zeci de mii de cursanți. Trasablitatea banilor. Ca impozite nu dau de 37 ani.
    O sectă poate fi destructurată? Si da au curaj sa zică când se încheie cursurile? Sau e o altă poveste.

    ReplyDelete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400