Din când în când la MISA se mai anunță apariția unui (nou) miracol și a unor semne dumnezeiești.
Nu sunt minuni săvârșite de membri ai comunității MISA (”minunile” lor sunt de altă natură, ce n-a văzut Parisul!),
ci sunt ”semne” exterioare. În jurul MISA se petrec doar miracole, numai în interiorul MISA nu se petrece nimic de acest fel.
Aceste semne exterioare sunt curcubeie, jocuri de lumini, reflexii; este vorba de fenomene fizice, naturale.
Dar atunci de ce pretind mereu cei de la MISA că ”Dumnezeu le face semne”? Ce este dumnezeiesc în fenomenele naturale?
”Sincronicitatea”, semnificația, simbolurile pe care doar ei - cei inițiați și clarvăzători - le observă și le înțeleg.
Curcubeiele și luminile văzute de profani nu au nicio semnificație, dar când aceleași fenomene sunt văzute de către ei
- inițiații de la MISA - acestea devin miracole prin simplul fapt că asistă la ele (că de n-ar fi, nu s-ar povesti...)
Totul este în felul în care ei le văd, în ”punctul lor de vedere”.
Mai nou, au început să apară cai verzi pe pereți sau, mai precis, inimi turcoaz. Pe 7 aprilie, pe MisaTV, minune!
”Un MIRACULOS SEMN DUMNEZEIESC - un fenomen paranormal uluitor care a apărut cu ocazia filmărilor ce s-au realizat
în locuința devastată de mascații francezi a profesorului de yoga Gregorian Bivolaru”. (video aici 🔗)
Este vorba despre o secvență din filmarea neprelucrată, prezentată pe MisaTV pe data de 6 martie 2024, în care, pentru scurt timp,
apare în cadru o pată luminoasă de forma unei mici inimi, ce urcă și apoi dispare.
Acum, secvența din filmarea neprelucrată a fost prelucrată, dar nu electronic, ci ”ezoteric”:
MisaTV:”În dezolanta dezordine și debandadă pe care mascații francezi au lăsat-o în micul apartament, Dumnezeu s-a manifestat
într-un mod concret și semnificativ printr-un fenomen miraculos, a cărui probabilitate de a apărea este de 1 la câteva sute de miliarde.
Despre ce este vorba?
Reflexia unei surse luminoase pe una din lentilele obiectivului camerei de filmat a creat pe imaginea filmată o mică inimă
de culoare albastru deschis, având o mișcare ascendentă.”
Ce este miraculos în reflexia acestei lumini? Faptul că apare extrem de rar, foarte puțin probabil - zice realizatoarea.
Și victoria României la Europeanul de Fotbal este puțin probabilă, ar fi un miracol dacă s-ar petrece, dar nimeni n-ar spune
că este ceva dumnezeiesc, e doar improbabil Și atunci unde-i Dumnezeu sau paranormalul în secvența asta?
Paranormalul e în capul celui care îl caută dinadins. Tactica e simplă, în etape, precum tehnicile de la MISA:
➤ 1). Mai întâi, se pretinde că se caută o explicație fizică, care este evidentă în acest caz:
”reflexia unei surse luminoase pe una din lentilele obiectivului camerei de filmat”.
➤ 2). După ce explicația fizică evidentă este enunțată, aceasta este imediat contrazisă chiar de către cei care o enunță:
MisaTV: ”Este un fenomen unic căci, în cazurile de acest gen, reflexiile din obiectiv au toate o formă sferică.
În plus, conform legilor fizicii, mișcarea acestei mici inimi turcoaz ar fi trebuit să fie sincronă cu cea a obiectivului camerei.
În schimb, inima doar urcă și apoi dispare brusc, deși normal ar fi fost să și coboare odată cu obiectivul care, la început,
are o mișcare ascendentă, iar pe urmă, una descendentă.
Și cu toate că unghiul de filmare din următorul cadru este insesizabil mai mic decât primul, micuța inima albastră nu mai apare
deloc pe imagine deși, dacă ar fi fost o simplă reflexie, normal ar fi fost să se vadă măcar o frântură din ea și în acest nou cadru.”
Deci e o reflexie, dar nu mai e reflexie, că dacă ar fi fost așa, trebuia să se vadă mai departe, nu să dispară așa, deodată...
➤ 3). După ce explicația fizică inițială a fost eliminată chiar de către cei care au propus-o, se concluzionează direct că
nu există nicio explicație fizică, de unde rezultă etapa următoare:
➤ 4). Se susține că, dacă nu e fenomen fizic, atunci nu poate fi decât paranormal!
➤ 5). Concluzia finală:
Nu poate fi vorba decât de o manifestare dumnezeiască, deoarece totul la MISA nu poate fi decât dumnezeiesc!
Dar sunt probleme chiar și în paradis! De exemplu, aproape toată argumentația lansată de MisaTV în sprijinul caracterului paranormal
al filmării, sunt demontate de următorul videoclip demonstrativ real (sursa 🔗) și care poate fi vizionat în traducere aici:
sclipirile lentilelor (lens flares)
Să le luăm pe rând:
⬧ MisaTV: ”În cazurile de acest gen, reflexiile din obiectiv au toate o formă sferică.” Fals!
După cum se vede chiar în videoclip, aberațiile de imagine ale lentilelor (engl. ”lens flares”) pot avea o mulțime de forme
și culori, de la puncte și sfere de lumină până la aure luminoase de forme lenticulare (vezi aura bleu de aici 🔗)
Formele depind atât de unghiul razelor de lumină cât și de formele lentilelor utilizate.
În legătură cu aura albastră ce apare în jurul globului luminos din videoclip, o aură de același fel se observă preț de o secundă
și în jurul micii inimi albastre, în secvența difuzată de MisaTV, așa cum se vede în acest scurt extras video 🔗.
⬧ MisaTV: ”Mișcarea acestei mici inimi turcoaz ar fi trebuit să fie sincronă cu cea a obiectivului camerei.”
Afirmație corectă, așa cum se vede și în videoclipul demonstrativ de mai înainte.
Mai întâi, trebuie arătat unde se află sursa de lumină. Nu pot exista reflexii luminoase și pete, efecte sau jocuri de lumină
pe lentilele camerei video, dacă nu există o sursă de lumină puternică.
Însă o cameră video poate capta jocuri de lumini chiar și atunci când obiectivul ei nu este îndreptat direct către sursa de lumină,
tot astfel cum lumina Soarelui pătrunde totuși de-a lungul unui hol lung, reflectându-se pe pereții acestuia, din aproape în aproape.
Într-o secvență anterioară, se observă că sursa de lumină este un bec puternic, plasat pe tavan (vezi video aici 🔗).
Însă în secvența ”miraculoasă, sursa de lumină este ascunsă de către ușița larg deschisă de la un dulăpior suspendat,
aflat deasupra camerei de filmat în partea stângă sus, după cum se poate vedea în această secvență video:
Se observă că pata luminoasă de forma unei inimi urcă pe măsură ce obiectivul camerei este ridicat către tavan.
⬧ MisaTV:”În schimb, inima doar urcă și apoi dispare brusc, deși normal ar fi fost să și coboare odată cu obiectivul care, la început,
are o mișcare ascendentă, iar pe urmă, una descendentă.
Și cu toate că unghiul de filmare din următorul cadru este insesizabil mai mic decât primul, micuța inima albastră nu mai apare
deloc pe imagine deși, dacă ar fi fost o simplă reflexie, normal ar fi fost să se vadă măcar o frântură din ea și în acest nou cadru.”
După cum se vede și în videoclipul demonstrativ arătat anterior, apariția efectului luminos depinde de poziția camerei video
față de sursa de lumină (adică de unghiul de filmare).
Cronologia fazelor importante din secvența de mai sus este următoare:
➤ a). La momentul inițial, unghiul de filmare este la orizontală, deci lumina care vine vertical dinspre tavan nu poate pătrunde
deloc în obiectivul camerei, de aceea nu se observă niciun efect luminos (foto 🔗 poziția de pornire).
➤ b). Apoi, operatorul începe să îndrepte încet obiectivul camerei spre tavan, acolo unde se află și sursa de lumină
ce luminează incinta, iar la un moment dat lumina pătrunde în obiectiv, se reflectă pe lentilele obiectivului și face să apară
pata de lumină de forma unei mici inimi, ce este captată de camera video.
➤ c). Pe măsură ce obiectivul camerei este ridicat spre sursa de lumină, inima luminoasă se ridică odată cu acesta,
ceea ce corespunde cu ceea ce este arătat în videoclipul demonstrativ tradus, prezentat la început.
Timp de o secundă, în jurul inimii se manifestă o aură luminoasă (vezi aura aici 🔗), exact ca în videoclipul demonstrativ.
➤ d). Apoi la un moment dat, inima luminoasă dispare, deși obiectivul continuă să se îndrepte către sursa de lumină
(vezi aici video cu stop cadru 🔗 ).
De reținut care este poziția camerei video în momentul dispariției inimii luminoase - foto 🔗.
Explicația este că obiectivul camerei video a intrat în umbra ușiței larg deschise a dulăpiorului suspendat din stânga sus. 🔗
Se observă cum, în ultima parte a mișcării de ridicare, obiectivul filmează direct spre acea ușiță, care ascunde sursa de lumină.
De aceea lumina nu mai ajunge în obiectiv în ultima parte a mișcării de ridicare a acestuia, iar inima luminoasă dispare.
În videoclipul demonstrativ prezentat la început, realizatorul stopează pentru o clipă producerea fenomenului optic,
plasându-și degetul în calea razelor de lumină și împiedicându-le astfel să ajungă la camera video, tot așa cum ușa dulăpiorului
blochează razele de lumină de la sursa din tavan și le împiedică să mai ajungă la obiectivul camerei video.
➤ e). Obiectivul camerei video este coborât treptat, dar acesta nu mai iese din umbra acelei ușițe larg deschise de deasupra. 🔗
Astfel, lumina nu ajunge pe obiectivul camerei video, iar inima luminoasă nu mai apare, după cum se vede în această
secvență video cu stop cadru
Studiind și comparând cadrele cu poziția și unghiul de filmare al camerei din momentul dispariției inimii luminoase
și respectiv din momentul în care camera video se oprește din coborâre, se constată că, în poziția finală, camera este MAI SUS
(se vede o porțiune mai mare din ușiță, iar obiectivul e aproape la nivelul raftului cu cartea), față de momentul dispariției
micii inimi de lumină (unde camera e mult sub raft și iese din umbra ușiței.)
comparație poziții
Obiectivul camerei fiind oprit într-o poziție finală ce se află MAI SUS decât în momentul în care inima luminoasă a dispărut
la ridicare (când obiectivul a intrat în umbra ușiței), devine clar că inima luminoasă nu mai avea cum să reapară în cadru.
Astfel, argumentele respingerii ipotezei unui fenomen optic perfect natural nu au temei, deci există o explicație fizică a acestuia
și nu se mai poate spune că lipsește orice explicație și că astfel ar mai rămâne doar explicația supranaturală.
Ceea ce rămâne din toată acestă poveste este ”sincronicitatea” că operatorul video s-a aflat în locul potrivit pentru ca
acel fenomen luminos să apară. Asta dacă nu cumva a fost ceva intenționat căci, filmând și privind pe monitorul lateral
al camerei video, cu experiență și cunoștințe în ale meseriei, se poate controla tot procesul, tot așa cum individul din video-ul
demonstrativ controla fenomenele optice și le indica exact cu degetul, în timp ce privea pe ecranul telefonului său mobil.
MisaTV: ”Apariția paranormală a inimii de lumină pe imaginile filmate în apartamentul profesorului de yoga Gregorian Bivolaru
demonstrează într-un mod indubitabil că e vorba de un miracol, iar dacă ținem cont și de faptul că inima, în toate tradițiile spirituale,
îl reprezintă pe Dumnezeu Tatăl, putem afirma cu toată convingerea că avem de a face cu o manifestare de natură dumnezeiască,
această afirmație fiind întărită și de faptul că inima luminoasă este albastră și are o mișcare ascendentă.”
Dimpotrivă, sunt serioase dubii cu privire la cele susținute de MISA. Restul e vrăjeală cu ”integrarea dumnezeiască”
a Marelui Realizat și a manifestărilor ”dumnezeiești” din locul respectiv.:
MisaTV: ”În viața unui ghid spiritual desăvârșit, în care se manifestă totodată plenar și starea de erou spiritual, realitatea
e transfigurată și continuu înnoită, grație fenomenelor de alchimizare ce au loc neîncetat în ființa sa.
Într-o astfel de viață îndumnezeită și deopotrivă îndumnezeitoare pentru toți cei pe care și i-a ales drept discipoli, vor apărea
valuri de sincronicități dumnezeiești uimitoare, creatoare de minuni și chiar de miracole, ca răspuns dumnezeiesc la intențiile
și aspirațiile binefăcătoare pe care el le manifestă. Multe năzuințe sublime se împlinesc în jocul – dinainte urzit de Cel de sus –
al sincronicităților dumnezeiești.”
Dacă era așa de integrat, de ce a ajuns Realizatul în această situație?
Și mai rămâne o întrebare:
dacă ziarul LeMonde susținea pe data de 6 martie că apartamentul în care locuia Bivolaru era încă sigilat, atunci unde
au fost făcute ”filmările miraculoase”, pe care MisaTV le difuza deja încă din data de 5 martie?
citez din Le Monde: ”Trei luni mai târziu, ușa apartamentului 228, la parterul unei clădiri moderne și fără farmec,
pe o alee privată din Ivry-sur-Seine (Val-de-Marne), este încă acoperită cu panouri mari din lemn. Un pliant portocaliu
este lipit acolo, cu o bandă roșie mare care poartă cuvintele „Poliția Națională” și „Nu Deschide”. Pe pliant citim:
”Natura infracțiunii: trafic de persoane prin bandă organizată, viol și altele.”
Acolo, în acest mic apartament întunecat de două camere, acum sigilat, a fost arestat Gregorian Bivolaru pe 28 noiembrie,
dimineața devreme.” 🔗
Cât privește aspectul incintei filmate, din filmări se constată că există desigur zone ale locuinței care au fost răscolite și devastate,
pereți sparți, o mulțime de lucruri aruncate pe jos dar, în același timp, pe rafturi se află o mulțime de cărți.
O filmare surprinde o toaletă în care se află rafturi cu cărți! Cine ține rafuri cu cărți la toaletă?
Incinta pare mai degrabă un depozit de lucruri și un fel de bibliotecă, iar o parte din debandadă pare a fi cauzată tocmai de
destinația de depozit a locației.
Pe banda ce apare pe filmarea neprelucrată difuzată în 3 părți în intervalul 5-7 martie 2024 se vorbește despre
”LOCUL în care SE AFLA” Bivolaru, adică nu ar fi vorba despre locuința acestuia.
Pe de altă parte, în reportajul ”miraculos” difuzat de MisaTV, se vorbește clar despre LOCUINȚA acestuia.
Tot discursul duce către această idee: acolo locuia Ghidul și de aceea acolo se manifestau la greu Atributele Dumnezeiești
cu o asemena forță, că era impresionată până și camera video neînsuflețită...
MisaTV:
”Astfel prezența inimii de lumină pe imaginile filmate în locuința profesorului de yoga Gregorian Bivolaru atestă,
la o primă vedere, manifestarea plenară în acest spațiu a energiilor subtile sublime ale Atributelor Dumnezeiești.”
MisaTV:
”În urma descinderilor brutale ale poliției franceze din 28 noiembrie 2023, a fost devastată și locuința lui Gregorian Bivolaru.
Jandarmii au distrus nu doar mobila din casă, ci și prețioasa bibliotecă ce exista în micul apartament al profesorului de yoga.
În plus, o mulțime de foi ale mai multor manuscrise sau note de curs ale profesorului, ce au necesitat, desigur anterior,
mii de ore de muncă și de studiu atent, au fost intenționat mototolite sau rupte.
Toate acestea erau împrăștiate haotic peste tot, inclusiv în baie și bucătărie.”
Nu pare a fi vorba de locuința Mărețului ci de un depozit în care locuia cineva care se ocupa cu acesta, iar adepții au filmat debandada
(care era cel puțin în parte prezentă prin însăși destinația spațiului), ca să dea vina pe răii de mascați care i-au vandalizat locuința.
Adică, vezi Doamne, mascații au aruncat cărțile în toaletă.
Însă pe fotografii se vede clar că în jurul și deasupra vasului de toaletă sunt montate multe rafturi pe care se află așezate
- nu aruncate - o mulțime de cărți. Au luat mascații cărți din bibliotecă și le-au aranjat în toaletă?
Dacă nu era locuința Emeritului ci un depozit, se fâsâie și pretenția de spațiu sacru în care se petrec în permanență miracole.
ANEXĂ:
MisaTV: ”Jandarmii au distrus prețioasa bibliotecă ce exista în micul apartament al profesorului de yoga.
Adunate cu multă trudă din nenumărate librării și anticariate, zeci de colecții rare de spiritualitate, ocultism, ezoterism,
astronomie, astrologie și medicină tradițională, au fost pur și simplu călcate în picioare, rupte și aruncate aiurea,
cu dușmănie, prin toată casa.”
Iată ce conținea la vedere, printre altele, ”prețioasa bibliotecă”: o carte(?) în formă de sicriu(!), ”Secretele Magiei Egiptene” 🔗
alături de o carte a lui Osho, Castaneda (parcă era nerecomandat la MISA!), ”Eliberați-vă!” (carte de psihologie 🔗 avându-l
ca autor pe marele... Doctor Desculț (Barefoot Doctor) 😄, ”O scurtă istorie a dezinformării - de la calul troian la internet” 🔗,
”Secolul Rebel- Dicționar Contestării în secolul al XX-lea” 🔗. Magie, conspirații, psihologie, politică, adică temele preferate
ale conferințelor Marelui Vizionar. O animație cu imagini ale acestor cărți poate fi văzută la această adresă 🔗.
De asemeni, în sertare și dulăpioare se găsesc o mulțime de obiecte, între care se evidențiază lacuri de unghii! (vezi aici 🔗)
Pe jos zac aruncate o mulțime de lucruri, multe sacoșe pline cu obiecte, în timp ce rafturile sunt pline cu cărți... aranjate (foto 🔗).
Enorm de multe obiecte pentru o locuință, într-o înghesuială sufocantă!
Detalii suspecte în filmările ”miracolului” din Paris:
https://telegra.ph/Inimioara-din-Paris-prezinta-posibile-urme-de-editare-04-10
https://telegra.ph/Inimioara-din-Paris-prezinta-posibile-urme-de-editare-04-10
Link alternativ:
ReplyDeleteInimi verzi pe pereți la Paris
Linkuri alternative articole
ExMISA channel
In dezordinea controlata aflam ca pe guru il intereseaza revista GQ, zei daci ca Zalmoxis, Biblia intr-un teanc nedesfacut, si multe alte pachete ce nu au fost desfacute. Apoi un board proiect de clasa a 5-a (?) cu siringi si bile sta alaturi de gunoiul total din acel loc.
ReplyDeleteGunoi, nu dezordine! Pungile de plastic omniprezente impaneaza rafturile si desigur teancurile de foi care probabil sunt conferinte de anul acesta si din viitor/trecut. Sticlute cu parfum, obiecte neidentificate, sticlute uleiuri volatile, cine stie... argintul lui Bozaru.
Apar insa imagini cu carti prafuite dintr-o biblioteca ca subliminale sa sugereze ca Bivolaru ar avea o vasta biblioteca.
Laudaros cum e, citeste si in baie sa nu piarda timp pretios.
Iar inmioara e mai mult plata in profil decat inima/cupa.
Pe usa e un poster cu un apus in insule din Pacific. Apoi un board de surf apare agatat (?). O fi in casa celui din Nisa; nu stiu ce face cu board-ul in casa. Poate se da noaptea pe valurile de la chiuveta din bucatarie. Sare cu slapii pe placa si intra in competitie pentru Franta sau Suedia.
De baie/dus nu are nevoie pentru ca apa e uda. Si e yin.
Nu zicea el ca nu doarme mai mult de 2 ore pe noapte? Cand nu doarme, face surf, se injecteaza cu bilute, si altele de care nu stim noi pentru ca nu suntem asa eliberati ca el.
Chemati expertii sa identifice ce sunt obiectele gasite!
Pungi in casa peste tot - nici un om al strazii nu are atatea pungi. Pungi atarnand, pungi, pungi, pungi! E bolnav! Traieste intr-o punga.
Spartura din zid are 2 copci si un pattern (model) bizar rosu/portocaliu care merge ca nuca in perete: adica nu se lipeste.
E pericol de sanatate acolo si pericol de foc. Cand ma gandesc ca in Shanghai ii bagau pe oameni in baraci de lemn cu o masuta si atat in frig, afara. Iar asta sta impanat gata sa explodeze de putori mistice ce pot iesi de acolo.
Daca exploda cu tot cu apartament, eu n-as fi regretat. Cum iti asterni, asa dormi.
MISA e expertă în jocuri de lumini miraculoase
ReplyDeletehttps://exmisa.blogspot.com/2023/04/miracol-marca-misa-un-inger-la-sala.html
Mult zgomot pentru nimic.
ReplyDeleteForma reflexiei e de obicei identica cu obiectul reflectat. La soare reflexia e un mic cerc luminos.
Forma aia de "inima" e reflexia unui filament de bec.
Mare minune ar fi, daca apartamentul in care au filmat "vandalizarea", ar fi intr-adevar apartamentul gurului, adica cel in care locuia si primea in vizita "aspirantele" de ani de zile.
ReplyDeleteCum bine s-a subliniat, dpdv oficial apartamentul gurului oricum e inca sigilat. Nici nu are cum sa fie altfel, de vreme ce mosul e in custodie si autoritatile studiaza ce au ridicat la descinderi.
Am scris - RIDICAT! Ca asta se face la perchezitii. Se cauta si se iau chestii. Inclusiv de pe rafturi si de prin dulapuri.
In apartamentul ala "vandalizarea" s-a "petrecut" doar pe jos. Majoritatea cartilor si obiectelor de pe rafturi sunt in ordine.
Nenumaratele pungi agatate prin diverse locuri si foile lipite pe frigider, rafturi, etc sunt bine merci.
Daca rafturile si dulapurile filmate sunt pline de lucruri, de unde provine masa de carti si obiecte aruncate de-a valma pe jos?
E adevarat ca in locuinta din Romania a gurului era plin de toate alea pe jos, vrafuri de carti si reviste... dar chiar daca ai face ordine in debandada aia, tot nu ar fi destul spatiu in apartamentul ala pentru tot ce e aruncat pe jos. Si sa mai si locuiesti in acel apartament.
Apartamentul ala arata mai degraba a "Centru de informare MISA" in Franta. Acelasi stil. Inscriptii pe rafturi! Care om isi scrie pe raft "Mape de plastic"? E handicapat, nu stie unde isi tine mapele de plastic? Ditamai gurul atotstiutor care nu stie unde isi pune lucrurile?
E clar ca nu era locuinta privata a gurului sau a altcuiva, ci doar un loc de stocare a diverse carti, materiale, etc. Un loc in care au aruncat alandala ce le-a picat in mana. Au inscenat o "vandalizare". Partiala. ;)
Cretini.
Si mai cretini aia care mai pun botul la povestile astea.
Chiar e locuinta in care statea el si primea femeile. Asa era acolo, plin de carti pe jos abia aveai loc sa treci prin hol. Iar la el in camera mormane de carti si foi. Nu foarte diferit fata de ce numesc astia “vandalizat” in filmare.
DeleteDar unde ii sunt reprezentările lingham-yoni? Sau acum tronează atributele unuia cu barba, adică el însuși?
DeletePana pe 18.04.2024 gasiti cele trei episoade cu "vandalizarea" aici https://we.tl/t-SLoulqveWO.
DeleteFiecare episod are cam 30 de minute. Primul e cel mai important.
Cu rugamintea sa comentati aici la ce concluzie ati ajuns. Este sau nu este apartamentul in care si-a facut veacul intemnitatul. ;)
Am sa incep eu sa scriu ce am vazut ca sa fac curaj altora.
DeleteEpisodul 1.
Intai ca batranii au tendinte de a face acumulari, stocari de materiale. La Bivolaru sunt 3 case continute intr-o transee. Nu vad nimic ce ar putea fi retinut. Totul este mediocru, cada are o gaura care n-a fost data de politisti. Era acolo, bagi mana si poate fi un caine bagat ascuns inauntru gata sa muste.
O geaca de piele de culoarea mierii era pe pat, o sticla mare probabil de alcool printre gioarse. Nimic, nimic din ceea ce s-a prezentat nu este de retinut. Totul este un gunoi vopsit in culori stridente.
Scaritele pe care sa te urci sunt gaselnite pentru protejarea tendintelor de tezaurizare.
Broasca de la usa, probabil usa de la intrare evoca pe maica-sa Floarea de acasa. Supradimensionata, uzata moral, Bivolaru nu se sinchiseste de ea, de aceea e la usa.
Detergentul de rufe e tinut in baie intr-un colt lateral de scaunul de toaleta.
Concluzia: locuia intr-un un loc mizerabil de stramt, o transee plina de gunoaie numit pompos carti. Nimic nu e de salvat de acolo. Patul cu baldachin avea haine atarnand in sir pe stinghia de lemn. La picioarele patului, se remarca o adunatura de mizeria de pe lume, o mizerie utila doar lui. Viziona filme direct din pat, facea ca toti dracii tot din pat.
Este un loc atat de stramt, tixit ca mor sobolanii asfixiati. Politistii au tras cartile jos pentru ca stateau sa cada pe ei.
Pe dedesubt se percep peretii locuintei intr-un verde sordid. Un sac mare ascunde sticlute/cutiute urmand a fi divizat in ele plante, produse, probabil tot in acea transee. Vandalizarea nu exista! Ceea ce el, Bivolaru, spune ca e semnificativ, tineti minte ca spunea ca nu ia cu el cand moare? Tot ce este acolo este inutil iar afectarea exagerata. Un sobolan a fost extras din ascunzatoarea sa. Mai bine il lasau sa crape acolo decat sa-l scoata! E parerea mea si el e de acord cu ea.
Alegeri gresite, vederi gresite, atitudini gresite, vorbirea gresita, totul este gresit la el. Iar modul de infatisare al apartamentului este dovada cea mai vie a unui rationament de tip simplist al escrocului.
Este inutil sa urmaresc celelalte episoade. Politia l-a salvat ca l-a scos de acolo. Nu merita sa fie salvat.
A fost preluat de la inchisoare de C. Chisca. Probabil ca asemanator ei l-au dat din mana in mana (pana in fund la taxatoare), altfel nu-mi pot explica cum a fost abandonat sa locuiasca acolo. Este un loc foarte stramt. Acumularile materiale nu duc la salturi calitative ci la un pericol public de sanatate. Cum sa stai la 2 metri distanta in locul acela? Cum te dezinfectai de oras? N-am vazut o sticluta de dezinfectant. Am vazut in schimb sticle de parfum, adica de ingamfare in pandemie. Asta numai o persoana fara 4 clase poate gandi asa. Nu zic ca e rau, dar in cazul acesta, covidul i-a mancat mintea.
DeleteTroneaza o lipsa totala de interes fata de loc, fata de locatar.
Cum respiri? Ce fereastra se deschide sa vina aer? Cum te intorci pe hol daca de exemplu ai uitat sa-ti pui zahar in ceai si zaharul e in bucatarie?
E de neconceput pentru mine cum i-au gasit locul in care sa-l planteze. Si cum inca mai ascultau de el obedienti.
Masti nu am vazut, nici-o protectie, nici un interes intai fata de sine, apoi fata de celalalt.
Probabil ca dupa ce l-au asezat in locuinta respectiva, primul gand i-a fost la fetite, ca n-a avut in inchisoare.
Nici el si nici handralaii de instructori n-au stiut ca exact asta era chestia cu inchisoarea in Romania: prins, era deja compromis dpv. social. A patit atunci ce patesc cei care merg la inchisoare: atunci cand ies, au probleme de adaptare. Nu isi gasesc slujba, nu isi gasesc locul in societate si recidiveaza in vechile obiceiuri.
Asa a fost si aici!
Au avut dreptate politia, procurorii, locul este imposibil. Cum sa isi tina hainele pe o stinghie de lemn si sa le imbrace la intamplare ca ele tot acolo aterizeaza cand si le da jos? E murdar.
Am remarcat ceva ce aduce a aspirator negru aruncat in gramada, o oala de orez si cateva linguri. E de jale! Poate ca au trecut si prin camera fetelor pentru ca au filmat cu insistenta niste rafturi stil cutii asezate unele peste altele. Probabil erau rafturi pentru obiectele pisicii, dar nu pentru femei.
Groaznic! Si zic politia ca au ridicat mai multe persoane care nu erau victime dar stateau acolo pe culoar asteptand sa intre la capsat. Doamne fereste! Daca nici pisica n-ar sta, ce-ar cauta o persoana feminina acolo?
In intuneric te iluminezi - fugi cat te tin picioarele.
Din Silence of the lambs, face Anthony Hopkins la tine din dinti si ai tulit-o prin perete afara.
Zice MISA ca i-au vandalizat politistii usa, clanta i-au distrus-o. Astea-s efecte florale Bach. Vine aer proaspat in temnita prin ei.
Locul e sigilat - cred si eu la cati covidioti or fi trecut pe acolo.
Instructorii Atman stiu toti in ce conditii isi petrece viata Bivolaru si au de tinut o imagine la sala sa aduca bani si ei atunci se tin de imagine. Adica sa se bage ei in jegul jeleu al acestuia?
De la refuzuri, simti ca apar contre si cuvinte de pe la conferinte, nemultumiri, lipsa de raspuns la moartea unuia si a altuia. Razboiul e crunt intre ei. Nu se vede dar se simte ca se manca intre ei. Miroase a sange in apa.
WC-ul ala ticsit cu carti e de toata jena. Ce a fost in capul lor? Au "urmarit" sa il invinga la puncte pe Hemingway? Ala macar a fost decent si a pus doar un raft ticsit cu carti una si una langa Bud(dh)a. :)) https://tonywheeler.com.au/hemingways-havana-house-finca-la-vigia/
ReplyDeleteApartamentul "vandalizat" e ceva de genul "Same, same, but different", if you know what I mean. ;)
ReplyDeletePlanul apartamentului emeritului e mult mai simplu decat ce se vede in inscenarile misane.
Cand intri pe usa de la intrare e un hol lung cat apartamentul, care se termina cu baia/WC. In dreapta usii de la intrare e bucataria, pe urma, tot pe dreapta, o camera mare (sufrageria) - camera lui Bivolaru si pe urma o camera mai mica (dormitorul) - camera in care erau tinute femeile venite in pelerinaj.
In camera femeilor erau paturi suprapuse, un frigider si un TV pentru vizionat pornaciuni. In camera lui Bivolaru era un pat mare.
Apartamentul filmat de misani nu e structurat ca apartamentul in care traia Magnus. Sunt insa similaritati in ceea ce priveste rafturile care acopera tot ce se poate, paturile suprapuse. Dar un pat mare nu e nicaieri.
Nici una din femeile cu care am vorbit nu isi aduce aminte, cum ar fi fost de asteptat, la cat sunt de saritoare in ochi, de usile cu palmieri, pomi, etc.
Nu citeste blogul nici o femeie care a fost la initiere la Paris?
A mai zis cineva mai jos si confirm si eu. Din imaginile vazute aici (in clipul cu miracolul doar pt ca nu am vazut intreaga filmare din apt) pare ca este apartamentul lui. Exact asa era - holul si toate camerele ticsite de carti, printre ele mai erau depozitate cosmetice, remedii si ciocolata pe care le facea cadou fetelor. Abia aveai loc sa treci printre teancurile de carti asezate pe coridor si nu era de bine daca din neatentie stricai ordinea. Imi amintesc si hartiile "afisate" pe acolo pe hol, in apropierea intrarii - cu teme de conferinte la care lucra, chestii organizatorice (gen cine sa primeasca gratuitati in tabere, cine urmeaza sa vina la el, deadlineuri de conferinte + multe atentionari... regulile erau afisate in camera fetelor - muuulte).
DeleteUsa cu palmieri ducea din camera lui (din unghiul ce apare in filmare nu se vede patul pt ca probabil e in spatele camerei) spre o camera unde avea acces doar el si probabil baietii cu aprovizionarea - de acolo aducea alte cadouri pt fetele venite la el (haine, bijuterii, parfumuri) - probabil tot acolo tinea si mancarea lui.
Nu am vazut camera fetelor sa fie filmata (poate e in celalalt clip)...
Si da, puteai sa citesti pe wc, doar sa pui cartea fix la locul ei :))
Si la ce intuneric era acolo, greu sa observi palmierii... parca imi amintesc de ei in ceata... atentia era pe reguli si sa nu darami cartile, nu mai contau usile acoperite de copaci, dar inclin sa zic ca fix asa erau
Delete@AnonymousApril 11, 2024 at 9:29 AM
DeleteDaca usa cu palmieri in apus de soare ducea din camera lui GB intr-o camera ocultata, inseamna ca in camera lui GB erau paturi suprapuse? Vezi minutul 10:10 din episodul 1.
Initia femei in paturi suprapuse? :))
In camera lui era un pat cu baldachin care ar putea parea pat suprapus dintr-un anumit unghi. Paturi suprapuse erau in camera fetelor.
DeleteCursantii pot sa invoce cat doresc ca MISA este o miscare spirituala care a luat avant de dupa 1989, adevarul acesta este: https://www.wilsoncenter.org/publication/312-trafficking-women-after-socialism-to-and-through-eastern-europe, (vezi optiune de descarcare pe pagina! )
ReplyDeleteUn raport mai nou: https://romania.europalibera.org/a/cum-a-ajuns-rom%C3%A2nia-oaia-neagr%C4%83-a-europei-pe-harta-traficului-de-persoane/30692331.html
Pun acum intrebari indiscrete.
1. Vreuna din persoanele care s-a dus in 2004 la IML sa dea declaratie ca nu se drogheaza, are si patalama la mana ca serveste in cadrul unei comunitati crestine din Romania? Nu ma intereseaza sa-mi scoateti ochii cu regulile din ashram, vreau sa stiu daca v-ati dus cu intentia de a da peste nas autoritatilor ca in schimbul sexului promis la MISA ati consimtit deja sa nu beti cafea, sa nu mai fumati daca erati fumatoare si sa nu consumati alcool nici cat impartasania de la biserica. Eu asta vad in intentia voastra: sfruntare.
Declaratiile voastre voluntare mie nu-mi dovedesc ca perchezitiile nu au fost garantate.
Nu vi se cerusera astfel de probe.
Ati mers sa dati testele pline de nervi si ura fata de societate ca astfel sa puneti baza in ashramuri unui sistem al urii fata de societate. Voi aveti aerul renuntarii pe buze, dar acest aer ascunde minciuni fata de rudele si cunoscutii vostri. Ce s-a intamplat? Va e frica sa le spuneti ca v-ati initiat? Va e frica sa spuneti ce inseamna aceasta initiere pe intelesul lor? Va e frica de explicatiile pe care trebuie sa le oferiti si realitatea pe care trebuie sa o descrieti?
Continuare reflectii perchezitie 2004:
ReplyDeleteIntrebarea 2:
Spuneti ca femeia decade spiritual atunci cand devine mama. Realitatea una este. Mamele voastre va aud cand aveti nevoie de ajutor si oricat de vinovate ati fi, intervin cu trup si suflet in favoarea voastra pentru ca sunteti carne din carnea lor. Ati contemplat vreodata dedicatia lor fata de voi chiar si in cazul in care nu ati avea dreptate? Nu vi se pare ca ele isi iubesc dusmanii, adica pe voi pentru ca desi nu sunteti in acordanta cu principiile lor totusi va ajuta?
Voi ce dusmani iubiti?
Astfel nu lasati in urma iubire nimanui ci doar pretentii de iubire, pretentii de cunoastere, nu va plange nimeni in urma cand muriti, nu v-ati transformat deloc in fiinte care sa hraneasca pe altii, si viata voastra a trecut.
Trageti linie si faceti bilantul! V-ati nascut degeaba si aveti datorii karmice.
3. Bivolaru v-a inculcat valorile lui in opozitie cu valorile societatii. V-a transformat in agenti ai sai iar voi ati acceptat senine sa racolati neinitiati cu gaselnita 'sex cu continenta/posturi yoga'. Nu este "yoga" atunci o incalcare a liberului arbitru al neinitiatilor?
Societatea initiata sau nu, nu o sa se schimbe. Voi insa degeaba va impaunati cu tehnologie si tendinte de ultima ora sunteti cele care v-ati schimbat. Va reclamati locul in societate de ca si cum nu v-ati fi desprins niciodata de aceasta. Manate de dorinta de a prinde pe altii in mrejele voastre, voi insiva cu educatie precara, cu doza de viclenie si rautate, va scrieti singuri motivatia pentru a chiuli si a ajunge in "tabere de yoga".
Qui prodest? Voi profitati de pe urma celor neinitiati. Celor aflati la mana voastra, le tremura sufletul inspaimantat de perspectiva necunoscutului. Va lucesc ochii de nebunie cand gustati din otrava puterii asuora lor si va imbatati cu ea. Nu, nu va amagiti ca ati fi genii, ca nu sunteti!
Toate cate ati dat declaratii in Franta ca nu sunteti victime, sunteti traficante.
Tuturor atunci trebuiau sa vi se colecteze probe ADN ca sa vi se introduca datele in baze de date de 'sex offenders'.
Societatea pe care o urati intr-atat trebuie sa stie mereu unde se afla animalele periculoase cum sunteti voi sa poata sa-si protejeze neinitiatii de intentiile voastre.
De ce sa continuam suferinta voastra la nesfarsit si sa va pretindeti ca sunteti buni cetateni cand in fapt si de fapt nu sunteti?
Detalii suspecte în filmările ”miracolului” din Paris:
ReplyDeletehttps://telegra.ph/Inimioara-din-Paris-prezinta-posibile-urme-de-editare-04-10
MISA dă tot timpul vina pe ”ziariștii cei răi” și pe ”cârcotașii veninoși” care dezinformează și răspândesc neadevăruri, dar ignoră că, cel mai adesea, chiar ei sunt cauza neclarităților, prin faptul că nu lămuresc niciodată situația, nu dau informații exacte ci doar date confuze, deși pretind că au Birou de Presă.
DeleteDacă ei ar veni de la început cu informații clare și complete, înțelegerea eronată și chiar dezinformarea nu ar mai avea cum să se producă. În acest caz, în loc să expună la nesfârșit pe burtieră doar textul cu vandalizarea de către mascați a locuinței Emeritului, ar fi trebuit să dea detalii gen:
când au fost făcute filmările (camerele video au opțiunea de a imprima data și chiar ora exactă!), unde anume (adresa), când au permis autoritățile intrarea în imobil, apoi în reportaj să clarifice niște întrebări pe care până și cursanții și le pun:
ce este cu atâtea obiecte (în afară de cărți), ce căuta Bivolaru acolo și ce făcea în acel moment (că el are azil în Suedia și cândva trimitea poze cu frigiderul gol din Suedia, ca să închidă gura cârcotașilor demonici).
Evident, cei de la MISA n-au niciun interes să arate adevărul, pentru că adevărul îi deranjează și este periculos pentru ei. Interesul lor este să se victimizeze, să creeze și să mențină o stare de confuzie pe care o pot manevra după cum le convine. Dar tot ei o fac pe supărații și pe persecutații, că de ce răspândesc alții neadevăruri. De fapt, ceilalți își pun întrebări îndreptățite.
Rog femeile care au fost in apartamentul Emeritului sa deseneze planul apartamentului si sa il posteze aici. Sa comparam cu filmarile.
ReplyDeleteLa ce te ajuta? Ce vrei sa compari?
DeletePatul de sus cu cel de jos. El care și-l alege? 🤣
DeleteNu ai cum, in filmare sunt secvente si nu apare tot apartamentul. Nu e filmare dupa planul apartamentului ca sa le compari. Lucrurile sunt clare, nu e nimic de comparat.
Delete"De asemeni, în sertare și dulăpioare se găsesc o mulțime de obiecte, între care se evidențiază lacuri de unghii! (vezi aici 🔗)
ReplyDeletePe jos zac aruncate o mulțime de lucruri, multe sacoșe pline cu obiecte, în timp ce rafturile sunt pline cu cărți... aranjate (foto 🔗).
Enorm de multe obiecte pentru o locuință, într-o înghesuială sufocantă!"
asta denota respectarea la cel mai inalt nivel a aparigraha
nu fiti rai! are nevoie de multe carti sa isi ajute discipoli sa fie sanatosi si sa se elibereze "spirtual"
pana acum toti sau eliberat pe lumea cealalta gratie bolilor
Concluzie 1.
ReplyDeleteEste dezgustator! S-a filmat anevoios, intr-un cadru apar picioarele incrucisate ale unei persoane stand indolenta cu telefonul in mana pe patul rosu. S-au filmat in nestire carti. Totul era un maldar de carti. Nu imi dau seama unde este vandalizarea din moment ce in filmari apar 2 nivele diferite de carti in ceea ce s-ar numi camera.
Aceasta si cu impropriu spus bucataria sunt paralele. Nu pot spune culoarului bucatarie. Sfarseste intr-o perdea de culoare violeta opaca acoperind o fereastra. Sa zicem ca este orientat est-vest cu fereastra la vest si intrarea la est!
Cealalta camera, cea filmata la infinit cu carti pe jos ridicandu-se cam pana la cam o patrime din inaltimea camerei, sa zicem ca tot asa orientata, paralel, are un pat rosu la sud, adica opus peretelui despartitor de culoar.
Toti peretii camerei au rafturi cu carti. Carti au fost aduse si aruncate jos incat sa nu se poata umbla. Probabil este editare, poate au intrat dupa, vandalizarea pare auto-indusa. Si-au aruncat cartile de-a valma pe jos, nefiind vizibil de unde au fost extrase. Apar locuri mai relaxate pe rafturi dar acestea nu justifica marimea maldarului de pe jos de peste tot. Coltul SV al camerei are un paravan despartitor si o perdea verde pe peretele de vest. Perdeaua nu acopera vreo fereastra. In apropiere se ghiceste un birou sub obiecte.
Alt culoar duce spre o baie cu doua lacasuri ingemanate ca 2 petale adiacente. Intr-o despartitura se gaseste scaunul de toaleta, inconjurat de carti. Peretele pe dreapta cum privesti de la intrare spre scaun are rafturi de carti, celalat 2 postere. Cealalta despartitura in dreapta, contine pe dreapta baia, si o chiuveta in fata mergand care greu se ghiceste de sub toate lucrurile varsate in si pe ea. Recunosti teava dupa forma.
Cada are in acea despartitura de perete maricica mentionata anterior, impins un incalzitor probabil, un aparat electric cu un led -lumina portocalie. E indesat in despartitura.
Un alt loc se deschide ca un closet cu iar alte carti. Se poate sa fie filmare de sub o perdea verde, descriu imediat.
Nu au propriu zis bucatarie, ci acei cabineti in culori neon pe culoar, iar aparatul de fiert orez este aruncat in baie peste carti, obiecte. Masa flotanta e rupta din perete unde era ancorata. E rupta cu tapet cu tot, de aceea apare acea spartura in perete. Era flotanta cu tine strecurandu-te pe langa ea, dar acum era data jos.
Concluzie 2:
ReplyDeleteNu pot spune cu siguranta ca este locul lui. Este un loc stramt, un studio sau nici macar studio.
E un loc in care iti moare romantismul. Iar daca aveai chef a citi, iti trece.
Patul rosu este nu numai cam in intuneric, dar si greoi, foarte greoi! Grenaul tapiteriei te indeamna sa tragi un sut in pat mai degraba de a sari in el la initiere. E un grena de divan de care numai de pe la bunici mai scoteai afara din casa. E urat si greoi! E patul in care te bagi ca in cusca sa "faci dragoste". De aceea si cel care filmeaza scoate capul de sub pat sustinut de gat lung si stickul camerei si priveste indelung la perdeaua verde aflata pe peretele din fata. Probabil asa se racoreste. Se uita la verde si ii trece fierbinteala.
Nu pot baga mana in foc ca acea carte cu cruce pe ea chiar era Biblia. Poate fi o versiune de-a extraterestrilor.
Nu stiu daca au covor pe jos. E irelevant deoarece intentia nu e sa se comenteze gresia, ci de a lua initiere. Si la Obor se astepta sus intre dormitoare pe culoar, printre papuci si pantofi care nu mai aveau loc in rafturi pentru initiere. Deci nu e ceva nou.
Filmarea mp4 nu are sunet la mine si nu prea coincide cu filmarea de pe misatv. Pot fi deep fake amandoua.
Este o perceptie mult imblanzita fata de ceea ce am vazut pe misatv. Nici eu n-am avut rabdare sa urmaresc, recunosc.
Poate sa fie aceeasi filmare dar 2 creiere diferite care o percep. Unul poate are mai multe initieri si vede totul edulcorat, eu poate sunt mai critica si vreau filmare lucida, fara fumuri.
N-am reusit sa fac schita locului. In concluzie: acolo se vede una camera cu un culoar alaturat posibil despartite in spatele cartilor de o perdea rosie, iar un alt culoar duce spre baie si cada aflate in paralel una cu alta.
Ceea ce este filmat, asamblat in bucatele, nu am putut pune impreuna intrucat nu am gasit reperele de imbinare.
Este un non-sens acel loc. Iar filmarea facuta de unul care scoate capul de la pat in afara sa priveasca la perdeaua verde, e deja prea mult. Lasand covidiotul la o parte, patul are de perete pusa o stinghie distantiera pentru stalpii patului. De ea sunt agatate carticele sa citesti inainte de a adormi. Unii citesc rugaciuni si miroase a sfintenie in jurul lor, misanii citesc cine stie ce aberatii.
Incheiere:
ReplyDeleteMintea, subconstientul au nevoie de ordine si curatenie sa poata functiona cat de cat. Nu zic sa te transformi intr-un obsedat al curateniei, dar ce e acolo e peste masura de ticsit de carti si obiecte.
Tezaurizarea (hoarding) este omniprezenta. A scoate tot de acolo ar insemna o trauma emotionala, dar absolut necesara. Altfel nu mai respiri. Nu e de ajuns ca e si covidul? Mai trebuie sa te si sufoci de atatea obiecte? Cum ramane cu non-acumularea? Dar cu stilul minimalist? Cu pranayama? Cum ramane cu templele care au doar obiectele inchinate zeilor si scripturile specifice?
Libertatea este yoga adevarata, nu inlantuirea, incatusarea animalului scos in care e adus omul si asaltarea lui cu metehne umane personale.
Este un loc absolut deplorabil, o ingustime a mintii de neinteles. Este toata acea obtuzitate reprosata discipolilor prin conferinte depozitata acolo. Fara lumina zilei, fara spatiu (unde ti-e Buwaneshwari? ti-a bagat divort?), fara sa arate ca ar fi un loc in care traieste careva cu nevoi umane, este un loc al abuzului. Pe drept este un loc al abuzului. Este lair-ul lui Bivolaru.
Oricat s-ar incerca disimularea ca patul cu tapiterie grena ar fi loc in poiana pentru jocuri nuptiale sau ca s-ar dormi in el, eu n-as sta acolo. M-as lupta cu agresorul pana mor eu sau moare el. Nu l-as lasa sa vina pe mine sa faca incest cu mine. Ar insemna ca eu sa imi dau acordul. Este NU!
Pestele stupid numit Bivolaru, fish and chips l-as servi daca ar incerca. Bully ce esti, vin dupa tine. Nu scapi!
"Inima" reflecție turcoaz a becului din tavan e de fapt un unghi cu cele 2 laturile sale măsurând cam tot cat unghiul pe care ușa deschisa deasupra capului îl face cu peretele (vertical). Hm, ce coincidenta de forma "se petrece" - același unghi de deschidere! Era cat pe ce sa nu bag de seama si sa fiu făcută albie de porci de întreaga școală MISA. Dumnezeu a vrut însă altfel.
ReplyDeleteMai poate pune cineva un link de transfer cu filmele, va rog?
ReplyDelete