Wednesday, July 24, 2024

”Martorii lui Pește”


Pe Yogaesoteric - site-ul care nu mai reprezintă MISA, deși cândva o reprezenta (citiți aici întreaga odisee) - a apărut în data de 20 iulie
o ”INVITAȚIE de a face cunoscută formidabila revelație a Atributelor Dumnezeiești” (arhivă).
Abia după două zile, exact același text apare și pe pagina oficială a MISA, de data aceasta sub formă de APEL MOBILIZATOR! (arhivă)
Într-adevăr, YE nu reprezintă MISA, ei doar au făcut o invitație, spre deosebire de APELUL de pe pagina oficială, problema e însă
faptul că textul oficial a apărut mai întâi pe site-ul ”neoficial”!

Invitația-apel sau apelul-invitație începe cu semnalarea unui fapt ”uluitor și semnificativ!!!”:
Observați și constatați tăcerea asurzitoare neîncetată a mass media de pretutindeni privitoare la dezvăluirea epocală, revoluționară,
formidabilă a tuturor Atributelor Dumnezeiești.

Asta e treaba mass-mediei? În loc să aducă la cunoștință evenimente și informații concrete, să trâmbițeze ”revelații epocale ezoterice”?
Nu e destul că difuzează horoscoape? Păi atunci ce să mai facă media de profil gen YogaEsoteric?

Apel:
Mass media este în mod evident abil manipulată din culisele puterii pentru a nu spune niciodată nimic despre această fundamentală
revelație dumnezeiască ce este chiar foarte deranjantă pentru clica satanică a așa-zișilor ”Illuminati”.

Cum să pretinzi de la mass-media să publice chestiuni ezoterice, când tu ești mama secretelor și jurămintelor tăcerii?
Având în vedere că la MISA se depun de către cursanți jurăminte de păstrare a secretului pentru ca aceștia să nu divulge nimic
din ceea ce li se ”revelează” 🔗, rezultă că și MISA este ”în mod evident abil manipulată din culisele puterii”.

Se mai face evident aluzie și la pretinsa ”scrisoare de amenințare”, în care cică Oculta îl soma pe Marele Revelator Epocal, citez:
”trebuie să declari și că acea chestiune cu Atributele, pe care în ultima vreme o fluturi tot mai mult, este o mare greșeală
pe care o regreți.  Îți vei cere scuze pentru că te-ai înșelat, mărturisind că tot ce ai afirmat despre multele Atribute
cu care îi înnebuneai pe adepții tăi sectanți, făcându-i să creadă în ceva ce nu există, ți-ai dat seama că nu este deloc adevărat.” 🔗

De sesizat contradicțiile flagrante conținute în acest pasaj: criminalii de Iluminați sunt foarte deranjați de ceva despre care
ei înșiși afirmă că nu există, iar ”somația de oprire a revelaților” a venit abia după ce fuseseră deja prezentate cca 400 de Atribute...
E clar că acești Iluminați, oricât ar fi ei de răi, nu ar putea face o asemenea gafă și că de fapt cei care au trimis scrisoarea
sunt alții, care s-au dat drept iluminați (și care se dau tot timpul astfel): sunt chiar cei care se vaită că sunt amenințați!

Apel:
Mobilizați-vă tocmai de aceea fiecare spre a face astfel imediat cunoscută rudelor, prietenilor, celor dragi care sunt receptivi,
inteligenți și intuitivi această formidabilă dezvăluire dumnezeiască. 

Eventual începeți să bateți din ușă în ușă, precum Martorii lui Iehova sau mormonii!
Ce cadou mai bun de făcut celor dragi decât să răspândiți învățăturile MISA și ale ghidului său?
Dar adevărata problemă vine chiar acum:

Apel:
O asemenea transformare reală se va petrece numai și numai prin intermediul gramelor de practică.

Căci atunci când oamenilor li se va spune despre minunatele Atribute și mai ales despre efectele lor, aceștia vor întreba mai întâi:
Sunt foarte multe, unde le putem afla?” Iar răspunsul va veni: ”Există un site dedicat!🔗
Iar următoarea întrebare va veni firesc: ”Și cum trebuie să procedez?” Iar răspunsul va fi: ”Consultați pagina specială!🔗
Acolo se spune că metoda este ”rezonanța ocultă”: 🔗
Condiția esențială pentru a recepta în universul nostru lăuntric această energie subtilă sublimă specifică a unui Atribut Dumnezeiesc este
să intrăm și apoi să ne menținem fără încetare în rezonanță ocultă cu energia subtilă sublimă specifică a acelui Atribut Dumnezeiesc. 🔗

Și cum intri în ”rezonanță ocultă”? Ei, asta-i problema!
Această revelație, care poate să pară pentru unii banală, este și rămâne totodată un mare secret. Ea este, tocmai de aceea, o mare taină
și ne putem convinge fiecare de existența unui anumit Atribut Dumnezeiesc atunci când trăim și cunoaștem într-un mod inefabil
și totodată intuitiv un astfel de Atribut Dumnezeiesc prin intermediul unei stări lăuntrice intense, profunde și copleșitoare. 🔗

Mergeți și spuneți-le tuturor celor dragi și receptivi despre această revelație, care însă este și rămâne totodată un mare secret!”
Logică de fier... Iar dacă totuși veți căuta secretul, îl veți găsi la această pagină: ”Cine suntem noi?” 🔗
Cea mai mare școală de yoga ezoterică integrală din Europa, în cadrul căreia au fost făcute numeroase revelații excepționale,
școala de yoga ezoterică integrală MISA și mentorul ei, profesorul de yoga Gregorian Bivolaru! Uraaa!

Deci acesta este secretul care se ascunde în spatele ”apelului mobilizator la răspândirea revelațiilor”:
dacă vreți să aveți acces la tainele mântuirii, va trebui să veniți la cursurile MISA!
Toate drumurile duc la MISA (și, de acolo, mai departe, la Paris!)

Apelul mobilizator nu este despre revelarea Atributelor Dumnezeiești, ci despre atragerea la MISA a noi adepți,
utilizând Atributele drept momeală!
Măcar Martorii lui Iehova  sau mormonii arată de la început cine sunt, însă moronii de la secta Martorii lui Pește te iau pe ocolite!
Este și dificil să încerce o abordare directă, mai ales acum după ce isprăvile Noului Mesia au ajuns vestite în întreaga lume,
începând cu 28 noiembrie 2023, ziua intrării în Noua Eră, Satya Yuga...

În acest context, această operațiune urmărește totodată să contracareze imaginea extrem de proastă a organizației MISA/ATMAN
și a liderului spiritual al acesteia, ca urmare a celor petrecute în Franța.
Organizația caută să impună imaginea unui ghid spiritual ce conduce oamenii către Dumnezeu, în locul celei a unui șarlatan
și obsedat sexual ce își conduce adepții către pierzanie.

Însă este mai mult decât atât: în ultima vreme, ”ghidul” devenise din ce în ce mai vocal și mai insistent pe tema Noii Religii Planetare
instaurată - evident - de el însuși, așa cum a declarat în conferința a 2-a despre ”o nouă manifestare a Shambalei” (audio):

”Vă mărturisim că, actualmente, bunul Dumnezeu continuă să NE reveleze, rând pe rând, noi și noi Atribute dumnezeiești.
Numărul acestora crește, deoarece bunul Dumnezeu continuă să NE dezvăluie, în diferite momente, un alt și nou Atribut dumnezeiesc.
Chiar astăzi, când am decis să vă prezentăm această confesiune, către dimineață, bunul Dumnezeu NE-a dezvăluit un alt
Atribut dumnezeiesc nou.
Desigur, toate acestea vor conduce la apariția unei noi religii, în cadrul căreia ființa umană se va putea raporta direct la Dumnezeu
fără a mai avea nevoie de intermediari. NOI am numit provizoriu această religie dumnezeiască, ai cărui zori au apărut, Dumnezeism.
Se cuvinte să luăm aminte că nimeni și nimic nu va putea să oprească vreodată această revelație dumnezeiască formidabilă imensă,
a cărei valoare este inestimabilă.”

Și toate acestea printr-o așa-zisă ”revelație în premieră planetară”, care este de fapt o furăciune ordinară 🔗.

În timp ce gurul și MISA trâmbițează ”zorii Noii Religii Planetare care le va înlocui pe toate celelalte religii”, iată ce scrie
într-un articol despre ”Noua Religie Mondială” publicat pe YE pe data de 23 iulie 2024, citez 🔗:
”Ideea unei noi religii mondiale ‒ o unică religie pentru întreaga planetă ‒ bântuie coridoarele instituțiilor globaliste de multă vreme.”
După cum se poate constata, nu doar instituțiile globaliste sunt bântuite de ideea unei noi religii mondiale! Uite cine vorbește!

Cu această ocazie, lansăm și noi un contra-apel mobilizator:

Mobilizați-vă fiecare spre a face astfel imediat cunoscut - nu numai rudelor, prietenilor sau celor dragi - ci tuturor că în spatele
celor care propovăduiesc tainele Atributelor Dumnezeiești se află cei de la secta MISA 🔗, care vor să atragă noi adepți
sub pretextul învățăturilor despre Dumnezeu și să instaureze o nouă religie, unică. Să aibă grijă ca odată cu grâul să nu înghită
și neghina  și să se păzească mai ales de atributele de abuzator, violator și traficant de femei ale Marelui Pește, care racolează cursante
pentru ”inițiere în tainele atributului erosului”!


PS: Când Iisus i-a trimis pe apostoli să vestească oamenilor Evanghelia și apropierea Împărăției Tatălui, le-a spus:

1. Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc.
9. Şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi ziceţi-le: S-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu.
17. Şi s-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând: Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău. (Luca, 10:1-20)

Propovăduitorii noii religii ai bisericii lui Pește ce semne și minuni fac? Scandaluri sexuale și cancere galopante?

19 comments:

  1. Atributele sunt pentru Pashu.
    Sinele etern e fara de atribut si fara de forma.
    Sankara e mai tare decat Bivolaru.

    ReplyDelete
  2. Aceste atribute nu înseamnă că l-am luat la judecată pe Dumnezeu., hîc ?
    Eu nu sunt de acord cu răspândirea de blasfemii la adresa divinului.
    Pentru că "In vino veritas", noi nu îl judecăm pe Dumnezeu, ci El ne judecă pe noi, toți păcătoșii, și cei treji ca voi, și cei care se duc la culcare ca mine.

    "Vă mărturisim că, actualmente, bunul Dumnezeu continuă să NE reveleze"
    sminteala de pe uretră? Ești blasfemiator și satanist conspirator!

    ReplyDelete
  3. "Desigur, toate acestea vor conduce la apariția unei noi religii, în cadrul căreia ființa umană se va putea raporta direct la Dumnezeu fără a mai avea nevoie de intermediari. "
    Adica isi imagineaza ca poate blasfemia nerestrictionat.
    Il vede Cerul si poate il da jos de pe picioarele lui de lut din care da arogant insultand in stanga si in dreapta.

    ReplyDelete
  4. Eu sunt curioasă de unde a venit invenția cu atributele, și cat pot fi misanii de manipulați cu chestia asta. De fapt atributele sunt însușiri ale lui Dumnezeu- bunătate, curaj, grație, iubire, frumusețe, tot ce ne închipuim noi muritorii ca găsim în Dumnezeu, binele suprem. Unde e marea revelație? Cat mai pot să fie conduși de împăratul care le zice ca e îmbrăcat în condițiile în care el e gol ( pe dinăuntru în cazul ăsta). Și ce are yoga cu atributele nu se întreabă nimeni din cei care au rămas la curs?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ideea atributelor i-a ”venit” lui Bivolaru abia după ce l-a citit pe Lorber, care știa doar de 7 atribute:
      https://drive.google.com/file/d/1ue9PmLCE-nHotrDu3gafL1wawPnueR3Y/view
      conținutul glosarului din vol. 7 de Lorber este aici:
      https://yogaesoteric.net/un-atribut-dumnezeiesc-este-o-energie-subtila-sublima-dumnezeiasca-ce-prezinta-o-anumita-frecventa-de-vibratie-care-nu-se-modifica-niciodata/

      ”Marea revelație” a lui Bivolaru nu se referă la atributele propriu-zise, ci la faptul că natură specifică a fiecărui atribut divin nu se modifică niciodată (”energie subtilă a cărei frecvență nu se modifică niciodată”).
      Dar asta e la mintea cocoșului, Dumnezeu - odată cu calitățile lui - nu se schimbă și nu este supus devenirii (este imuabil), căci asta ar însemna că este supus timpului. În plus, energiile atributelor sunt cauze ale manifestării, iar în planul cauzal nu există schimbare.
      Sfântul Apostol Iacov spunea: ”Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare.” (”luminile” sunt energiile subtile ale diferitelor stări de conștiință)
      https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=30
      De-a lungul timpului, în definirea atributelor, Bivolaru a început să introducă din ce în ce mai multe caracteristici (energie ”veșnică, nesfârșită, eminamente benefică”) ce sunt de fapt ele însele atribute.
      Astfel, a ajuns să definească la modul general atributele prin atribute individuale.

      Delete
    2. "energie subtilă a cărei frecvență nu se modifică niciodată"
      Dintre care una este aceasta:
      "Noi stie pentru ca este maestru si am citit pentru ca mi s-a dat iar voua nu vi s-a dat. Noi este mai cu mot decat voi care sunteti obtuzi ca sa nu va zic direct ca sunteti prosti pentru ca voi nu aveti sponsori ca ai mei si nu stiti nimic."
      Conclu-Zia: "Noi inventat dumnezeism. Sa vorbesti cu respect in fata lui Noi!"
      Nota: am respectat zeita Zia din conclu-zie.

      "Dar asta e la mintea cocoșului"
      Dar nu a gainii!

      Eu zic (zeita zia in forma de verb 🤣) ca ii e bine unde sta la inchisoare. Se hodineste in loc curat cu multa umbra. Si el a construit inchisori pentru mintile multora. E normal sa primeasca indarat din propriile binefaceri.

      Delete
    3. ”energie subtilă a cărei frecvență nu se modifică niciodată”

      asa de subtila ca nimeni nu stie de soarta ei. Relevabila doar in imaginatia adeptilor sectanti.
      Numai buna sa impresioneze fatucile trimise la produs.

      Delete
    4. Dar nicaieri in cursul MISA nu scrie sau in conferintele lor nu se aude ca sa ai incredere in Dumnezeu si mai ales cand te desprinzi de curs. Oare de ce?
      Oare de ce nu le spune cursantilor sa aiba incredere ca Dumnezeu sau viata vor rezolva cumva situatia lor daca se decid sa faca pasul?
      Sa fie pentru ca ii este teama ca ramane singur cu minciunile lui? Sa fie continuu sabia lui Damocles deasupra capetelor cursantilor ca ei fiind naivi se lasa pe mana celor speculativi si de rusine nu-si pot admite naivitatea, inocenta? Decat sa taci complice, mai bine iti recunosti greseala pentru ca de acolo e cale.
      Dar daca stai mutulica si indesat in tine de cate minciuni ai varate in cap, nu mai e cale de iesire - asa mori si asa mort te duci la Dumnezeu.
      Ioan 20:23 "Celor ce le veți ierta păcatele vor fi iertate și celor ce le veți ține vor fi ținute.”
      Ce jalnic sa traiesti in minciuna incat nici macar tie insati sa nu reusesti sa-ti recunosti ca ai fost si esti in continuare hartuit!
      Ce jalnic sa crezi ca toti in afara cursului sunt oameni rai si necredinciosi in care sa nu ai incredere pentru ca asa te-a amenintat hartuitorul!
      Ce jalnic sa crezi ca un om rau iti va da intrarea in rai!
      Ce jalnic sa crezi ca vei avea vreodata trecere mai mult ca un vierme in soare pe asfalt in fata acestui sarlatan!
      Ce jalnic sa-i cauti scuze si sa apelezi la argumente ca ti s-a dat in inceput dar acum e dificila viata si ca saracul milog are el nevoie mai mult decat tine!
      Ce jalnic sa fii un numar si nu o femeie cum te crezi! Ce jalnic sa fii un numar si nu vira cum te crezi!
      Cat de rau trebuie sa fie cand nu mai ai pe nimeni din familie dar il ai pe escrocul neschimbat de prieten, dezvirginator, ce vrei tu, plus mincinos in fata ta de atatia ani care iti ia taxa de curs!
      De atatia ani n-ai reusit sa-i castigi increderea incat sa-ti lase cursul gratis, dar te crezi tare, mai tare ca el ca il scoti tu din inchisoare.
      Te compatimesc cursantule, cursanta! Viata mea e dolce vita in comparatie cu iadul in care traiesti tu.
      Te relaxezi la comanda, adormi la comanda, visezi la rai si "fericire fara obiect" la comanda. Ti se spune "fericire fara obiect" si tu ai si distilat-o deja in mintea ta. Trebuie ca de atata stat cu mintile zgaite si ochii inchisi deja sa fi obosit de cate butoane si programari ai in cap. Mi-e mila de tine ca ai atatea atribute dar nu ai ceea ce este esential, increderea in Dumnezeu!

      Delete
  5. Oare de ce nu sunt stiri noi despre Bivolaru?
    Cand se va da sentinta?
    De ce este pastrat intr-un secret fara precedent?
    Au trecut 8 luni deja.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Executa sentinta.

      Delete
    2. Procesul încă nu a început, căci ancheta continuă și se extinde. Bivolaru e în arest preventiv prelungit. În Franța nu se dau publicității detalii din anchetă, nu e în interesul procurorilor care nu vor să dea apărării timp să caute justificări pentru faptele din acuzare. Procurorii reprezintă interesele statului francez, iar dacă pierd pe bandă rulantă procese pentru care s-a cheltuit mult, zboară din funcție, nu ca la noi. Când va începe efectiv, procesul va fi public și abia atunci se va scrie în presă.

      Delete
    3. Am o presimtire negativa in ce priveste procesul. Mie imi pare ca deja executa sentinta si ca dupa executare i se va da drumul. Ceea ce am vazut la deschiderea JO ma fac sa ma intreb ce fel de climat e in Franta. Deschid ochii si nu inteleg.
      Atunci intuitia imi spune ca va ramane pe umerii fiecaruia sa se descurce cu ceea ce i-a facut Bivolaru. Pentru mine nu e prima oara cand trebuie sa accept astfel de situatie si rezultate. De aceea spun ca poate undeva exista un Dumnezeu si-l va prinde de coaie sa-l despoaie de pielea de pe el in act de gelozie exact ca in una din nuvelele lui Eliade care lui ii place asa de mult si de a carui corespundenta cu el e foarte mandru.
      O nepretuitul de el, vedea-l-as mai repede tepuit!

      "dacă pierd pe bandă rulantă procese pentru care s-a cheltuit mult, zboară din funcție, nu ca la noi."
      Ai fumat ceva sau ai uitat ca esti in lumea influentabila si libera? Nu e nimeni sa ii judece daca pierd sau nu. Banii s-au dat, distractia a fost, il scutura frumos acum de praf de pe haine si ii dau drumul in strada fardat si deghizat in fecioara virgina de argint cu medalia de argint in mana.

      "procurorilor care nu vor să dea apărării timp să caute justificări pentru faptele din acuzare"
      Sa caute justificari? Tu chiar visezi roz bonbon. Trezeste-te! Ciclul de spalare/albire e pe sfarsite. Ca vrei sau ca nu vrei, e pe sfarsite. Maine vine gurulas golas (din fata) in c**u gol ( pe verso) si iti anunta pe glas pitzpitzigaiat ca el, maman, e disponibila in La Folie Bergere.
      Cred ca asta vor face. Il baga intr-o statuie, ceva, si-l exporta. Cu tot cu ciucurasii otraviti dupa el.

      Ce show dezagreabil a ajuns lumea!

      Delete
  6. Ce de sar echioa Slovaciei pe barca lor la unison! :))
    Si ce fain arata podurile luminoase pe Sena! City of lights! Cred ca se aude muzica de petrecere pana la guru posac in inchisoare. Au curatat autoritatile la timp locul. Iar Sena curge alboasa ca Gangele. Divin!
    Sunt la Tunisia acum. Am intrat exact pe carul Romaniei - 94 atleti in casa. Fiecare tara are costume de gala si sunt pusi pe un vas cel putin 10 metri. Tuvalu - tara noua.
    Show-ul se cheama 'Paris en scene'.

    ReplyDelete
  7. Am un deja-vu cu sabotarea jocurilor olimpice in Paris.
    Vina cade pe far-left ca ei au taiat cablurile retelei de transport feroviar paralizand deplasarile spre si dinspre Paris.
    Sa-l intrebe pe musiu Bivolaru instalatorul! El a bagat in reparatii reteaua si dupa Tuca Show, si tot el manevreste intreaga scoala.

    ReplyDelete
  8. Nu va mai fi nici-un proces! Treziți-vă! Când își termina sentința, pleacă liber. Și Tricaud ia parte în aceasta șaradă.
    Dacă ai motiv întemeiat, ai acces la decizie, dacă nu, procesul rămâne cu ușile închise și decizie care nu se face publică . Eu n-am încercat să am acces pe portalul lor și n-am reușit la nici-o curte? Ultima încercare a fost Curtea de Apel din Paris. Aduceți voi datele ca încă n-a avut loc procesul și va cred!
    Până atunci prin default, odată ce-și executa sentința, e liber iar.
    Cioara de pe gard visăm.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ce sentinta executa guru la Paris? Si de unde ai scos-o ca nu va fi nici un proces?
      Conform presei franceze raidul din noiembrie 2023 a fost cauzat de 11 sesizari, care s-au concretizat in 7 plangeri. Care plangeri au fost suficient de intemeiate pentru ca justitia franceza sa deschida o ancheta judiciara pe 10 iulie a.c.
      Ancheta asta va dura probabil vreme indelungata, dar in tot acest timp gurul va ramine in arest si nu va mai produce nici un fel de conferinta sau mesaj.
      Vad ca si misanii s-au dezis de el.
      De unde inainte orice rahat era prezentat ca fiind sustinut cu energie tripla de ghidul spiritual, mai nou scrie doar ca evenimentul e sustinut cu energie tripla. De cine? Nu mai scrie. :))
      Voila de vezi aici chiar in ultimul anunt. https://misa.yoga/anunturi-organizatorice/#1721988117676-66021769-de47

      "Duminică 28 iulie, de la ora 9:00, se va realiza un nou Procedeu special de vindecare cu ajutorul lui Dumnezeu prin intermediul Atributelor Sale, online pe zoom.

      Acțiunea este susținută cu o energie ocultă triplă.

      Informații și înscrieri: Cristian Dobre, telefon 0761154321."

      Le gouru est foutu! :))

      Delete
    2. AI spune ca nu a fost vina mea ca imi dadea amenzi si ma chinuia punandu-ma sa lucrez in weekend.
      Spune ca oameni ca Bivolaru sunt foarte manipulativi si abuzivi si ca sentimentul de slabiciune, de lipsa de putere resimtita la mana acestuia nu este o reflectie a ceea ce sunt si a valorii mele.
      Am plans cand am auzit aceste cuvinte.
      Pana acum ma simteam ca o jigodie cum ma calificau sefii chiar daca n-o spuneau, asta gandeau. Pana acum nu am stat cu nimeni de vorba. De atunci am ramas speriata. Iti poate induce stari malefice cu duiumul din care cu greu sa iesi daca nu apare vreo mana prietenoasa sa te scoata din ele.
      Nu pot sa raspund acum. Bivolaru a fost si este o bestie care trebuie pus dupa zabrele cu tot cu sefii lui.
      Nimeni n-a indraznit sa ridice atatea valuri de ura impotriva mea si sa ma inconjoare de atata negativitate cum a facut-o el prin curs. Degeaba imi vorbeste careva ca am rezultate sau nu la ayurveda, yoga, importanta este incarcatura cu care vine sa te amprenteze. Ce fel de persoana sa crezi ca esti cand odata spune ca esti rea iar apoi iti spune ca uite ce minunata esti ca stii toate acestea si ai aspiratie.
      Nu-mi trebuie aprecierile lui prin care tot pe sine se mareste. Este o escrocherie. Se si autoamageste daca crede ca reprimand acuzele care vin, isi face cumva prieteni.
      Si cu un animal s-ar fi purtat mai frumos. Cred ca in mintea lui este intiparita batjocura pentru orice femeie care vrea sa se ridice deasupra mizeriilor care vin din societate. El stie sa ti le trimita sa te confrunti tu cu ele pentru ca e "karma ta". El nu stie nimic din cursurile de vira, nu are perceptii elevate, exact ceea ce predica el cursantilor lui ii lipseste.
      Nu are respect, nu stie sa aprecieze curatenia, el nu are standarde de comportament, nu are aspiratie, nu are preocupari spirituale macar. Rolul sectei este sa faca bani din pacate comise.
      Asta e nivelul: sa pacatuiasca toti cat mai mult pentru ca asta devine calea, adica de a te misca din morti prin ceva ilegal. Si apoi apare imediat comparatia, ca celalalt la fel face si ca e prostituarea e cosmica si divina, adica infatuare.
      Nimic nu este profesional la ei, dedicat, nimic nu este curat. Nici starile pe care le ingana prin melodii nu sunt curate. Atributele atunci sunt o blasfemie pentru ca discipolii nu se aduna in virtutea puritatii originale ci din complicitate.
      Sunt toti compromisi. Este un infern al minciunii de toate felurile.
      Cand ajungi sa-mi ceri sa lucrez in weekend si te astepti sa ma execut si sa scot bani din buzunarul propriu, cand tu urli de sus la mine ca tu esti Dumnezeu, asta nu se cheama ca e furt? Eu vin pe plus la tine si tu ma scoti de minus?

      Da, e adevarat! Procesul e in curs. Am scos si eu un spin din suflet.

      Delete
  9. https://telegra.ph/Procesul-lui-Bivolaru-%C8%99i-inculpa%C8%9Bi---conversa%C8%9Bie-cu-inteligen%C8%9Ba-artificial%C4%83-08-01

    ReplyDelete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400