Friday, November 8, 2024

MisaTV toarnă deja ”Apocalypto” 3 și 4


Mel Gibson are concurență serioasă la noua lui producție ”Apocalypto 2” (ce răi au fost invadatorii spanioli în America de Sud
că ei, americanii, s-au comportat minunat cu ”indienii” lor!)
MisaTV toarnă deja seriile  ”Apocalypto” 3 și 4, care se vor intitula (spoiler alert!) ”ce răi sunt invadatorii occidentali,
spre deosebire de blânzii noștri frați ruși și chinezi”).

Producătorul și scenaristul Uryell Monnette (multiplu nominalizat la ”Bula de AUR”) e cam confuz, căci seria a 4-a, intitulată
”Cel de-al patrulea război mondial este deja aici, chiar dacă noi, cei mici, nu bănuim deocamdată aceasta” 🔗
a rulat pe 16 octombrie, cu mult înaintea seriei a 3-a, ce a fost difuzată abia pe 5 și 6 noiembrie, în două episoade:
”Rusia mobilizează și a crescut numărul total de personal al Forțelor Armate -  Lovitura de forță a lui Vladimir Putin semnalează
iminența unui al Treilea Război Mondial!” 🔗 și respectiv
”NATO se pregătește pentru Al Treilea Război Mondial cu Rusia. Ce rol va juca România” 🔗.

Este adevărat că s-a mai văzut așa ceva la case mai mari, de exemplu la Star Wars (”Stele Verzi”) și la ”Stăpânul Inelelor”,
care au început cu sfârșitul, deci s-ar putea spune că mr. Monnette e în pas cu moda, e trendy dandy, deși primele două episoade,
ce au fost difuzate pe 11 și 12 iulie 2024, se intitulează firesc: Începutul dinaintea sfârșitului, alarmă de grad zero!”
Nota de confuzie este dublată de o atmosferă de mister, un mister atât de adânc încât nici măcar scenaristul nu știe ce va urma
în propria lui piesă: ”Se apropie ceva, nu știm cu exactitate ce este, dar deja intuim. Va fi ceva foarte rău” 🔗, difuzat pe 21 octombrie.

Dar paleta de efecte nu se termină aici. Fenomenele paranormale și intervențiile extraterestre sunt de asemenea prezente:
”Anii Apocalipsei: 7 sori au apărut pe cer în China. Prevestesc oare ei un eveniment cataclismic care este legat de apropierea unui
război nuclear?” 🔗 (episod difuzat pe 31 octombrie). Forța de creație a autorului este atât de mare, încât acesta sfârșește prin a crede
în ceea ce el însuși își imaginează și ajunge să se întrebe: ”Trăim oare cu adevărat în vremurile de pe urmă?” 🔗 (4 noiembrie)

Mai citez din scenariu (courtesy whistleblowers aka ”Cârcotașii Veninoși”):

Dacă încă așteptăm ca cineva să declare oficial începutul celui de-al Treilea Război Mondial, atunci ne înșelăm.
Suntem deja în mijlocul lui. Și mai sunt și voci care încep să vorbească despre al Patrulea Război Mondial.
Al Treilea Război Mondial este cel care se poartă în prezent în zona gri, ce este o zonă cu granițe neclare, între lumea publică
și cea privată, o dimensiune semi-ocultă în care continuă la nivel ascuns războiul permanent, cel al serviciilor secrete.
Al Patrulea Război Mondial este în plină desfășurare și se decide în peisajele urbane și rurale conectate la internet, unde cei ce trag
sforile din umbră sunt aliniați în fața noastră și influențează lupta, provocând victorie sau înfrângere într-o multitudine de nuanțe.

Dacă nu s-a înțeles nimic, se va ”lămuri” imediat:

Se vor uni războaiele din Ucraina Rusia și Orientul Mijlociu, spre a dezlănţui apoi ceea ce se va numi al Treilea Război Mondial?
Fără a folosi cuvinte prea mari, atunci când al Treilea Război Mondial va izbucni într-adevăr, mulţi dintre cei care acum dorm
vor fi cât se poate de şocaţi. Războiul a început deja, dar totul pare calm acum, căci totul este ascuns. Însă furia sa deplină și
devastatoare este după colţ. 

Ba suntem deja în cel de-al Treilea Război Mondial, ba deja a început și cel de-al Patrulea, ba încă n-a început nici cel de-al Treilea!
Dar în asta constă un calitatea unui scenariu bun: să țină cu sufletul la gură până în ultima clipă, ba chiar să nu se lămurească nimic
nici măcar în ultima clipă, că poate se pune de o continuare, care să țină peste 35 de sezoane...
Problema este că dacă stai cu sufletul la gură până în ultima clipă, în ultima clipă îți dai sufletul...


În timp ce Monnette lucrează la următoarele războaie, pastorul și predicatorul Horya Pinthya lucrează ca să le împiedice!
El coordonează consacrarea planetei și a umanității către Inima lui Dumnezeu (care, conform lui Monnette, nu prea ne are la Inimă...)
Aceasta se adaugă la serialele care rulează deja de mulți ani pe platformele MISKIX (fără succes, se vede), precum ”NU Apocalipsa”
și ”Metoda Supremă și Eficientă”, atât de eficientă încât e nevoie de multe alte metode...

Unul anunță apocalipsa și celălalt o anihilează! ”Polițistul rău” și ”polițistul bun” din lumea filmului?
Mai degrabă Profetul Amenințător și Salvatorul cel Promis, din lumea sectelor!


PS. Victoria lui Trump în alegerile din SUA se pare că va schimba planurile în viitorul apropiat.
Deja una din conferințele predicatorului Horya Pinthya, intitulată cât o conferință întreagă,
”Un adevăr zguduitor și nu o legendă despre Comitetul celor 300, care va acţiona pe această planetă dacă nu ne opunem
într-un mod ferm şi eficient”, care ar fi trebuit difuzată joi seara 🔗, nu a mai fost în program.
Conferința încă era prevăzută joi dimineața dar, după câteva ore, a fost înlocuită cu o conferință în reluare.
Pinthya nu a întârziat niciodată cu expunerile sale (singurul care făcea asta sistematic era Monnette), deci este posibil ca să fie vorba de
o schimbare subită a ”politicii” emisiunilor MisaTV: ”Trump a câștigat și preia puterea la nivel mondial, propaganda noastră a reușit,
nu mai merge placa cu iluminații care conduc lumea, gata cu al 3-lea sau al 4-lea război mondial că face Trump pace în 24 de ore,
gata cu Oculta și cu conferințele apocaliptice măcar pentru câtva timp, acum e nevoie de conferințe mobilizatoare și dătătoare
de speranță, e nevoie de marșuri triumfale, iar când treaba se va împuți iar fraierii o să înceapă să pună întrebări că unde sunt
schimbările mult promise, o băgăm iar pe aia cu criminalii satanici care iarăși ne subjugă și ne omoară”.

7 comments:

  1. li se potrivește și ”antioccidentalilor” de la MISA:
    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=870554235250213&id=100068869343876

    ReplyDelete
  2. Claude Monet are niște tablouri absolut încântătoare . Grădina din Veutheuil, Gradina de la Giverny, Avignon (copacii la marginea drumului), Lotuși de apa sunt atât de calme, de luminoase să te tot pierzi în ele. De fapt ținta impresioniștilor era să picteze lumina. Și acestea erau înainte de a se inventa garter belts si ciorapi fini .. dar ce vorbesc eu aici?
    Monette e paralel și încuiat rău ca un fund de maimuță nu în garter belt ci intr-un ceaun plin de funingine căruia -i dai drumul în căldarea vulcanului in timp ce strigi “Hau-hau-hauuuum”! 😂 A tunat și i-a adunat.

    ReplyDelete
  3. Se mira lumea de "proastele" spalate pe creier dar nimeni nu vede ce spalati pe creier sunt promotorii de la varf. Insalubrul infestat maistru instalator infunda puscaria de destept ce era nu de prost, iar deseurile jegoase ale ratatilor numiti la varf au inceput sa puta a prostie. Jegul spiritual, ca sa parafrazez codul biblic si al lui birlic, incepe cand de pisi pe tine si pe altii. Ca la birt si ca la gradinita: te-ai pisat pe tine, te duci acasa [sau la puscarie]. Monete poponete nu era fotograf cumva la inceput? Ca prinde clisee dar nu stie ce exprima..

    ReplyDelete
  4. Sa te tii conferinte apocaliptice cand or sa afle ca 5G vine de pa PentaGrama. Infernal.

    ReplyDelete
  5. La MISA, emisfera stângă nu știe ce face cea dreaptă:
    yogaesoteric - 2 noiembrie 2024
    https://yogaesoteric.net/zvonurile-s-au-adeverit-soldatii-nord-coreeni-au-fost-desfasurati-in-zona-rusa-kursk/
    yogaesoteric - 11 noiembrie 2024
    https://yogaesoteric.net/soldatii-nord-coreeni-o-noua-sperietoare-fake-marca-zelenski-sua/

    ReplyDelete
    Replies
    1. Au mai comis una zilele astea: după ce l-au susținut pe Trump printr-un program ”de urgență” în ziua alegerilor, cei de la MISA au publicat pe un articol în care se spune că Trump a câștigat pentru că a bătut palma cu Oculta!
      https://yogaesoteric.net/opinie-de-ce-a-fost-readus-trump-la-casa-alba-israelul-devine-noua-ucraina-%e2%80%92-fosta-covid/

      Delete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400