Wednesday, August 2, 2023

MINCINOȘII ABSOLUȚI se DAU de GOL când ÎȘI ȘTERG URMELE!


Această postare este o continuare neprogramată la seria despre MINCINOSUL ABSOLUT, fiind însă impusă de împrejurări. 

Astfel, la câteva zile după apariția articolului despre MANIPULATORUL ABSOLUT din 6 iulie 2023, un comentariu avertiza:

”Am încercat să intru pe link, să văd pasajul în care Grieg spune despre Iisus Hristos ceea ce acum nu mai recunoaşte.
Videoclipul nu mai este disponibil deoarece persoana care l-a încărcat și-a închis contul YouTube.
Presupun că a fost şters după ce s-a prins de veste că e folosit drept dovadă a afirmaţiilor lui Grieg la acel moment.”

După ce clipul șters a fost repostat în altă locație, probabil același comentator a adăugat:

”L-am descărcat şi eu, să-l am, să mă uit şi să mă ciupesc, să mă conving că nu visez, că nu mi se pare.
Este şocantă seninătatea cu care Grieg afirmă azi opusul. 
Acest limbaj dublu pe care îl foloseşte Grieg îi păcăleşte încă pe mulţi oameni de la curs care sunt şi vor să fie creştini, nu dumnezeini.
Şi pe mine m-a păcălit. Şi nu-mi vine să cred câtă orbire am avut.”

Într-o replică la aceste comentarii, se spune printre altele:

”Acel film de prezentare al MISA a stat pe YouTube peste un an și n-a avut nicio problemă.
A fost de ajuns un link spre el și s-a evaporat în două zile. Nu poate fi o coincidență, deoarece tot așa s-a petrecut și cu altele...
Vă dați seama cum sunt acești fanatici? Ei văd cu ochii lor dovezile că gurul lor se înșală, dar șterg urmele.”

Așa este. E dovada unei duble vinovății, a prostiei combinată cu ticăloșie, din care nu mai există nicio scăpare.
Seninătatea cu care Bivolaru minte este dovada unui mincinos patologic (mitoman).

Dacă, văzând acele dovezi ale fățărniciei și dublei măsuri a Gurului, ei s-ar limita doar la a le respinge în forul lor interior sau chiar
de a încerca să aducă contraargumente, valabile sau nu, dar totuși ar lăsa acele dovezi acolo unde se găsesc spre a fi văzute și de alții,
aceasta ar rămâne o alegere personală ce poate fi criticată, dar ar fi o alegere la care oricine are dreptul, chiar dacă are dreptate sau nu.

Eliminarea acestor dovezi înseamnă că cei de la MISA RECUNOSC că este vorba despre ADEVĂRURI ce NU POT FI NEGATE
și NICI COMBĂTUTE, așadar singura șansă de a le stopa este eliminarea acestora.
Prin asta, NU DOAR că RESPING ADEVĂRUL, dar LUPTĂ FĂȚIȘ ÎMPOTRIVA ADEVĂRULUI!
Două păcate într-unul singur.

Mai grav este că dispar uneori probe din locații care nu țin întotdeauna de MISA, ci țin de alții care nu au legătură cu ei.
În acest caz, fie că este vorba de tot felul de amenințări cu procese în instanță, fie de convingere cu foloase materiale.


Așa cum, la MISA, fiecare nouă ”învățătură” este urmată de o ”exemplificare”, în cele ce urmează vor fi arătate câteva cazuri flagrante
în care cei de la MISA au exemplificat această dublă atitudine de răutate prin care, după ce au realizat că se confruntă cu un adevăr de necontestat,
au trecut apoi, cu tot ce au la dispoziție, spre a-l elimina.


Într-o replică la aceste comentarii, se spune printre altele:

”Tot așa s-a petrecut și cu vechea variantă a ”profețiilor” lui Sundar Singh, care a exista pe net după cum se poate vedea aici (arhivă)
și tot așa a dispărut, imediat ce a fost postat un link către aceasta.”

Într-adevăr, pe 30 august 2022, pe acest blog a fost publicat un articol în care se arată cum au fost falsificate ”profețiile” lui Sundar Singh
de către Gregorian Bivolaru.
Printre altele, a fost postată o legătură către un site pe care exista un articol numit ”VERSIONĂRI” ce conținea cea mai veche variantă cunoscută
a așa-ziselor profeții, ce putea fi totodată descărcată (arhivă).
Se pare că articolul a fost foarte deranjant pentru MISA, căci iată ce se spunea acolo:

”Textul ”Profețiilor” lui Sundar Singh circulă în numeroase versiuni, mai mult sau mai puțin diferite.
Intervențiile au fost generate de:
- autori diferiți, pentru a transforma textul conform intențiilor și concepțiilor proprii;
- același autor la date de timp diferite, în directă legătură cu interesele de moment sau, în unele situații, cu bunul său plac.
Fabrica de profeții false MISA (Gregorian Bivolaru, Nicolae Catrina, site-ul yogaesoteric, portal MISA) acoperă ambele situații.”

Au făcut ce-au făcut cei de la MISA și, în doar câteva zile, respectivul articol a dispărut, dovada rămânând însă în arhivă.
Evident, o variantă atât de veche e o dovadă a felului în care Bivolaru a modificat textul pentru a-i servi scopului, dar deranjul era cu atât mai mare
cu cât el reușise în aplicarea ”tacticii cucului”, plantându-și și impunându-și varianta proprie ce a devenit apoi practic singura
ce mai poate fi găsită pe internet, fiind tradusă și în limba engleză.


Pe Bivolaru și MISA nu-i interesează răspândirea profețiilor sau a adevărului în general, pe ei îi interesează ”adevărul lor”.
Tot ceea ce reprezintă spiritualitatea nu este pentru Bivolaru și MISA decât un pretext, un vehicul pentru răspândirea minciunilor lor.
Pentru ca adevărul să triumfe și cât mai mulți să vadă cu ochii lor modul ticălos în care MISA luptă împotriva adevărului,
iată aici documentul integral în facsimil așa cum a fost pus la dispoziție pe acel site pentru a putea fi descărcat de către oricine,
textul editabil, precum și comparația între versiunea veche și cea modificată de către Bivolaru.


Cu ce i-a deranjat atât de tare pe cei din MISA publicarea acestei variante anterioare a așa-ziselor profeții?
Din comparația celor două ”variante” (🔗) ar fi câteva observații:

- pasajul de început al textului din facsimil:
”să nu vă surprindă acest fel de adresare, fiindcă eu nu sînt mort ci din mila lui Dumnezeu sînt viu întru veşnicie
şi posibilitatea de a vorbi oamenilor care se află în viaţă trupească îmi este binecuvântată prin mijlocirea Duhului Sfînt”,
nu există în varianta nouă a lui Bivolaru, dar a existat într-o altă variantă pe care Bivolaru însuși a prezentat-o elevilor săi în anii '70,
după cum arată unul dintre acești foști elevi, într-un articol din Evz (link și arhivă).

Deci tovarășul Bivolaru știa de existența unor variante mai vechi, diferite, ba chiar le-a prezentat elevilor săi una dintre aceste variante vechi,
se pare redusă la 8 pagini, după cum se arată în articolul din Evz (facsimilul are 28 de pagini).
”Varianta nouă”, cea care se găsește astăzi ca ”variantă oficială” pe tot internetul este, la rândul ei, diferită de cea prezentată tot de el
la sfârșitul anilor '70, deci singura concluzie logică este că această ultimă variantă este modificată intenționat chiar de către Bivolaru.

În plus, așa după cum arată și fostul cursant în articolul său din Evz, acest pasaj de început ar arăta că profețiile nu au fost înmânate direct,
sub forma unui manuscris, ci ar fi fost transmise prin... spiritism!
Acest pasaj contrazice o altă minciună des enunțată de către Bivolaru, cum că Sundar Singh ar fi vizitat România, fapt ce este demontat
de mai multe biografii ale indianului (🔗).
 
Ar fi fost de înțeles dacă varianta prezentată de Bivolaru ar fi conținut extrase nemodificate din textul original.
Putea exista o justificare de genul: ”varianta inițială are 28 de pagini, durează prea mult ca să fie prezentată într-o expunere,
e prea stufoasă și astfel se pierde esențialul, dar eu am extras ceea ce este esențial și este necesar să fie reținut înainte de toate”.

Însă nu doar că a eliminat în special pasajele referitoare la creștinism și la Duhul Sfânt, dar a făcut loc propriilor idei ”neortodoxe”.
De exemplu pasajul marcat cu fond roșu, în care Bivolaru și-a băgat adânc coada și care nu există în variantele anterioare, spune:
”cu toţii se vor convinge atunci că nu există religia adevărului, realizând că doar cunoaşterea ADEVĂRULUI îl eliberează,
făcându-i să se reintegreze în Absolutul divin pentru a deveni UNA cu Dumnezeirea.”

Acesta este momentul în care lui Bivolaru i-a sclipit becul să pretindă că Mișcarea de Integrare în Absolut este pomenită în ”profeții”.
În anii '70, marele Profet n-avea habar că ”vine o zi, vine o zi când se va sfârși (comunismul)” și pe atunci pasajul indicat nu exista.
Dar când ziua a venit, a întrevăzut oportunitatea și a schimbat piesa. El a devenit MESIA, iar MISA - unealta.

- pasajul sînt obligat să fac această mărturisire” din facsimil a fost înlocuit în ”varianta nouă” cu este necesar să fac această mărturisire”,
limbajul de lemn folosit de Bivolaru, care are un fix cu ”alegerea”. 😃

- în locul de ”Sinodul al 8-lea”, Bivolaru a băgat ”Sinodul al 7-lea” (îi place numărul 7), numai că Sinodul al 7-lea a avut loc demult!

- pasajul din facsimil ”cheltuiți clipele rămase pentru fericirea veșnică deoarece reîncarare nu există și numai în viața aceasta te poți mîntui”,
a fost evident eliminat și înlocuit de către Bivolaru cu ”nu amânaţi desăvârşirea spirituală pentru o reîncarnare”.
Aici se vede ticăloșia lui Bivolaru în toată ”splendoarea”.
Mai întâi, este din nou clar că el a avut la bază această veche variantă deoarece, după cum se vede din comparația textelor în paralel (🔗),
pasajele despre reîncarnare apar în același loc, fiind încadrate - înainte și după - de pasaje asemănătoare.
Deci Bivolaru a văzut că textul vechi respinge reîncarnarea și, în loc să considere - cum era normal - că, potrivit ”doctrinei ezoterice dumnezeiești”,
este o sursă îndoielnică, el și-a zis: ”nu contează, scopul scuză mijloacele, textul e o bază utilă, îl modific după cum am nevoie!”
Dar nici nu putea să spună ”există reîncarnare, ceea ce faceți acum vă va influența viețile viitoare”, pentru că i-ar fi îndepărtat pe creștini!
Putea să sară pasajul cu pricina, dar ”a ales să-l sublimeze” și să bage ideea reîncarnării pe ușa din dos:
”nu lăsați pe mâine ce puteți face azi, nu amânați pentru viețile viitoare”.
Astfel, creștinilor nu li se bagă forțat ideea în minte, dar nici nu sunt puși în situația de a o respinge. Foarte subtil...
Acest individ se dovedește un manipulator versat, diabolic. (Și) din acest motiv, textul vechi ”era necesar” să dispară.


În multe cazuri, minciunile sunt atât de evidente sau atât de clar dovedite încât, rămași fără replică și (sur)prinși cu chiloții în vine,
prima și singura reacție a celor din conducerea MISA este ștergerea propriilor postări!


➤ în cazul ticluirii grosolane a cărții ”The MYSTIC LADY” (”Doamna Miracolului”), Bivolaru a urmărit să inoculeze
în mintea adepților ”valoarea spirituală imensă” a jocurilor amoroase în cuplu cu consumarea urinei celuilalt.
Inițial, activiștii MISA au negat falsul, au susținut că acea lucrare este adevărată și chiar au postat pretinse fotografii
ale cărții originale tipărite, care au fost eliminate (dead link), dar au rămas aici în arhiva internetului, de unde pot fi încă descărcate!
De ce au eliminat ”fotografiile cărții originale reale” și au lăsat un text ușor diferit, în format electronic?
Pentru că au fost prinși cu minciuna, căci acea carte nu există în realitate!


➤ a dispărut o serie de articole în care, pe lângă negarea falsificării cărții ”The MYSTIC LADY”, se nega plagierea cursurilor de yoga:

citat (arhivă):
”O altă afirmaţie tendenţioasă este aceea că toate cursurile noastre de yoga ar fi nişte „plagiate”.
Cu privire la aceasta, trebuie să menţionăm că, spre exemplu, de la regretatul profesor de yoga André van Lysebeth, noi am avut
în urmă cu ani buni acordul său în scris pentru a extrage tot ceea ce considerăm că ne este util din excelentele sale lucrări de yoga.
La vremea respectivă, André van Lysebeth a consimţit cu multă amabilitate (şi chiar cu bucurie) că avem dreptul să folosim
toate informaţiile ce erau prezentate în lucrările sale atât în cadrul cursurilor noastre de yoga cât şi în articolele pe care urma să le publicăm
în revista noastră de yoga.”

Evident că MISA nu a prezentat nicio dovadă în acest sens, dar preluarea fără citarea sursei - chiar și cu acord scris - constituie plagiat
deoarece induce în eroare, dând impresia că textul i-ar aparține celui care citează.
De altfel, întreaga serie de articole din care provine citatul anterior a fost eliminată de pe site-ul MISA, dovadă a ”veridicității” lor.


➤ în cazul mărturiei australienei Ashleigh Freckleton (link), deși aceasta nu dăduse numele sectei a cărei victimă a fost,
cei din filiala MISA din UK s-au simțit cu musca pe căciulă și au publicat o scrisoare de răspuns (arhivă), dându-se astfel singuri de gol!
Apoi, Asleigh a răspuns punctual acestei scrisori, dovedind astfel că aceasta este secta de care ea vorbește (clipul original și traducerea aici).
Înțelegând în cele din urmă că s-au prins în plasa propriilor minciuni și s-au ”autodemascat singuri”, redactorii Tara Yoga Center
au eliminat scrisoarea de răspuns și, atunci când cineva caută link-ul (https://tarayogacentre.co.uk/open-letter/), este REDIRECȚIONAT
spre o pagină cu ”mărturii”, unde au rămas exact mărturiile din fosta pagină ce conținea scrisoarea de răspuns, demonstrând astfel
încă o dată că sunt vinovați!


➤ în postarea ”La MISA NU s-au făcut niciodată filme porno !” (link), s-a arătat cum geniile de la filiala MISA zisă NATHA
și-au închis prăvălia online (Kubera tantric shop) imediat ce au fost prinși în flagrant că își vindeau casetele cu filme porno,
acelea ”furate, montate și vândute” de către procurori ...😉
Inițial, drept justificare, liderul Natha Paul Diamond ticluise niște așa-zise convorbiri cu un distribuitor danez și, ”drept dovadă”,
fuseseră postate chiar și înregistrările audio (arhivă).
Dar aceste convorbiri sunt o făcătură a actorașului porno Diamond pentru că, după cum se poate vedea pe pagina arhivată,
prima înregistrare audio datează din 24 octombrie 2007, în timp ce acele casete erau vândute ”de către procurori”,
chiar pe shop-ul porno al Natha, cu cel puțin cu o săptămână înainte, pe 18 octombrie 2007, vezi data din URL arhivă!
Așa că înregistrările audio ”autentice” (devenite între timp inutile și jenante) au dispărut, dar a rămas totuși transcrierea.
(Toate detaliile se găsesc în această postare).


➤ după ce pe acest blog au fost plasate linkuri către forumul misan UNIQUE.ro, spre un mesaj de strângere de adeziuni pentru PIN
și câteva mesaje cu avertismente de cutremure iminente de prin 2010, forumul a fost pur și simplu închis (dead link),
deși au o mulțime de materiale postate acolo (poate tocmai de aceea!).
Dar multe pot fi regăsite în alte locuri, mai ales în arhiva internetului.
De exemplu, mesajele jenante despre cutremure mai pot fi (re)găsite aici, iar mesajele primite în Rugăciunea de 24 de ore,
dispărute la rândul lor, mai pot fi citite începând de aici (cum ar fi celebrul mesaj al Svetlanei despre Grig ”al doilea după Iisus”, aici).


➤ un comentariu la un articol de pe acest blog atrăgea atenția asupra faptului că femei cursante de la MISA activează pe videochat erotic.
În alte comentarii la varianta în limba engleză a articolului menționat (aici), se afirmă că e vorba despre filiala MISA din Cehia 
și că ar fi fost recunoscută una din instructoare (aceasta), fapt confirmat într-un alt comentariu (aici), unde se indică o fotografie (foto și arhivă).
Este cert că această persoană a figurat ca instructoare pe site-ul cursului din Praga la începutul lui 2022 (arhivă), însă ulterior apariției articolului
de pe blog ea dispărut, așa cum (nu) se poate vedea aici(Era pe când nu s-a zărit, azi o vedem și... nu e!)
De asemenea, este/era instructoare de Tantra și coordonatoare de grup Shakti, așa cum se vede aici, unde i-a mai rămas numele... 
Nu înțelegem de ce d-ra Magdalena/Elsa a dispărut pur și simplu după niște ”bârfe veninoase ale unor cârcotași de o prostie abisală”
deoarece, după cum se știe și Ghidul însuși a garantat, ”la MISA nu s-a făcut, nu se face și nici nu se va face vreodată videochat erotic”
(nici măcar în această fotografie sau în arhivă).


➤ atunci când un grup de instructori avansați au decis să părăsească ”școala MISA”, a avut loc un schimb de ”scrisori deschise”.
”Deschise” au fost doar cele favorabile MISA, căci cele ale ”demonicilor deviați” au rămas închise față de ochii cursantului obișnuit.
Scrisorile pe care MISA nu vrea ca proprii cursanți săi să le vadă, pot fi citite aici dar, pe lângă acestea, mai există și scrisori
pline de bale de adulație către Ghid, care de asemenea au dispărut de pe site-ul MISA (probabil de jenă).
Una dintre acestea, cea a lui Poponete (procurați-vă din timp lămâi!), se găsește în arhivă:

citat:
”Cum ar fi posibil pentru mine să mai cred că mă pot elibera pe această cale spirituală, în această școală, avându-l drept maestru pe Grieg
 dacă El mai poate greși? Ce siguranță aș mai putea avea că voi putea primi de la EL Grația Eliberării la un moment dat?
Ce încredere, ca ființă spirituală care mă ghidează permanent, aș mai putea să am eu în El, dacă el mai face greșeli?
Trebuie să-ți spun că, pentru mine, Maestrul Spiritual este Dumnezeu și el nu poate greși NICIODATĂ!
El, ca ființă DIVINĂ, știe ce se petrece în orice loc și în orice moment (pentru că este omniprezent) și doar unii au senzația că EL nu știe.
Eu cred că EL știe ce s-a petrecut în trecut și ce se va petrece în viitor, pentru că este una cu Dumnezeu, iar Dumnezeu e atotcunoscător.”


➤ așa cum s-a arătat în partea a 2-a a postării MINCINOSUL ABSOLUT, atunci când fostul instructor Cl.Trandafir a fost acuzat
că a fost informator al Securități, el a respins acuzațiile într-o replică (derulați până la ”Răspunsul lui Claudiu la articolul postat pe YE”).
Inițial, Bivolaru i-a luat apărarea și a garantat în mod absolut pentru el într-un mesaj (derulați până la ”Un mesaj important de la GRIEG
privitor la unele zvonuri...”).
Tot în apărarea lu Claudiu, cercetătorul G. Andreescu a trimis o precizare, care a existat un timp pe YE, dar a fost eliminată ulterior.
În schimb, a rămas până în prezent și poate fi accesat articolul cu acuzația de informator.


➤ a apărut pentru foarte scurtă vreme, fiind retras imediat, un mesaj în care Bivolaru anunța schimbarea întregii conduceri MISA.
Deși mesajul a fost postat pe 31 martie 2015, el nu mai apare în arhiva internetului din data de 1 aprilie 2015, ora 13 GMT, aici.
În mesaj se spunea:

”Ţin să mulţumesc pe această cale instructorilor yoga Mihai Stoian, Gabriel Ambăruș, Monica Dascălu și Costică Cojocaru
pentru activitatea depusă cu multă abnegaţie în cadrul M.I.S.A.
Deoarece yoghinii enumeraţi intră într-o nouă etapă de evoluţie spirituală , ne-am hotărât
de comun acord, ca aceștia
să nu mai ocupe poziţii de conducere în cadrul școlii de yoga M.I.S.A.
Acești yoghini minunaţi se vor focaliza intens de acum înainte pe revelarea Sinelui Suprem
Atman.😉
Singura autoritate pe care acești patru foști instructori yoga acceptă să o manifeste de acum înainte în această școală
este aceea venită din realizările lor spirituale excepționale.
Le mulțumim încă odată pentru tot ce au făcut pentru această școală de yoga cât și pentru
modestia de care dau dovadă.” 😄

Este de înțeles eliminarea acestui mesaj la scurt timp, pentru simplul motiv că această schimbare n-a mai avut loc (de ce oare?).
De remarcat sarcasmul de care dă dovadă Ghidul foarte spiritual al MISA, singurul care nu (se) va fi schimbat niciodată!

➤ ”YE, ole, ole, uite MISA... nu mai YE!”

❖ iunie 2010, site-ul YE, ”Cine suntem” - URL:
http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=3538:

”Site-ul www.yogaesoteric.net este site-ul oficial al Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA), al cărei mentor spiritual
este profesorul de yoga Gregorian Bivolaru.
Site-ul nostru reflectă poziţia oficială a MISA, a domnului Gregorian Bivolaru şi a conducerii Şcolii de Yoga.” (arhivă)

❖ octombrie 2011, site-ul YE, ”Cine suntem” - exact același URL ca mai sus

”Acest site NU reflectă neapărat opiniile personale şi convingerile TUTUROR cursanţilor yoga sau ale tuturor persoanelor
care participă la diferite acţiuni organizate sub egida MISA.” (arhivă)
Dar au uitat să modifice și paginile în engleză și franceză, unde în continuare YE = MISA. 
În plus, pe aceste pagini MISA figura în continuare ca membră IYF și EYA, iar Bivolaru era încă ”membru al European Yoga Council”
pe pagina în limba engleză, respectiv ”membru al World Yoga Council” pe pagina în limba franceză, la peste trei ani
după ce fuseseră excluși cu șuturi în membre!

❖ iulie 2014, site-ul YE, ”Cine suntem” - tot același URL

”Asociaţia MISA nu îşi asumă niciun fel de răspundere pentru conţinutul articolelor.” (arhivă).
Incredibil, nici acum nu corectaseră informațiile pe paginile în limbile de circulație! (engleză, franceză)

❖ noiembrie 2018, site-ul YE, ”Cine suntem” - tot același URL (ultima înregistrare din arhivă)
”Asociaţia MISA nu îşi asumă niciun fel de răspundere pentru conţinutul articolelor.” (arhivă)
Paginile în limbile de circulație, neschimbate!

În fine, au dat și o dezmințite: ”Yogaesoteric nu este MISA”! (arhivă)
Asta poate să însemne ”Ne e rușine cu ei!” sau ”Lor le e rușine cu noi!”...


➤ a dispărut articolul ”«Prețioasele ridicole» într-o sui-generis versiune «yoghină» chixo-comică” -
Periplul indian al lui Claudiu Trandafir şi al Simonei Trandafir în India”, scris de marele inițiat din cașmir Nicușor Lingușitor (arhivă).
De asemenea, au dispărut și articolele din seria ”Neantul ce se ascunde sub aparența vidului sau tragica și evidenta condiție actuală
a fostului instructor yoga Claudiu Trandafir” (partea 1partea a 2-a), scrise tot de același ”inițiat”.
Aceste articole au dispărut la un moment dat de pe YE, probabil ca să nu-i supere pe cei doi Trandafiri și să-i facă se răzgândească
de la restituirea imobilelor ce fuseseră trecute pe numele celor doi ”soți hoți”, după cum se spune la un moment dat aici, într-un articol care,
de asemenea, a dispărut:

”Chiar prin ceea ce afirmă aici, el recunoaşte faptul că „soţii Trandafir” sunt de fapt nişte HOŢI, deoarece ei refuză să restituie
proprietăţile care au fost înregistrate pur formal pe numele lor, numai din cauză că în acea perioadă se vorbea de scoaterea MISA în afara legii
şi, ca urmare directă, întregul patrimoniu MISA ar fi putut fi confiscat abuziv.
Altfel spus, refuzul lor de a restitui ceea ce nu le-a aparţinut niciodată este evident un FURT şi un ABUZ.” 

În realitate, nu a fost vorba niciodată ca ”cei doi soți hoți” să nu restituie imobilele trecute pe numele lor.
În această pagină arhivată 🔗, se vede cum Claudiu a promis, citez (derulați la ”Mesaj de la Claudiu Trandafir către cursanți”):

”Anunț retragerea din cadrul școlii de yoga M.I.S.A..
În ceea ce privește proprietățile aflate pe numele meu, vă garantez că ele își vor menține întotdeauna destinația pentru care au fost construite.
Am considerat mereu că aceste așezăminte aparțin tuturor celor care au depus eforturi pentru realizarea lor.
De aceea, trecerea acestora pe numele meu nu a reprezentat și nu va reprezenta decât o garanție morală că ele nu vor fi înstrăinate
sau folosite în alte scopuri. După ridicarea sechestrelor, ele vor putea fi trecute pe numele altor persoane din cadrul M.I.S.A.”

După ce procesul pentru trafic de persoane s-a încheiat, cei doi ”soți hoți” au restituit integral imobilele, motiv pentru care,
la sugestia lui Bivolaru însuși, lui Claudiu i s-au făcut binecuvântări în tabăra de primăvară 2022 (foto).
Din răspunsul lui Claudiu reiese că, legal, imobilele nu puteau să-și schimbe proprietarul câtă vreme se aflau sub sechestru,
deci nu Claudiu refuza să le înapoieze, ci restituirea acestora nu putea fi realizată legal.
Astfel, rezultă ticăloșia actualului președinte al MISA, care a insinuat că cei doi refuză să restituie imobilele, fiind greu de crezut
că el nu cunoștea situația legală a imobilelor, din moment ce, în 2004, era chiar președintele Asociației MISA.


➤ a fost făcută dispărută scrisoarea Monicăi Ceșa despre lupta ei cu cancerul, care a fost un timp postată pe YE
(vezi în arhivă, rubrica Articolele Săptămânii - ”La Limita Extremă”), dar accesarea articolului duce spre o pagină cu anunț de eroare.
S-a dovedit că de fapt Admin-ul site-ului YE (@LamaEsoteric) a scos articolul de pe site (vezi schimbul de mesaje de aici):

@Kapalika: ”PS din politețe, ai uitat să răspunzi la o întrebare: cum rămâne cu articolul acela scos de pe site?”
@LamaEsoteric: ”Păi hai să o luăm logic: din păcate Monica a murit, nu?”

Articolul eliminat în care Monica Ceșa își descrie lupta cu boala a fost preluat pe fostul forum ExMISA și rămas postat în arhivă.
În schimb, pe YE au rămas scrisorile ei de laudă la adresa Ghidului: Scrisoarea din Australia (2004) și Scrisoarea din India (2010).
Astea sunt bune, sunt utile pentru că zic numai de bine despre Ghid, deși Ghidu nu vorbește numai de bine despre morți...


➤ a dispărut de asemenea de pe MisaTV un documentar despre ”Mumiile extraterestre de la Nazca”, în legătură cu care Bivolaru
spusese că reprezintă ”o descoperire ce va schimba istoria omenirii”, care însă s-a dovedit a fi un fake (video).

 ➤ au dispărut de pe site-urile MISA toate indiciile care arătau legăturile dintre MISA și ”Săptămâna Îngerilor”
(ridicată apoi în grad la ”Săptămâna Arhanghelilor”, tot așa cum puterile cosmice au fost avansate la ”macrocosmice”).
În noiembrie 2005 (arhivă 1arhivă 2), MISA recunoștea organizarea acestui eveniment la scară națională și chiar în afara țării:
”Şcoala de Yoga MISA urmăreşte de câţiva ani să compenseze impactul malefic al Halloween-ului şi salută organizarea în aceeaşi perioadă
a Săptămânii Îngerilor, manifestare spirituală care se derulează simultan în mai multe oraşe din ţară şi din străinătate.
Prin această iniţiativă unică la nivel planetar, zeci de mii de oameni apelează la unison graţia şi susţinerea lumii îngerilor.” 

La începutul lunii noiembrie a anului 2006, pe site-ul MISA a apărut chiar o invitație la acest eveniment (link):
”În această săptămână, Şcoala de yoga MISA vă invită să trăiţi împreună cu îngerii, să vă deschideţi sufletele faţă de realitatea tainică
a acestor fiinţe misterioase de lumină, să le faceţi loc să pătrundă în viaţa voastră. Este Săptămâna Îngerilor.
Conferinţe, spectacole de teatru şi muzică, seminarii şi meditaţii la unison se organizează în fiecare oraş din ţară,
dar şi în multe oraşe din străinătate.”

Cursante ale MISA defilau prin orașe îmbrăcate în îngeri, oferind ”îmbrățișări gratuite” (articol și video).
Însă mass-media a început să dezvăluie implicarea MISA:
”Ziua - înger MISA, noaptea - demon porno” (link)
”Îngerii şi demonii porno ai MISA” (link)

Ca urmare a demascării MISA din presă, de pe site-urile organizației dispar referirile la implicarea acesteia.
După cum se poate constata, comparând secțiunea ”Lumea îngerilor: trezirea chakrei inimii – seminar” din 2005 (link arhivă)
cu aceeași secțiune din iunie 2010 (link arhivă), a fost eliminat pasajul:
”Şcoala de Yoga MISA organizează în fiecare an în mai multe oraşe din România şi străinătate “Săptămâna Îngerilor”,
o manifestare inedită în timpul căreia au loc spectacole artistice, expoziţii, conferinţe şi numeroase meditaţii.” 


➤ a dispărut un articol intitulat ”Reacţie la campania de presă anti-MISA” ce mai poate fi găsit doar în arhivă, articol în care
reprezentanții MISA care răspund acuzațiilor din presă recunosc, fără să-și dea seama, faptul că unii cursanți își părăsesc familiile
sau întrerup contactul cu familiile, chiar dacă e vorba de persoane majore.
Orice student care pleacă într-un centru universitar își părăsește locuința spre a merge să locuiască în campus-urile universitare,
dar numai studenții care practică yoga la MISA întrerup contactele cu familiile lor. 


➤ a dispărut o postare prin care se anunță că reaudierile expunerilor de la Mișcarea Charismatică Teofanică vor fi contra cost,
deși fondatorul MCT a promis că activitățile acesteia vor fi întotdeauna gratuite, fiind vorba de o acțiune inspirată de ”Dumnezeu”.
Ștergerea postării a avut loc după apariția unui comentariu critic pe acest blog.


➤ FARSELE

Unele postări de pe YE au fost farse pe care le-au făcut de-a lungul timpului ”dușmani școlii” (unele există postate și în prezent!).
Astfel, la câteva zile după aniversarea lui Guriță din 12 martie 2007, o postare de pe forumul Softpedia (link activ și arhivă) atrăgea atenția
asupra unei ”relatări” ce apăruse pe YE, intitulată ”Tăcerea tainică din sufletul meu”, ce era de fapt o farsă creată de userul @Cosci.
Spre a dovedi caracterul de fals, acesta a creat mesajul astfel încât literele de la începutul fiecărei fraze sau propoziții alcătuiau mesajul
”GRIG E UN ESCROC”!
În plus, ”relatarea” a fost trimisă pe numele Paul Alexandru Călinescu, adică PĂCĂLINESCU!
Din păcate, în locul pasajului ” Însă e bine să ştii că totdeauna vei găsi un sprijin” a apărut ” Dar e bine să ştii că totdeauna vei găsi un sprijin”,
reducând puțin din efect, așa cum sublinia mai jos, în aceeași pagină a forumului, Adminul YE @LamaEsoteric, care a șters ”relatarea”
astfel încât aceasta nu a apucat să fie înregistrată în arhiva internetului (dead link), ci doar sub formă de captură.
Totuși, farsa este incontestabilă. 

Ulterior, același @Cosci a comis-o din nou, iar în noiembrie 2008 a apărut pe YE o altă relatare intitulată
”23 August 2008 – ziua în care mi-am transformat viziunea asupra universului” (arhivă). 😉
”Relatarea” a fost semnată mai întâi ”Cosci” (foto), apoi Admin-ul YE a adăugat un disclaimer (foto), după care acesta a schimbat semnătura,
care a devenit M.M. (meme?) pentru ca, în cele din urmă, să rămână ca ”relatare anonimă”, formă sub care se găsește și în prezent!

Aceste cazuri arată câtă ”încredere” prezintă așa-zisele ”relatări excepționale” ale cursanților MISA, care cică ar demonstra ”valoarea incontestabilă
a școlii de yoga MISA”.


ÎNCHIDEREA SITE-urilor DERANJANTE

MISA s-a lăudat că a închis site-uri care o deranjau.
Aceasta este replica lor: în loc să vină cu contraargumente, ”alege” să închidă gura criticilor (pentru că oricum nu au argumente),
”utilizând” tot felul de tertipuri. Numai punctul lor de vedere și al lăudătorilor lor să persiste, opiniile criticilor să fie eliminate!

articol:
”Cel mai virulent site de propagandă împotriva MISA a fost suspendat prin decizie judecătorească”, feb. 2011 (link)
Unele pagini din site (fostul forum) se regăsesc în arhiva internetului ( exmisa.ro ), apoi au reapărut în altă formă ( exmisa.org )
și în fine în ultima variantă ( exmisa.int.eu/org ).
Din aceste înregistrări din arhiva internetului, mai pot fi accesate paginile cu număr mic, situate cât mai aproape de Board index.


Și fostul avocat M. Rapcea a reclamat atacuri asupra blogului său, iar multe articole i-au dispărut de acolo.
Unele dintre acestea pot fi accesate în arhiva internetului, de exemplu Rapceablog2017 sau articole mai vechi la adresele
O colecție de articole vechi poate fi accesată direct de aici.
Mai există o variantă și mai veche, care poate fi vizualizată astfel:
- se face click pe acest link
- se aleg o pagină și un articol, se face click pe titlul articolului
- în pagina care se deschide, se trage cu cursorul peste URL (nu merge click dreapta și copy link adress!), apoi Copiază
- se lipește link-ul în arhiva internetului, la pagina https://archive.org/web/, apoi Browse History, se aleg un an și o zi din cele marcate,
apoi click pe înregistrările alese.


În final, într-o replică la comentariile menționate la începutul acestei postării, se spune în final:

”De aceea, ori de câte ori dispare o probă ce deranjează MISA, e bine să anunțată și apoi repostată, spre a le dejuca planurile.”

Exact! Unele dintre probele eliminate au fost imediat postate în locații noi și au fost indicate noile linkuri către acestea.
Faptul că acești mizerabili au făcut să dispară acele probe la scurt timp după indicarea lor, arată că îi deranjează foarte mult
și că reprezintă un ”Punct ochit, punct lovit!”.

Agenții MISA (Minciuna Integrării Spirituale în Absolut) ar trebui să înțeleagă că elimină inutil probele de pe internet și, în plus,
se autodemască deoarece, prin aceasta, ei nu fac decât să dovedească adevărul celor scrise despre ei și să atragă atenția asupra lui. 🙋

Reacția MISA arată încă o dată că acele probe sunt adevărate (căci, dacă ar fi fost false, ar fi fost demontate cu ușurință)
și că probele eliminate trebuie să fie readuse la cunoștința a cât mai multor oameni.
Aceasta este ”metoda supremă și eficientă” care ”este necesar” să fie menținută în lupta cu acești dușmani înverșunați ai adevărului.

6 comments:

  1. Un articol scos de pe YE: CLAUDIU TRANDAFIR – IRIS MANOLESCU - Consecinţele tragice şi ireversibile ale unui jurământ strâmb
    https://web.archive.org/web/20120107225514/http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6930

    A fost eliminat probabil pentru că induce ideea pericolului reprezentat de jurămintele teribile pe sănătate de la MISA și că, în același timp, este o dovadă că la MISA se fac astfel de jurăminte.

    ”Fiind rugată să îşi certifice afirmaţiile printr-un jurământ solemn pe Biblie, până la urmă Iris Manolescu s-a lăsat prostită, am putea spune, de Claudiu Trandafir şi, în cele din urmă, a jurat strâmb pe Biblie, ”pe sănătatea ei şi pe întreaga ei evoluţie spirituală”, că acesta nu a lovit-o.
    Merită să specificăm că, în prealabil, înainte să facă acest gest irevocabil, au rugat-o, am putea spune degeaba, unele persoane să se gândească foarte bine înainte să facă acest jurământ. Până la urmă Iris Manolescu a ales să facă un jurământ strâmb pe Biblie, fiind totodată în cunoştinţă de cauză, pentru că era cât se poate de evident că ea îşi amintea chiar foarte bine de respectivul episod.
    Finalul tragic şi în mod evident ireversibil al acestei poveşti stranii nu ar trebui să mire pe nimeni şi, mai mult decât atât, ar trebui să dea mult de gândit tuturor scepticilor sau inconştienţilor care nu realizează importanţa legămintelor spirituale şi consecinţele tragice ale unui eventual jurământ strâmb ce a fost făcut în faţa lui Dumnezeu.”

    Cel fel de ”ghid spiritual” își pune discipolii să jure pe sănătatea lor pentru toate nimicurile, știind că aceștia le-ar putea încălca ușor? Un dement, evident!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Iris Manolescu a murit de cancer la creier. Iris Manolescu facea shirshasana o ora pe zi uneori doua ore si a facut asta mai bine de 7 ani... Nu stiu daca a studiat cineva sistemetic efectul statului pe cap pe termen lung dar din cate imi amintesc yoghinii misa erau tare mandri ca atunci cand au mers undeva in India au facut valuri cu sirshasana lor de o ora. Dar poate ca indienii stiau ei ceva de stateau maxim 4 minute pe cap intr-o singura sesiune.

      Poate ca e doar o speculatie totusi este o corelatie care iti vine in minte imediat daca te uiti la fapte: "sirhshasana o ora pe zi vs cancer" Sigur, au mai fost si altii care au stat pe cap toata viata, vezi Nicu Catrina dar asta tot nu infirma ipoteza cancerului. Poate ca ea era mai predispusa la asta sau poate ca s-a ridica brusc de cateva ori sau poate a si-a fortat corpul... oricum un lucru e clar: Bivilica nu are atata putere incat sa lege el prin juramant pe Biblie pe cineva incat sa moara. Ar vrea el, dar nu poate. Chiar, ce se mai stie de el? Pe unde se mai ascunde sobolanul ala?

      Delete
  2. ”Cel mai virulent site de propagandă împotriva MISA a fost suspendat prin decizie judecătorească” - asta nu este tocmai corect.
    In ceea ce priveste dosarul la care se refera MISA, nr. 3870/2/2009 (MISA vs. ICI Bucuresti), in Şedinţa publică din data de 24 martie 2010 / Sentinţa civila nr. 1535 Curtea de Apel Bucuresti "Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAŢIA „MIŞCAREA DE INTEGRARE SPIRITUALĂ ÎN ABSOLUT" (M.I.S.A.) in contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică - I.C.I. Bucureşti, cu sediul în mun. Bucureşti, Bdul. Mareşal Averescu nr. 8-1O, Sector 1.
    Obligă pârâtul să dispună, în baza dispoziţiilor art. 34 din Regulamentul pentru înregistrarea numelor de domenii şi subdornenii .ro, suspendarea numelui de domeniu „exmisa.ro" până la soluţionarea litigiilor dintre reclamantă şi titularul acestui domeniu."

    Litigiile, doua la numar, din cate stiu, dintre MISA si titularul domeniului exmisa.ro s-au "solutionat" ambele cu NUP. Unul la sfarsitul lui 2011 si celalalt prin septembrie 2013. Din pacate nu mai gasesc dovezile pe internet.
    ICI Bucuresti ar fi trebuit dupa aceea sa ridice suspendarea domeniului.
    Cum la vremea respectiva exista deja exmisa.org, nu s-a mai preocupat nimeni sa atentioneze pe cei de la ICI, sa isi faca treaba.

    Si in cazul asta MISA a dat-o cotita, facand publica doar o parte din "adevar", ceea ce nu e deloc conform cu Satya.

    ReplyDelete
  3. exmisa.blogspot.com (pseudo)Drept la replică

    exmisa.blogspot.com este un site bogat informativ, punctând cultul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut. După cum indică și prefixul ex, este ținut de foști cursanți, oameni merituoși de vreme ce căzuți sub vrajă fiind, au reușit să dezmeticească și să meargă mai departe. Și mai important, au avut tăria să privească în urmă, distilându-și experiența nefastă și anii irosiți aiurea, vânând iluzii, într-un beneficiu societal, util tuturora.
    Urmăresc exmisa.blogspot.com și efortul lor, considerându-i ca parte dintr-o tabără comună. Inclusiv la nivel stilistic. Cine a citit cartea nostră ”Ceaușescu și Enigmele din Munții Buzăului. Dosarul Bozioru Tara Luanei” (Vlad-Ionuț Musceleanu, Emil Străinu, Ed. Prestige, Bucureștiu, 2021) va remarca asemănări mai mult decât izbitoare. O combinație de rechizitoriu și caterincă, totul referențiat la milimetru. Deloc întâmplător; bișnițarii spirituali sunt buni prieteni ai portofelelor fraierilor și ai barei de instanță. Pentru orice eventualitate, e bine să fii pregătit.
    Una peste alta, m-a surprins pomenirea site-ului nostru, terramirabilis.ro, într-un context și sub un titlu infamant - ”Mincinoșii absoluți se dau de gol când își șterg urmele!”. Tangențial, se referă la dispariția de pe site, nu și din online, a unor articole privind falsele profeții ale lui Sundar Singh și instrumentalizarea lor de către Guru Bivolaru.
    Printre altele, se zice așa:
    ”Au făcut ce-au făcut cei de la MISA și, în doar câteva zile, respectivul articol a dispărut, dovada rămânând însă în arhivă.
    Evident, o variantă atât de veche e o dovadă a felului în care Bivolaru a modificat textul pentru a-i servi scopului, dar deranjul era cu atât mai mare cu cât el reușise în aplicarea ”tacticii cucului”...” (link).
    Din neatenție, grabă sau entuziasm greșit dirijat, cei de la exmisa.blogspot.com au scăpat esențialul: NU era unul sau două articole, ci o carte întreagă; NU au dispărut ”în doar câteva zile”, ci după luni întregi de expunere. Cât despre titlu, nici nu îndrăznim să ne gândim că ne-ar viza.
    În fapt, am demonstrat etapele și efortul elaborării unei cărți și am oferit posibilitatea tuturor celor vizați să solicite și să primească un drept la replică. De asemenea, dată fiind situația economică din România, am dorit să ajungem și la cei care nu-și permit să cumpere cărți fizice, hârtie ambalată în carton. După expirarea unei perioade de timp considerată rezonabilă, am retras de pe site materialele și am publicat cartea planificată în format tipărit (link).
    N-am dat înapoi, am plusat.
    Ca efect indirect, exmisa.blogspot.com tocmai le-a stricat ziua unor oameni răi, care-și frecau mâinile de bucurie că articolele despre ei dispăruseră, la rândul lor, de pe site. Or fi crezut și ei că dăm înapoi. Nu, dragilor, corectăm la o nouă carte...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu a fost în intenția articolului de a blama în vreun fel site-ul terramirabilis ci dimpotrivă, acesta a fost considerat a fi o victimă a MISA, în contextul recent al dispariției subite a altor materiale deranjante pentru MISA, la scurtă vreme după indicarea surselor acestor materiale.

      Chiar a fost citat un comentariu de pe pe pagina VERSIONĂRI a site-ului terramirabilis:
      ”Textul ”Profețiilor” lui Sundar Singh circulă în numeroase versiuni, mai mult sau mai puțin diferite.
      Intervențiile au fost generate de:
      - autori diferiți, pentru a transforma textul conform intențiilor și concepțiilor proprii;
      - același autor la date de timp diferite, în directă legătură cu interesele de moment sau, în unele situații, cu bunul său plac.
      Fabrica de profeții false MISA (Gregorian Bivolaru, Nicolae Catrina, site-ul yogaesoteric, portal MISA) acoperă ambele situații.”


      Este evident că părerea autorului articolului VERSIONĂRI nu este favorabilă MISA și nu a fost suspectat că ar fi făcut jocurile MISA.
      Așteptăm cu interes apariția cărții în lucru, e necesară o astfel de acțiune de demitizare în epoca fake-news-ului.

      Delete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400