Sunday, August 11, 2024

”Scrisoarea întâi” (?)


Acesta nu este un comentariu la cunoscuta poezie a lui Eminescu, ci la comedia ”Scrisorii pierdute” a lui Gregorian Caraghioale.
După cum se știe, Bivolaru a pretins că a primit mai multe scrisori de amenințare, cărora însă se pare că le-a pierdut șirul.
S-o luăm metodic:

➤ februarie 2016

Într-un mesaj trimis prin poștă de către Bivolaru pe când se afla în pârnaie în Franța (text și video 🔗), acesta scrie, citez:

”În luna februarie a anului 2016 pe adresa NOASTRĂ poştală a locuinţei din SUEDIA au venit anumite scrisori anonime
în care NI se cerea într-un limbaj insolent să decidem desfiinţarea şcolii de YOGA MISA şi NI se promitea, de asemeni,
că dacă VOM face aceasta, NI se va trimite printr-un mesager suma de 6660000 EURO ce NE va aparţine.

În cuprinsul aceleiaşi scrisori, NI se mai promitea că, dacă apoi VOM înceta orice activitate de promovare a învăţăturilor yoga
şi VOM renunţa să mai susţinem conferinţe pe teme de spiritualitate, yoga, etc. dar şi pe teme ce atacă sau critică francmasoneria
sau a NOII ORDINI MONDIALE, iar apoi VOM alege să ne retragem complet din orice activitate de acest fel şi, ulterior,
să admitem chiar să începem să promovăm şi chiar să lăudăm NOUA ORDINE MONDIALĂ, VOM primi totodată
o importantă sumă ce se indică a fi de mai multe sute de mii euro ce NE va fi dată anual.

Se specifica, de asemenea, în cuprinsul acelor scrisori că, dacă nu VOM face ceea ce NI se cere, VOM ajunge la închisoare,
unde VOM rămâne până la sfârşitul vieţii. Este necesar să ştiţi că am păstrat toate acele scrisori ce erau scrise în limba engleză
şi avem inclusiv plicurile în care respectivele scrisori au fost expediate din străinătate (nu din SUEDIA) şi se poate constata
în cazul acelor plicuri ştampilele poştei cu data la care au fost trimise dar şi ştampilele cu data la care au ajuns apoi la destinaţie
(la adresa noastră din SUEDIA).” (arhivat 🔗)

Observând în treacăt semnele fie ale aroganței (personalitate măreață), fie ale țăcănelii (personalitate multiplă), ce sunt dezvăluite
de ”utilizarea” persoanei întâi plural de către individul Bivolaru, este de remarcat faptul că vocile din capul lui Bivolaru vorbesc
ba de mai multe scrisori (”anumite scrisori, cuprinsul acelor scrisori, toate acele scrisori, plicurile în care respectivele scrisori
au fost expediate”), ba de una singură (”în cuprinsul aceleiaşi scrisori”)!


➤ martie 2017

Într-un interviu acordat de Bivolaru mai multor trusturi media și filmat în penitenciarul Bistrița 🔗, acesta a declarat, citez:

”Este interesant că, cu 10 zile înainte să ajung în Franța la acel târg de carte unde am fost arestat, am primit o scrisoare în care
MI se propunea un târg și anume să DAU ordin - chiar așa se formula - să DAU ordin să fie desființată școala de yoga și MI se spunea
că dacă AM SĂ FAC aceasta și se va observa că am făcut aceasta o să primesc 6 milioane 666 de euro și după aceea deci va trebui
să încetez să mă mai ocup de spiritualitate și să fac conferințe împotriva așa-zișilor ”iluminați”. N-am acceptat.”

Nu doar că personalitățile multiple s-au contopit într-una singură, ci și ”scrisorile” s-au redus la una singură!
Mai mult, dacă în mesajul inițial din 2016 era vorba despre tranșe de sute de mii de euro oferite anual, acum și acestea
s-au redus la o singură ofertă! Probabil că în penitenciar Multiplul n-a mai avut acces la pulberi de plante ”medicinale”.


➤ 17 februarie 2023 - ”completare” 9 martie 2023

În expunerile sale de la MisaTV despre o scrisoare de amenințare ultimativă ce ar fi fost primită de către Bivolaru, Nicolae Catrina
a declarat următoarele, citez:

”Este semnificativ faptul că, de pe aceeași adresă, a fost expediată în anul 2016 – atunci, pe adresa lui Gregorian Bivolaru
din Suedia – prima scrisoare de amenințare din această serie, ca să spunem așa, deoarece toate aceste scrisori – trei la număr,
cea de a doua a fost expediată din Germania – apar, la o analiză atentă, ca fiind redactate de aceeași persoană sau
de aceleași persoane, existând totodată o evidentă continuitate atât în ceea ce privește conținutul lor, cât și natura amenințărilor.

La modul fundamental vorbind, în toate aceste trei scrisori de amenințare, se constată că i se oferă profesorului de yoga
Gregorian Bivolaru o mare sumă de bani, ce este însă într-un evident crescendo și i se cere să desființeze școala spirituală
pe care acesta a întemeiat-o, iar dacă nu va face aceasta, i se spune că va fi asasinat. În plus, în cuprinsul celei de a treia scrisori
se menționează, pentru prima dată, că este vorba actualmente despre un ultimatum.
Este necesar să menționăm că cele două scrisori anterioare, ce propuneau un pact asemănător, indicau alte sume, respectiv
6.660.000 de euro – prima – iar apoi suma creștea la 15 milioane – în cea de a doua scrisoare.”

De menționat că până la momentul expunerilor lui Catrina, celelalte două scrisori despre care s-a pretins că au fost primite anterior
nu fuseseră arătate și nici măcar nu fusese prezentat conținutul acestora, ci doar se vorbise despre acestea.


➤ 21 iulie 2024

În episodul 87 al seriei de emisiuni intitulată ”Yoga ezoterică - bucuria de a trăi mai mult fiind hiperconștienți” 🔗, difuzat de MisaTV
în ziua de duminică 21 iulie 2024 apar, în premieră planetară, secvențe cu textul primei presupuse scrisori de amenințare (video 🔗).
De menționat că aceasta este prima și singura dată în care este prezentat un extras din scrisoarea de amenințare cu ”prima ofertă”!
Cea de a doua scrisoare (cea cu oferta de 15 milioane de euro) nu a fost niciodată arătată. Celelalte scrisori au fost postate aici.

Stupoare, în imaginile ce prezintă textul acestei presupuse prime scrisori de amenințare primite de Bivolaru, se poate citi chiar
la început următorul pasaj:

”... choose carefully... Here is again our deal proposal... ”

                                                                       foto - prima scrisoare

     


În traducere ”iată din nou propunerea noastră de înțelegere”. Cum adică ”din nou”? A mai fost o scrisoare înainte de prima?
A fost o ”Scrisoare zero”? Toate celelalte mesaje despre care se pretinde că au fost primite înainte (ce pot fi vizualizate aici 🔗)
au fost doar amenințări cu moartea (”te vom ucide!”, ”te vom arde!”), nu a fost vorba de nicio propunere de înțelegere!

Inițial, s-ar putea crede că e vorba despre repetarea unei propuneri ce a mai fost făcută în partea de început a scrisorii
ce nu apare în imaginile de mai sus, însă după pasajul ”iată din nou propunerea noastră” urmează o mulțime de detalii:

”Iată propunerea noastră pentru tine, de acum înainte:
vei decide să desființezi cât mai curând această organizație, vei face să dispară acel site mizerabil și anemic al tău.
Vei ordona la scurtă vreme desființarea tuturor organizațiilor pe care le-ai făcut și răspândit în toate țările.
Vei dispune încetarea imediată a oricărei lupte sau acțiuni ostile împotriva noastră. Vei înceta pentru totdeauna să scrii
sau să publici orice cărți, indiferent de conținutul acestora. Vei înceta pentru totdeauna să susții conferințe, indiferent de subiectul lor.
Vei ordona ca orice activitate a bietului și plictisitorului tău post de televiziune online să înceteze imediat.” etc

Totul arată ca și cum propunerea prezentată în textul ce este vizibil este făcută pentru prima dată în cadrul scrisorii și nu a mai existat
o referire anterioară la aceasta. Este greu de crezut că presupușii semnatari ai scrisorii au reluat toată vorbăria sau au reformulat
mesajul cu alte cuvinte. Exprimarea ”iată din nou” se referă oare la o scrisoare anterioară de care nu s-a vorbit niciodată?

Impresia ce rezultă din această istorie este aceea că așa-zisele scrisori au fost ticluite de către însuși Bivolaru!
Acesta a pus la cale o ”strategie” prin care se mimează o serie de amenințări cu moartea însoțite de oferte de cumpărare
adresate Marelui Erou. Piesa cuprindea înscenarea primirii mai multor scrisori ce conțineau, odată cu amenințări din ce în ce mai dure
cu moartea, oferte financiare din ce în ce mai generoase, pentru a sublinia atât curajul și neînfricarea Marelui Erou,
cât și caracterul nepătat al Marelui Incoruptibil. Se pare că Scenaristul a încurcat foile cu scriptul și a uitat care e prima scrisoare. 

Întocmai ca și scrisoarea-ultimatum prezentată de Catrina analizată în detaliu pe acest blog (prima variantă 🔗 și varianta ”completată” 🔗),
și această pretinsă primă scrisoare conține o mulțime de clișee de exprimare ale Marelui Persecutat precum și referiri ostentative
- dar și contradictorii - la organizația MISA și la canalele sale media.

Iată mai întâi textul în limba engleză - atât cât poate fi observat în imaginile prezentate cu zgârcenie de către MISA 🔗 -
iar în paralel traducerea în limba română:

     


CLIȘEELE de exprimare ale lui Bivolaru, ce îi trădează implicarea:

- obsesia pentru verbula alege”, tipică Obsedatului și numai lui, ce nu se mai întâlnește la ceilalți, care nu sunt ”inițiați”
în tainele (și șabloanele mentale) ale ezoterismului dâmbovițean și care ”nu aleg” să vorbească astfel:
choose carefully” - ”alege cu grijă”, ”if you choose to divulge it” - ”dacă alegi să o divulgi”, în loc de a spune pur și simplu 
”dacă o divulgi”, cum spun toți oamenii normali, căci se subînțelege că e vorba de o alegere.
 
Referitor la acest fapt este de remarcat și ”alegerea de a utiliza” verbul ”a decide”, ce se află în legătură cu ”a alege”:

should you also decide” - ”în cazul în care decizi”, ”you will decide to disband” - ”vei decide să desființezi”
(exprimare ilogică, deoarece este vorba despre un ordin ce trebuie executat, în timp ce ”a decide” implică a cântări și a alege),
in case you decided” - ”în cazul în care ai decis”.

De altfel, chiar în interviul din penitenciar amintit anterior, Bivolaru a declarat, citez:
”Ni se cerea într-un limbaj insolent să decidem”, ”apoi vom alege să ne retragem”.


- un alt clișeu pe care Bivolaru ”alege să-l utilizeze” frecvent, legat tot de ”alegere”, este prezența expresiei ”este necesar
în loc de exprimarea larg utilizată ”trebuie”. Pentru Bivolaru, verbul ”trebuie” reprezintă ceva obligatoriu, în care alegerile
- și implicit liberul arbitru - sunt excluse, în timp ce expresia ”este necesar” reflectă o necesitate de ordin superior care
respectă totuși liberul arbitru. De exemplu, în text apare expresia ”the needed actions” - ”acțiunile necesare” care însă,
în cazul de față, sunt obligatorii, fiind ordonate de către ”criminalii” care nu acceptă altă ”alegere”.

- un alt pasaj care trădează ”inspirația” bivolară este ”you will successfully finish” - ”vei finaliza cu succes”.
În cadrul gândirii și exprimării mecanice a Marelui Fixist, ”este necesar” ca să fie întreprinse doar acțiuni benefice,
caz în care se urmărește finalizarea cu succes și ”este necesară” mentalizarea în direcția succesului benefic.
Dar în cazul de față, Bivolaru turuie precum o mașină expresia ”finalizare cu succes”, deși este vorba despre acțiuni ”negative”,
precum încheierea activității lui, închiderea școlii MISA și a canalelor sale media.

De remarcat și ”utilizarea” cuvântului englez ”accomplishment” care are sensul de ”împlinire, desăvârșire”, ce vine în contradicție
cu caracterul ”malefic” al acțiunilor cerute în mod imperativ, marcate tot printr-un cuvânt des ”utilizat” de Bivolaru:
irrefutable orders” - ordine irefutabile, ce nu pot fi contestate!
15 days after the accomplishment of these requested disbands” - ”la 15 zile de la îndeplinirea acțiunilor de desființare solicitate”.


⬧ideile CONTRADICTORII

”Criminalii satanici” ce sunt ”stăpânii lumii” dovedesc în această scrisoare de o bizară gândire contradictorie:

- ”Nu uita că noi suntem cei invulnerabili, pe care tu obișnuiești să-i ataci!
Ce le pasă unor invulnerabili de atacuri, mai ales din partea unora despre care tot ei spun că sunt ”minusculi”?

- ”Vei face să dispară acel site mizerabil și anemic al tău.”.
Dacă e anemic, atunci cu ce deranjează?

- ”Nu face greșeala să arăți vreodată această scrisoare confidențială nimănui pentru că asta ne va supăra cu adevărat...
și atunci vei regreta profund văzând ce urmează. Dacă propunerile noastre favorabile prezentate în final ți se par inacceptabile,
distruge imediat această scrisoare fără a o arăta nimănui. Dacă, în schimb, alegi să o divulgi, fii conștient că nimeni nu te va crede
și nici măcar nu va încerca să te ajute.”
Și atunci de ce atâta furie? Mesajul din scrisoare sună în genul ”Fă ce ți s-a ordonat, că dacă nu, nu.”

- ”Vei suferi îngrozitor consecințele acestei trădări.”
Trădarea înseamnă ca cineva să fie neloial, să se întoarcă împotriva alor săi! Ai cochetat cu masoneria, domnu maistru?

- ”Trebuie să fii prost dacă nu ți-ai dat seama până acum că opoziția ta infimă este inutilă și neputincioasă.
Cu sau fără ”opoziția” ta penibilă, oricum vom câștiga pentru că nu există nimeni și nimic care să ne poată opri.
Toți cei care vă împotriviți nouă, veți fi striviți ca niște viermi. Ceea ce ne dorim de la tine este să faci ca organizația pe care
ai creat-o și acum este inutilă, să dispară pentru totdeauna”. Dacă e inutilă, ce pericol mai prezintă?

Așadar, nu există vreun motiv pentru ca ”iluminații” să se simtă amenințați de cineva, cu atât mai mult de niște nimeni
precum Bivolaru și MISA. De aceea, tonul alarmist al mesajului de amenințare vine în contradicție cu lipsa unei amenințări reale.
În realitate, tocmai acest gen de contradicție este permanent întâlnită în atitudinea manifestată de Bivolaru:
”Dumnezeu Atotputernic e cu noi, vom câștiga cu siguranță!”, spune el în timp ce tună și fulgeră împotriva ”anonimilor blogărași
și a cârcotașilor demonici” care ”vor să creeze un focar contra-inițiatic” împotriva măreței școli spirituale! 🔗

Prin textul mesajului se sugerează că, deși iluminații manifestă bravadă în exterior și se dau invulnerabili, de fapt ei sunt
înspăimântați de acțiunile Marelui Erou.

limba engleză a textului pare a fi generată de un program de traducere online de proastă calitate, cu o topică sucită și cu expresii
hilare, stângace, medievale”, așa cum remarcau și adepții MISA 🔗 sau chiar cu greșeli gramaticale (ne amintim de wholes în loc de holes 🔗).

- ”disdain” în loc de ”contempt” pentru ”dispreț”

- ”for” (pentru) cu sensul de ”pentru că”, în loc de cuvântul mult mai firesc și utilizat ”because”

- ”should you also decide...” în loc de ”in case you decide...” (”în caz că tu decizi...)

- ”in case you decided and want to make the deal with us than you must be the one making the first move”.
Than” înseamnă ”decât”, ”atunci” se traduce prin  ”then”! ”Decât că este necesar să se aleagă utilizarea lui then...”

exprimările ostentative, prin care se dorește să se sublinieze importanța școlii MISA și a activităților acesteia:
această organizație care nu ne place” (dar care, culmea este descrisă ca inutilă), ”acel site mizerabil și anemic al tău”,
bietul și plictisitorul tău post de televiziune online să înceteze imediat”, ”opoziția ta infimă este inutilă și neputincioasă”,
opoziția ta penibilă”, ”motive credibile pentru proștii din jurul tău”, ”organizația pe care ai creat-o și acum este inutilă,
să dispară pentru totdeauna” etc.

Printr-un proces de psihologie inversă, aceste exprimări sunt menite să creeze în mintea adepților MISA un efect contrar:
”ce extraordinară e școala noastră și activitățile ei, dacă îi deranjează pe iluminați, ce mare este ghidul nostru căci, iată,
iluminații crapă de ciudă din cauza cărților și conferințelor lui!” ”Dușmanii mooor că noi ne descurcăm mai bine!
În cadrul aceleiași strategii psihologice, în scrisoarea ultimatum ”iluminații” s-au arătat foarte deranjați
de atributele dumnezeiești”,
dar aceasta abia după un deceniu de la lansare și după ce lista acestora număra deja aproape 400 de atribute!

O altă bizarerie a acestui pretins mesaj de amenințare este ”jocul de a șoarecele și pisica cu clopoței”.
”Vânătorii” cei cruzi care sunt ”iluminații” își anunță dinainte intențiile și mișcările, de parca ar vrea să-l pună în gardă pe ”vânat”
când, în mod normal, ar trebui să-l execute în liniște și în ascuns, tocmai pentru a nu îl transforma în martir.
Dar ”hăitașii” fac dinadins gălăgie, ca și cum i-ar face reclamă ”vânatului”!

Impresia pe care o lasă această ”scrisoare de amenințare” este aceea a unei înscenări penibile, care pe de o parte este o victimizare,
iar pe de altă parte este menită să creeze impresia că MISA și liderul ei sunt autentici eroi, cei mai mari adversari ai forțelor răului
de pe planetă și singura speranță de salvare a omenirii.

PS. În interviul lui din penitenciar, Bivolaru a declarat: 🔗
”Este interesant că, cu zece zile înainte să ajung în Franța la acel târg de carte unde am fost arestat, am primit o scrisoare ...”,
timp în care pe ecran sunt derulate imagini cu plicul scrisorii, pe care se vede adresa din Suedia. Adică, vezi Doamne, în acel moment
în care a fost arestat (februarie 2016), el nu locuia în Franța, ci venea din Suedia, în condițiile în care ”practicanții yoga” de la MISA
care se plâng că au fost abuzați de autoritățile franceze, vorbesc despre locuințe ce sunt ”utilizate pentru retrageri spirituale”
de peste un deceniu, adică cel puțin din 2013, construite așa. fără motiv, tocmai în Franța cea care vânează sectanții, în loc
să fie clădite în zona din Suedia unde ”locuia” gurul și unde acesta avea deplină protecție!

6 comments:

  1. Mai există un fragment din ”scrisoarea întâi”, ”revelat” de MisaTV la min19:sec11 din emisiunea de la adresa următoare:
    https://misatv.ro/din-culisele-elitei-satanice-6-gregorian-bivolaru-pare-a-fi-inamicul-numarul-1-al-asa-zisilor-iluminati-satanici-care-fac-eforturi-disperate-dar-zadarnice-pentru-a-l-distruge-ep-87/

    citez din traducerea MISA:
    ”Semnificativ în acest sens este și paragraful din prima scrisoare de amenințare pe care Gregorian Bivolaru a primit-o la puțin timp înainte de arestarea sa din Franța:
    ”Dacă vei continua să acționezi în acest fel, te avertizăm prin prezenta că viitorul tău nu este deloc roz. Vei fi din nou vânat și închis, iar noi procese o să-ți fie intentate în alte țări decât România. Este ușor de ghicit motivul pentru care toate acestea ți se vor petrece ție și numai ție. Vom acționa mereu din spatele cortinei cu scopul de a te distruge. Vei fugi din închisoare în închisoare, precum un șobolan prins în capcană și îți vei sfârși zilele într-o celulă. Ești deja la comanda noastră.”

    ReplyDelete
  2. Dragele mele cursante si foste cursante,
    In timp ce cei chemati se ocupa de 'diavolaru', cu multa emotie va invit la film: https://youtu.be/_j90nTgMs_Q .
    Sper sa treaca de moderare postarea dat fiind ca ma stie lumea rasariteana de cal, ma rog, de iapa breaza. Unde eu nu am reusit, altele de nevoie, cu migala si stradanie au reusit. Sper sa va bucure si emotioneze vestea.
    e-motion - miscarea energiei, energie in miscare

    ReplyDelete
  3. Facaturi marete pentru a justifica faptul ca era constient ca latul se strange si ca inchisoarea il asteapta. Angela M. pe vremea in care inca mai era in miscare a incercat sa imi demonteze ideea ca frica cea mai mare a maestrului este de inchisoare, dupa aceea confirmandu-mi de fapt acest adevar. Au foat scrisori reale pentru anumite ziare insotite de poze reale, pentru ca individul arestat acum deja deranja mai multe categorii de oameni si explicit parinti ai unor copii acaparati de secta. Stiind ca va fi prins a ticluit scrisori false doar pentru a isi justifica cumva in fata adeptilor minciuna: noi facem numai bine, cei rai ne persecuta. Sper ca justitia franceza sa isi faca in mod corect treaba si intuitia acestui viclean ca va finaliza aceasta viata in inchisoare sa i se adevereasca.

    ReplyDelete
  4. Citită azi:
    grig spune:
    12 AUG. 2024 LA 14:04
    Mai devreme am mai postat un comentariu in care sugeram ca in tara asta sunt foarte multi latrai, inclusiv unii „jurnalista” ai acestei publicatii. Asa cum ma asteptam, postarea mi-a fost refuzata! Nu m-am mirat deloc, nu este prima oara!!

    ReplyDelete
  5. Ce se mai aude cu faimoasele tabere? Bubuie țarcul cel nou din auditoriu de muzica de hell-iberare?
    Și-au făcut bagajele? Au terminat tincturile, afromanii și afroditele? S-a dus sezonul și nici-un scâncet al neamului, al celorlalte neamuri fraierite?
    Mă gândesc să iau un buchet ceva mai mare in memoria decedaților de COVID.
    Zice Var-matin ca s-au găsit teancuri de bani, lingouri de argint și foi de aur la descinderi. Ca la etnia rroma!

    Ușurel cu discipolul la vale gurule? Așa gândești tu? Să le facem în ciuda celor care au decedat din vina ta? Ce te mai distrezi și ce grimasa de rânjet ai pe față ca nici hamp-hamp-hamp de Hermina nu te mai scoate din batjocura ce o faci de toți și toate!

    ReplyDelete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400