Eseu de Paște: MISA, de la simbolic la concret



La secțiunea de comentarii ce urmează după articolele de pe exmisa.blogspot.com, au avut loc în mai multe

rânduri discuții cu privire la simbolismul scrierilor spirituale, mai ales al celor tantrice. Printre altele, s-a afirmat

că adesea Gregorian Bivolaru a interpretat în sens literal, concret, anumite pasaje din scrieri spirituale orientale,

mai ales când a avut nevoie să-și justifice practici bizare care nici măcar nu se întâlnesc în tradițiile respective.

Atunci când se consultă diferite scrieri tantrice pe internet, adesea pe respectiva pagină apare un banner care

avertizează ca acestea să nu fie interpretate în sensul concret, ci în cheie simbolică și se recomandă ghidarea

din partea unui cunoscător. Acest avertisment, care este valabil pentru toate tradițiile (inclusiv pentru creștinism,

precum în cazul parabolelor lui Iisus), va fi ilustrat mai încolo cu câteva exemple cunoscute din Biblie.

Una din practicile ”introduse” de Bivolaru prin interpretarea unor pasaje din lucrări tradiționale, este aceea

a actului sexual în cadrul unui grup format dintr-un bărbat și două sau mai multe femei (audio). În acest caz,

Bivolaru face referire la un pretins fragment din tratatul Candamaharosana Tantra sau Chandramaharosana Tantra,

fragment care de fapt nici nu ar exista în tratatul original (detalii aici). De exemplu, pretinsul fragment

 

One woman, coming from the disc of the moon, is enjoyed by another similar one.

The third person is different from these two and should balance their forces.

By enjoying together, they all become free from decay and death.

The right and the left blend together in the Central Pathway.

He stimulates both; they arouse each other and combine with him.

The two moons are always filled with nectar: the sun is ever burning.

este tradus în limba română după cum urmează, în capitolul ”Extazele amoroase secrete care apar

în cazul jocurilor amoroase în grup” (pag 108-109), editată la MISA:

În CHANDRAMAHAROSANA TANTRA există chiar o referire explicită la Marile Extaze Amoroase Secrete:

„O femeie, provenită de pe însuşi discul lunar, se poate bucura, dacă o iubește, de o altă femeie.

O a treia ființă la fel de iubitoare, prezentă şi ea, care este însă bărbat va face să se echilibreze

și să se amplifice astfel forţele acestora. Desfătându-se extraordinar de intens împreună, cei trei

care se iubesc se pot elibera astfel de bătrânețe, de egoism și de moarte. Dreptul (+) și stângul (-)

se unesc atunci armonios în Cărarea Centrală (SUSHUMNA NADI (0)). Bărbatul le stimulează 

plin de dragoste nesfârșită și le face să atingă fericirea pe cele două femei; astfel, ele se trezesc

și se combină cu el. Cele două Luni (-) sunt (datorită continenței) întotdeauna  pline cu nectar; 

Soarele (+) (tot datorită continenței) arde veşnic”.

În realitate, după cum poate înțelege chiar și cineva care are un minim de cunoștințe în domeniul simbolismului 

ezoteric, inclusiv un cursant MISA, traducerea de la MISA este forțată, interpretarea naturală fiind aceasta:

cele două energii polare care circulă prin canalele din stânga (IDA nadi) și din dreapta (PINGALA nadi) și care

sunt lunare (feminine) în raport cu Conștiința (principiul solar masculin, activ) sunt unificate sub acțiunea

acesteia din urmă și sunt făcute să fuzioneze în canalul central SUSHUMNA nadi, ducând la transcenderea

manifestării, a tuturor limitărilor și făcând să apară iluminarea și apoi eliberarea supremă, definitivă. 

Tendința lui Bivolaru de a interpreta diferite aspecte ezoterice nu în cheia simbolismului ezoteric, ci în sensul

concret, grosier, este mult mai veche. Mai multe foste cursante au vorbit despre obsesia acestuia de a realiza

”sex cu o mie de virgine”, o presupusă prevedere din tradiția orientală. Despre acest subiect, îmi amintesc că,

împreună cu alți cursanți, înțelesesem acest țel în sensul spiritual, al deschiderii depline a centrului suprem

de conștiință Sahasrara, adică al conștientizării energiilor specifice (”petale”) ce se manifestă la nivelul acestui

focar esențial al ființei umane, denumit și ”Lotusul cu o mie de petale”.

Un alt episod în care am realizat această tendință bizară a lui Bivolaru de a interpreta diferite prevederi simbolice

în sensul cel mai concret, este acela în care el interpretează descrierile despre ”manifestările amoroase” ale zeilor

Shiva și Krishna. Citez din conferința lui Bivolaru, intitulată ”Un răspuns despre homosexualitate”, 2015:

Cu toții am auzit fie despre Indra, fie despre Krishna, fie despre Shiva. Acești zei sunt și rămân pentru noi toți

modele formidabile de relații amoroase multiple, paralele. Numărul iubitelor lui Shiva este imens. 

Numărul iubitelor lui Krishna este de asemenea imens. Într-unul dintre tratatele străvechi ce descriu viața

lui Krishna, se menționează că în haremul său existau peste zece mii de iubite, care totodată erau soțiile lui. (audio)

Trecând peste faptul că Bivolaru consideră că respectivii zei au avut haremuri în lumea fizică (ca și cum un zeu,

la nivelul său de existență deasupra planurilor grosiere, încă ar manifesta dorințe sexuale pe care și le satisface

cu femei întrupate în lumea fizică, zeițele și apsaras nefiind suficient de bune), să observăm că acest mod

de a interpreta scrierile vechi este identic cu cel al hindușilor analfabeți, care le înțeleg în sens exclusiv literal. 

În ceea ce privește mitul lui Krishna, despre care se spune că a făcut dragoste simultan cu 11.000 de păstorițe

virgine care se îmbăiaseră în Gange, e la mintea cocoșului că în lumea reală în care trăiesc ființe unice și libere,

nu se poate concepe ca un număr de 11.000 de femei (de ce nu 1.000 sau 20.000) - toate păstorițe și virgine - 

au avut toate deodată impulsul de nestăvilit de a se îmbăia în Gange. Un om cât de cât inteligent înțelege că

este vorba despre simboluri. Păstorițele virgine simbolizează energii feminine pure, elevate, guvernatoare

ale naturii instinctuale impure. Dezbrăcarea de veșmintele ce le ascund trupul simbolizează revelarea adevăratei

lor naturi pentru cel care ajunge să le privească (adică, simbolic vorbind, să le perceapă).

Intrarea și scufundarea în apele Gangelui arată unificarea acestor energii feminine (shakti, dakini) cu curentul

energiilor Creației și ale timpului, precum și un act de purificare și de botez, de revelare a unei noi naturi,

pur spirituale. Krishna, care la început stă ascuns și le observă, simbolizează conștiința supremă transcendentă,

nemanifestată, tainică, ce percepe detașat manifestarea dintr-un plan superior, invizibil, din starea de martor ultim.

El ascunde veșmintele păstorițelor în timp ce acestea se îmbăiază, ceea ce simbolizează că păstorițele vor rămâne

nude după ieșirea din apă, adică natura lor adevărată, esențială, va rămâne pură și definitiv cunoscută atât pentru

entitățile feminine respective, cât și pentru cel care le percepe. Aceasta simbolizează iluminarea deplină și definitivă,

eliberarea supremă. De aceea, după ce păstorițele ies din apa sfântă a Gangelui purificate și realizate spiritual,

ele devin toate soțiile lui Krisnha, adică rămân definitiv unite cu Principiul Suprem.

De adăugat că numărul 11 simbolizează în hinduism tocmai evoluția spirituală și purificarea, începerea unui

nou ciclu evolutiv, a unei existențe superioare reînnoite (11 = 10+1), iar numărul păstorițelor, 11.000, este

11 multiplicat cu 1.000, numărul petalelor lotusului Sahasrara, centrul supremei realizări spirituale în ființă,

numărul 1.000 fiind la rândul său, multiplicarea de 3 ori a numărului 10 cu el însuși (10 este numărul unui

ciclu complet, al plenitudinii sau al împlinirii, fiind deloc întâmplător numărul marilor puteri cosmice). 

Comparați această interpretare firească, ”canonică”, a acestui minunat mit - atât de simplu și în același timp

atât de bogat în semnificații spirituale încât pare atotcuprinzător - cu ”interpretarea” literală, specifică unei

minți încuiate și reduse, pe care o dă geniul ezoteric absolut și obsedatul sexual din Tărtășești, cel care 

pretinde că revelează omenirii ceea ce nici un maestru nu a mai fost capabil până la el. Pentru mintea lui

obtuză ce nu se poate desprinde de sexul animalic, păstorițele din mit nu reprezintă altceva decât un harem,

bun doar pentru ca un maniac sexual incurabil să-și satisfacă poftele bolnave. Tot asta vede el în cursantele lui,

pe care le ademenește și le aduce la el. Aceasta este dimensiunea reală a formidabilului geniu tărtășean. Citez:

Bivolaru - ”Răspuns la un sondaj despre sex anemic la MISA”:

Pentru a reuși să avem relații formidabile amoroase trebuie, înainte de toate, să iubim fără măsură. [...]

Dacă unele ființe umane care au auzit ce am spus, vor zice ”12 ore! Așa ceva este imposibil!”, noi le spunem

că ele sunt proaste, limitate și extrem de sceptice, deoarece practicanții avansați ai fuziunilor amoroase bazate

pe continență sexuală reușesc de fiecare dată să facă dragoste cu continență chiar și mai mult de 12 ore și astfel

de sceptici pot fi chiar provocați cu un pariu substanțial. [...] și este necesar să vă dați seama că nimic și nimeni

nu vă oprește pe niciunul dintre voi și pe niciuna dintre voi să faceți dragoste chiar și de 5 ori pe săptămână,

chiar și cu 3 iubite în aceeași zi, iar fuziunea amoroasă cu fiecare dintre ele să dureze 5 sau 6 ore pe puțin. (audio)

Asta înseamnă pentru obsedat ”a iubi fără măsură”: destrăbălare fără măsură, cât mai mult, cu cât mai multe,

cu normă de 3 pe zi! ”La pariu?” Ne mai mirăm de ce a ajuns unde a ajuns ”haznaua iubirii”? Ca să nu mai

vorbim de faptul că el consideră că ”Atributele Dumnezeiești se manifestă la nivelul ființei printr-o stare de

intensă plăcere”, și astfel a ”revelat” tehnica gâdilării, prin care ”se vehiculează energii ale unor atribute”. 

 

Un alt indiciu clar că scrierile tantrice trebuiesc înțelese la nivel simbolic și nu literal, este acela că există unele

scrieri ce îndeamnă literal la încălcarea unor tabu-uri, utilizându-se în realitate, în mod intenționat, un limbaj

codificat pentru a ascunde înțelesul profund celor nepregătiți? În Hevajra Tantra, versetul [2.3.29] spune:

”Trebuie să ucizi ființe vii, să rostești cuvinte care nu sunt adevărate, să primești ceea ce nu ți se dă

și să frecventezi soția altuia”. Apoi versetul [2.3.30] lămurește:

”O minte concentrată înseamnă oprirea suflului (”uciderea”), căci se spune că respirația este mintea.

A promite că ”voi elibera lumea” este interpretat (de către cei nespirituali) ca ceva neadevărat.

Fericirea femeilor este ceea ce nu ți se dă; soția altuia reprezintă înțelepciunea lui”. (sursa)

Iar versetul 1.5.2., adesea tradus ca ”fă dragoste cu mama și cu sora ta, cu spălătoreasa, cu dansatoarea

și cu femeile ușoare, combinând mijloacele cu înțelepciunea în ritual”, este explicat astfel:

fii una - adică fuzionează, identifică-te - fiind pe deplin conștient - cu toate acestea: 

- ”mama ta” (energia fundamentală creatoare, din care apare întreaga Creație)

- ”sora ta”, adică unifică principiile polar opuse la nivelul ființei tale (uneori este înțeles ca a unifica 

fratele - masculinul, subiectul, conștiința - cu sora - partea feminină, afectivitatea, natura, obiectul)

- ”spălătoreasa” semnifică energiile purificatoare

- ”dansatoarea” este aspectul dinamic al energiei

- ”femeile ușoare” semnifică energiile instinctuale

”Caută să conștientizezi pe deplin, folosind obiectele percepției sau situațiile existențiale ca suport mental

și căutând să pătrunzi esența lucrurilor”, asta spune Tantra.

În aceeași cheie simbolică trebuie înțeleasă și utilizarea în Tantra ”de mâna stângă” a organelor genitale 

masculine și feminine pentru a reprezenta principiile polare masculin, respectiv feminin. În alte tradiții, 

se utilizează alte simboluri. În yoga, cele două principii polar opuse sunt reprezentate de către soare (ha)

și lună (tha), ca și în alchimie. Principiul solar, activ, ascendent poate fi reprezentat printr-o linie verticală

sau un triunghi cu vârful în sus, iar principiul lunar, pasiv, descendent, poate fi reprezentat printr-o linie 

orizontală sau un triunghi cu vârful în jos. În aceste cazuri, uniunea celor două principii - starea androginală -

este reprezentată printr-o cruce cu brațe egale, respectiv prin așa-numita ”stea a lui David” 🔯, denumire improprie

din moment ce acest simbol există în tradiția hindusă cu mult înainte să apară în cea iudaică.

Desigur că practica tantrică ”de mâna stângă” începe cu angrenarea tehnicilor sexuale, dar odată cu evoluția

pe această cale, aspectele sexuale sunt transcense. E ridicol să se creadă că aspirantul tantric va fi dependent

de realizarea practicilor sexuale până în momentul realizării supreme! În schimb, la MISA nu se remarcă nicio

tendință de a transcende sexualitatea și aspectele grosiere odată cu trecerea timpului, ci dimpotrivă, au fost

adăugate și mai multe practici care implică aspecte grosiere, corporale, cum ar fi amorul în trei, poliamorul,

consumul secrețiilor sexuale feminine kalas și a sângelui menstrual, consumul atât al urinei proprii, cât mai ales

al partenerilor de act sexual sau de orgii sexuale în grup, panteismul urinar, gâdilarea și, în fine, yoga nud! 

De nenumărate ori, Bivolaru a ”utilizat” Cântarea Cântărilor exclusiv ca justificare a doctrinei sale sexualizate

până la refuz. În schimb teologii o consideră ca o alegorie a aspirației poporului evreu, aflat în robia Egiptului,

către Dumnezeu, fie a iubirii lui Dumnezeu pentru creație, sau a uniunii dintre Hristos și Biserică (detalii).

Iisus a preschimbat (alchimic) apa în vin în timp ce lua parte la o nuntă. Bivolaru a ajuns până acolo încât

a dezvoltat un așa-numit creștinism ezoteric, ca justificare pentru doctrina sa a Erosului Pur. Pentru aceasta

a făcut referire la o practică timpurie a creștinismului, cea a agapetae-lor - cuplurile sacre. Însă deși Bivolaru

arată că în cadrul acestor cupluri nu existau contacte sexuale sau practici sexuale în general (ceea ce este

în concordanță cu ideea de eros pur ce nu implică deloc aspectele grosiere, trupești, impure), el ajunge tot

în punctul în care promovează contactul sexual cu continență și gâdilarea. Mai mult, a ajuns până acolo încât

a pretins că Mahashakti (”Duhul Sfânt”) ar fi transmis mesaje ce îndeamnă adeptele MISA (”apostolele”)

să răspândească practica consumului de urină în acte sexuale și orgii în grup. În timp ce la MISA se vorbește

numai despre Dumnezeu, totul este despre trup, despre plăceri și secreții ale trupului. Despre trup, și în grup!

Ascunderea unor secrete inițiatice în spatele simbolurilor este des întâlnită în tradițiile spirituale de pe tot cuprinsul

lumii. Iisus vorbea oamenilor în parabole, pe care apoi le explica celor care nu înțelegeau, dar aspirau la înțelegere:

Şi ucenicii, apropiindu-se de El, I-au zis: De ce le vorbeşti lor în pilde? Iar El, răspunzând, le-a zis: 

Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat.

Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.

De aceea le vorbesc în pilde că, văzând, nu văd şi auzind, nu aud, nici nu înţeleg.

Şi se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: "Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege,

şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea".

Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva

să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc.

Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. Adevărat grăiesc vouă că mulţi prooroci 

şi drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi, şi n-au văzut, şi să audă cele ce auziţi voi, şi n-au auzit.

(Matei, cap.13, parabola semănătorului)

Problema este că uneori sensul adevărat al simbolismului s-a pierdut în timp și apoi chiar s-a pervertit.

Iată un exemplu de scrieri criptice din Vechiul Testament:

Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut;

a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând:

"Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; Apoi a zis Dumnezeu:

"Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul

ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră. (Facerea, 1:26-29)

După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis:

"Am dobândit om de la Dumnezeu". Apoi a mai născut pe Abel, fratele lui Cain.

Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ. Dar după un timp, Cain a adus jertfă

lui Dumnezeu din roadele pământului. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale

şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui.

Iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. (Geneza sau Facerea, cap.4)

Deci, Dumnezeu face omul după chipul și asemănarea lui, îi poruncește să mănânce doar ierburi

și semințe, dar nu acceptă ofranda lui Cain din roadele pământului, ci jertfa lui Abel, din oile sale.

Cain a ascultat porunca lui Dumnezeu și a cultivat plante și pomi, Abel nu a ascultat porunca

și s-a făcut păstor, deși produsele animale erau împotriva poruncii. Cu toate acestea, Abel a fost

cel preferat de Domnul, cu darurile lui. Domnul să-L mai înțeleagă... pe Domnul! Ulterior, Domnul

își rafinează meniul: vrea arderi de tot, din primii miei și viței de parte bărbătească născuți din turmă,

plus grăsimea, că are aromă plăcută. Mmm, yummy! Oare trebuie înțeles în sens propriu sau figurat?

În vremea aceea, chemând pe Moise, Domnul i-a grăit din cortul adunării şi i-a zis:

"Grăieşte fiilor lui Israel şi le spune: De va aduce cineva dintre voi jertfă Domnului din dobitoace,

să aducă jertfă din cireada de vite şi din turma de oi.

De va fi jertfa lui ardere de tot din vite mari, să fie parte bărbătească, fără meteahnă, şi s-o aducă

la uşa cortului adunării, ca să fie bine-plăcută înaintea Domnului. 

Şi să ardă preoţii toate acestea pe jertfelnic, ca ardere de tot, jertfă, mireasmă plăcută Domnului.

Şi să le ardă preotul pe jertfelnic; această ardere pe foc este mireasmă plăcută Domnului.

Toată grăsimea este a Domnului. Este lege veşnică şi pentru toţi urmaşii voştri din toate aşezările 

voastre, ca toată grăsimea şi tot sângele să nu-l mâncaţi. (Levitic - a treia carte a lui Moise)

Acest fel de ofrandă avea să revină ulterior, ca protecție a evreilor față de cea de-a șaptea plagă pe care 

Domnul a aruncat-o asupra Egiptului. La sfatul lui Dumnezeu pentru Moise și Aaron, evreii au înjunghiat

câte un miel de parte bărbătească de fiecare familie, cu sângele au stropit stâlpii ușii și pragul de sus

ca semn de recunoaștere și de protecție în fața mâniei lui Dumnezeu, iar carnea au fript-o și au mâncat-o 

(mielul de Paște). Plecând de la aceasta, teologii susțin că acest ritual prevestește jertfa de Paște,

pe cruce, a Mielului Domnului, Iisus Hristos, și au extins această simbolistică asupra ritualului arderii 

de tot  realizat de Abel. Au considerat că Abel îl întruchipează pe Iisus, jertfa lui Abel semnifică jertfa 

lui Iisus, Fiul Domnului Întâiul Născut, fiind de aceea plăcută Domnului, iar Cain simbolizează pe iudeii

care l-au ucis pe fratele lor.

Desigur că au apărut și alte puncte de vedere, care nu erau de acord cu această interpretare,  chiar din cauza

contradicției cu poruncile Domnului din Geneză, cu privire la a mânca doar plante, semințe și fructele pomilor,

prezentată mai sus. Unii gânditori au văzut în episodul cu Cain și Abel o alegorie a înlocuirii violente a societății

pastorale - comunități de nomazi care se deplasau cu turmele la păscut și care nu aveau noțiunea de proprietate, 

de ”al meu” - prin societatea agricolă ulterioară care, total dependentă de pământ și apă, a adus cu sine lupta

pentru teritoriu, resurse și apoi armata, statul, cu toată cohorta de invidii, cuceriri, asupriri și crime. 

Obiceiul jertfei ritualice a noului născut de parte bărbătească dintre animale și chiar copii, exista la popoarele

din Orientul Apropiat cu mult înaintea evreilor, de exemplu la fenicieni. La popoarele din zona Canaan-ului și

din nordul Africii, exista cultul lui Moloch (zeu cu cap de bivol!) căruia de asemenea i se sacrificau animale

și chiar copii de parte bărbătească. În Levitic cap. 18 se spune, citez:

În vremea aceea a grăit Domnul cu Moise, zicând:

"Vorbeşte fiilor lui Israel şi zi către ei: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. De datinile pământului Egiptului,

în care aţi trăit, să nu vă ţineţi, nici de datinile pământului Canaanului, în care am să vă duc, să nu vă ţineţi

şi nici să umblaţi după obiceiurile lor. [...] Din copiii tăi să nu dai în slujba lui Moloh, ca să nu pângăreşti

numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul.

Așadar, este clar că această idee a sacrificiului întâiului născut de parte bărbătească din turmă sau familie,

prin foc, către zei, era mai veche decât la evrei (”Canaan, în care am să vă duc”). Asta conduce la concluzia

că acest obicei ritualic provine dintr-o sursă anterioară, mai veche, ale cărui înțelesuri adevărate s-au pierdut,

și din care s-au desprins ulterior diferite curente religioase care s-au îndepărtat de înțelesul originar și au decăzut. 

Aici mai trebuie reamintit un alt episod biblic, cel al lui Isaac, din Geneza, cap.22:

După acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam şi i-a zis: "Avraame, Avraame!" Iar el a răspuns: "Iată-mă!"

Şi Dumnezeu i-a zis: "Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria

şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!"

Iar dacă au ajuns la locul, de care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam acolo jertfelnic, a aşezat lemnele

pe el şi, legând pe Isaac, fiul său, l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor. Apoi şi-a întins Avraam mâna 

şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său. Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis: 

"Avraame, Avraame!" Răspuns-a acesta: "Iată-mă!" Iar îngerul a zis: "Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului,

nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul 

fiu al tău".

Deși acest episod este de asemenea asociat cu jertfa lui Iisus, ca o prevestire a acesteia, există o mare problemă:

cel care îl îndeamnă pe Isaac să-și jertfească unicul fiu, este Dumnezeu Însuși, dar cel care îl oprește pe Isaac

este trimisul Său! De ce n-a venit Dumnezeu Însuși să-l oprească pe Isaac, din moment ce EL l-a îndemnat?

A avut Isaac mai mare încredere în trimis decât în Dumnezeu? Atunci cum se spune că a trecut încercarea,

din moment ce Isaac a nesocotit îndemnul DIRECT al lui Dumnezeu, ascultând în schimb de trimisul Său?

Acest episod trebuie înțeles în sens concret sau în sens simbolic?

Religia creștină a renunțat la jerfe. Iisus a spus ”milă voiesc, iară nu jertfă”, iar teologii creștini subliniază

că toate jertfele din Vechiul Testament sunt înlocuite de jertfa de Sine a lui Iisus și apoi de jertfa de sine 

a fiecărui creștin, mai exact de JERTFA PATIMILOR. Astfel, s-a restabilit înțelesul originar al ideii de jertfă.

În această ordine de idei, apelând la simbolismul ezoteric, putem înțelege acest sensul originar:

Deoarece fiecare individ este înzestrat cu liber arbitru și cu intelect, fiecare parcurge calea spirituală 

în mod individual, de aceea în centrul învățăturilor despre calea spirituală se află INDIVIDUL și toate 

simbolurile se referă în primul rând la fiecare individ în parte și la raporturile lui cu lumea.

TURMA de animale reprezintă ENERGIILE INSTINCTUALE ale ființei umane, partea lui animalică. 

FAMILIA reprezintă diferitele ASPECTE UMANE: TATĂL reprezintă PRINCIPIUL MASCULIN SUPREM,

CONȘTIINȚA SUPREMĂ, CREATORUL, LOGOSUL creator, SPIRITUL, NEMANIFESTATUL. 

MAMA reprezintă PRINCIPIUL FEMININ SUPREM, ENERGIA CREATOARE FUNDAMENTALĂ,

MANIFESTAREA, CREAȚIA DIVINĂ, NATURA. FRATELE este aspectul individual masculin, solar,

activ al ființei, voința, intelectul, conștiința, în timp ce SORA este aspectul individual feminin, afectiv, senzitiv. 

FIUL reprezintă ideile și acțiunile individuale, în timp ce FIICA reprezintă concretizarea ideilor și a acțiunilor.

Apoi, trebuie luat în considerare următorul aspect esențial: Dumnezeu, Creatorul a tot și a toate, nu are

nevoie de ofrande exterioare din partea omului. De altfel, ce lucru ar putea să aducă omul ca ofrandă,

care să nu fie creat de Dumnezeu și să nu Îi aparțină deja Acestuia? Oferirea de către om de obiecte,

plante sau animale create de către Dumnezeu este ca și cum un copil ia din buzunarului tatălui său o sumă

de bani cu care îi cumpără tatălui un cadou și i-l oferă, ca și cum ar fi din partea copilului. Pentru a fi o ofrandă

adevărată, omul trebuie să ofere lui Dumnezeu ceva ce este doar al lui, care nu poate fi un lucru deja creat,

ci doar ceva apărut în interior din manifestarea liberului lui arbitru, care nu este determinat de Dumnezeu!

Astfel, jertfirea către Dumnezeu prin ardere de tot a ”întâiului născut de parte bărbătească din turmă” 

reprezintă controlul energiilor impulsive și instinctuale ale ființei și canalizarea lor INTEGRALĂ către 

Dumnezeu, dedicarea impulsului inițial creator și de acțiune către un scop înalt spiritual (asceza). 

Corespunzător,  jertfirea către Dumnezeu prin ardere de tot  a ”întâiului născut de parte bărbătească

din familie” semnifică orientarea TOTALĂ a gândurilor, intențiilor, voinței și acțiunilor către un scop 

înalt spiritual (practica spirituală meditativă, austeritatea) și, în ultimă instanță,  înseamnă a îi oferi lui

Dumnezeu primul loc în viață.

Faptul că în religia creștină s-a renunțat atât la obiceiul arderii de tot, cât și la cel al tăierii împrejur, arată că

aceste obiceiuri sau ritualuri nu erau cu adevărat dumnezeiești, căci dacă ar fi fost cu adevărat dumnezeiești,

acestea ar fi fost valabile în eternitate, așa cum tot ceea ce este dumnezeiesc, este etern și neschimbător.

Vorba furată de Bivolaru: ”fiecare atribut dumnezeiesc este o energie specifică a cărei frecvență de vibrație

nu se schimbă niciodată”. Dacă respectivele ritualuri au fost eliminate din religia creștină, înseamnă că, 

inclusiv după doctrina expusă de Bivolaru, acestea nu erau manifestări ale unor atribute dumnezeiești, 

cu toate că aceste erau considerate semne ale legământului dintre Dumnezeu și om, citez:

Iar când era Avram de 99 de ani, i S-a arătat Domnul şi i-a zis: "Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic;

fă ce-i plăcut înaintea Mea şi fii fără prihană; Voi pune legământul Meu între Mine şi între tine şi urmaşii tăi,

din neam în neam, să fie legământ veşnic, aşa că Eu voi fi Dumnezeul tău şi al urmaşilor tăi de după tine.

Iar legământul dintre Mine şi tine şi urmaşii tăi din neam în neam, pe care trebuie să-l păziţi, este acesta:

toţi cei de parte bărbătească ai voştri să se taie împrejur. Să vă tăiaţi împrejur şi acesta va fi semnul 

legământului dintre Mine şi voi. (Geneza, cap. 17)

Aceasta va fi jertfă necontenită în neamul vostru, la uşile cortului mărturiei, unde Mă voi arăta pe Mine

Însumi vouă ca să grăiesc cu tine. Acolo Mă voi pogorî Eu Însumi la fiii lui Israel şi se va sfinţi locul acesta

de slava Mea. Voi sfinţi cortul adunării şi jertfelnicul; pe Aaron şi pe fiii lui de asemenea îi voi sfinţi, ca să-Mi fie

preoţi. Şi voi locui în mijlocul fiilor lui Israel şi le voi fi Dumnezeu; Şi vor cunoaşte că Eu, Domnul, sunt

Dumnezeul lor, Cel ce i-am scos din pământul Egiptului, ca să locuiesc în mijlocul lor şi să le fiu Dumnezeu!" 

(Ieșirea, cap. 29)

Ideea ca oamenii să-și ispășească păcatele sau chiar să se sfințească prin oferirea de obiecte, prin sacrificarea

animalelor nevinovate sau prin acțiuni exterioare, în timp ce ei nu fac altceva decât să asiste pasiv la ceremonii

exterioare teatrale, este ridicolă și face parte din credințele antice, chiar demonice. Este clar că aceste ritualuri

nu aveau vreun efect pozitiv real, din moment ce acele popoare care le-au practicat, nu s-au ridicat spiritual,

ci dimpotrivă. Acestea au fost adesea deformate sau chiar născocite de către preoți, pentru a ține masele sub

puterea lor și a profita astfel de ele.

Esența evoluției spirituale autentice este trăirea nemijlocită și transformarea de sine, ”în duh și în adevăr”.

Aceasta se face prin efort individual și trăire interioară, nu prin acțiuni exterioare sau însemne făcute pe trup. 

Pare că și religia iudaică ritualizată la extrem, așa cum a ajuns să fie practicată, este doar o formă degradată

a unei credințe mult mai vechi, ale cărei semnificații s-au pervertit. Adevărata învățătură era jertfa de sine,

jertfa patimilor și a minții, controlul acestora și orientarea către Dumnezeu, așa cum s-a arătat mai sus.

Promisiunea evoluției spirituale prin efort individual și prin practicarea unei științe spirituale, a fost cea care

i-a făcut pe mulți să se înscrie la cursurile MISA. Însă Bivolul Moloch a pervertit această învățătură și

a inversat-o, de la înțelesul profund la interpretări grosiere aberante: de la iubirea pură la uniunea sexuală,

de la botezul cu apă sfințită și împărtășanie la băutul ”apei vieții, elixirul auriu”, de la evoluția individuală

la practici de grup, de la Duhul Sfânt la orgasm urinar și gâdilare, de la rostirea creatoare la repetarea mecanică

a unor formule-tip, de la Legământul Divin la jurăminte de ținere la secret a ticăloșiilor și la jurăminte strâmbe.

PS1. Imaginea unui bătrân libidinos, veșnic obsedat sexual, care râvnește, cu organul în erecție, femei cu care

să-și consume pornirile nestăvilite, evocă mitul antic al satirului - bătrân cu corp de țap - care aleargă cu organul

în erecție după nimfe și naiade, pe care să le violeze sau cu care să se unească la cel mai de jos nivel instinctual.

Bivolaru a adus acest mit în plan concret, comportându-se exact ca un satir care aleargă după femei cu care 

să se împreuneze doar la nivel fizic, în timp ce pretinde că induce stări de la distanță, prin mijloace pur spirituale.

PS2. Simbolismul jertfei de Paște și al Învierii este pus în legătură cu momentul echinocțiului de primăvară:

ziua devine mai mare decât noaptea, natura revine la viață, sămânța este pusă în pământ și moare spre a da

roadă înzecită. Însă acestea sunt valabile doar pentru emisfera noastră nordică, în timp ce, în emisfera sudică,

noaptea devine mai mare decât ziua, iar natura se ofilește și se usucă. Așadar, încă un exemplu în sprijinul

ideii că simbolurile nu trebuiesc reduse la înțelesul concret, ci dimpotrivă, în sens ascendent, extinse către

semnificații mai înalte și, în final, transpuse în viață în existența transcendentă.