Tuesday, January 10, 2023

MISA este o SECTĂ potrivit propriilor criterii! - cap.3: II. DOCTRINĂ, METODE 8 - 11

 (continuare din capitolul 2)

II. IDEOLOGIE, DOCTRINĂ, METODE CE FAC POSIBILĂ EVOLUŢIA SPIRITUALĂ

8. Scopul

Autorii consideră că scopul iluzoriu al demersului sectelor este o presupusă ”mântuire” care nu va fi atinsă.
Orice sectă susține cu îndârjire că este singura cale ce conduce către ”mântuire”.
Aspectul devoțional este prezent în exces, dar lipsește cunoaşterea veritabilă, profundă.
Sectele nu au oferit umanității mari genii, înţelepţi, sfinți sau realizați care l-au descoperit pe DUMNEZEU.

Autorii concluzionează că așa-zisa ”mântuire” despre care vorbesc adeseori sectele denotă în realitate o viziune infantilă,
fără o acoperire ideologică reală și lipsită de o susținere practică.

S-a arătat în postarea anterioară (cap.1, criteriul 7) că MISA își arogă din plin ipostaza de ”deținător unic al Adevărului Absolut”
și ”singura cale către Dumnezeu”.
Chiar denumirea organizației (de Integrare în Absolut) o arată, în primul rând.

MISA și Ghidul ei spiritual s-au făcut stăpâni pe ”revelațiile în premieră planetară”, pe care le-au transformat în ”mărci înregistrate”,
adică atât autori cât și deținători UNICI!

MISA afirmă că obiectivul său este
Linia spirituală
Cursurile oferite de MISA se înscriu pe linia Gupta Maha Siddha Yoga – tradiția ezoterică a unei înalte desăvârșiri spirituale
și a comuniunii profunde, inefabile cu Dumnezeu.
Metodologia specifică acestei doctrine este păstrată în mare parte secretă.

Dincolo de apartenența la această linie tradițională, învățăturile Școlii de yoga ezoterică MISA au urmărit să sintetizeze
tot ce este în mod dumnezeiesc inspirat și fundamental în tradițiile spirituale autentice cunoscutepentru a oferi astfel tuturor
noi sau străvechi modalități directe de transformare şi de realizare spirituală, care să fie cât mai accesibile nivelului lor actual.”

Așadar, doctrina MISA se pretinde ”o sinteză, o esență a tuturor căilor spirituale” (ghiveci, șaorma cu de toate!),
dar, în același timp, își revendică o linie spirituală distinctă(!?).

Doctrina liniei specifice a MISA este secretă (la fel ca și maeștrii ei pe linia spirituală)dar se susține că MISA
realizează sinteza tuturor căilor cunoscute - și vechi și noi -  astfel încât să fie cât mai accesibilă tuturor.

Dincolo de contradicția flagrantă dintre ”caracterul secret al vechii tradiții” și ”noua sinteză accesibilă tuturor”,
noul ghiveci doctrinar este creat cu intenția de se atrage un număr cât mai mare de oameni din cât mai multe categorii sociale,
care să permită racolarea cât mai multor adepți.
O doctrină anumită, specifică unei anumite linii spirituale, ar atrage doar o anumită categorie cu afinități specifice.

Dar linia spirituală veche, precum și ”sinteza tuturor căilor care există”  nu sunt suficiente pentru ”Maestrul-Maeștrilor”.
El are nevoie de o doctrină cu totul nouă, absolută - Mama tuturor Doctrinelor - care să reprezinte ultimul cuvânt,
care să nu mai poată fi depășită și să elimine sau să facă inutile celelalte doctrine.

În februarie 2006, Bivolaru declara că
MISA va fi şcoala spirituală cea mai importantă de pe planetă unde, sub directa îndrumare a lui Dumnezeu și a îngerilorse va pregăti
o nouă cale rapidă și uşoară pentru ca fiecare să devină una cu Tatăl Ceresc, fără a mai avea nevoie de nici un intermediar.
Lucrurile acestea sunt în afara oricărui dubiu.
Şcoala de yoga MISA va fi mult timp de acum înainte nucleul unor transformări spirituale fundamentale care,
cu ajutorul imens şi tainic al lui Dumnezeu, vor determina  o revoluţie spirituală planetară.

În mesajul intitulat ”Unele concluzii constructive, pline de înțelepciune dumnezeiască”, Bivolaru a declarat că
revelația dumnezeiască unică a Atributelor e oferită de Dumnezeu în cadrul MISA, nu a mai fost niciodată oferită oamenilor,
aceasta pune temelia unei noi etape pe Pământ, e baza unei  noi religii fără intermediari, o nouă religie dumnezeiască
a unei sinteze obiective plurivalente ce va face să dispară în mod firesc toate celelalte religii.

Iar în articolul ”Gânduri la început de nou Ev”, aflăm că religia va fi una şi doar una, va aduna tot ceea ce este mai bun şi mai adevărat
din toate curentele religioase ce au existat vreodată pe Pământ, din cunoaşterea autentică a altor civilizaţii extraterestre
și această religie se va numi ”Dumnezeism”.

În concluzie, doctrina MISA este o sinteză a tuturor tradițiilor - Dumnezeismul - o nouă religie fără intermediari,
ce va face să dispară celelalte religii, ce nu a mai fost dată până acum oamenilor și este dată în premieră planetară numai la MISA,
religie bazată pe revelația despre Atributele dumnezeiești, mai ales pe Erosul Pur (adică pe practici sexuale,
timp în care zici ceva și de Dumnezeu).
Dar această mamă a Doctrinelor va rămâne secretă dacă nu ești la MISA, fiind zăvorâtă cu jurăminte teribile.

Cât despre ”promisiunea mântuirii”, trebuie amintit că Bivolaru - ”Maestrul-Fără-Maeștri” - a ajuns de unul singur
să cunoască ”metode practice yoghine (deci tradiționale!) foarte eficiente ce conduc la descoperirea Adevărului Ultim.
Încă din copilărie a trăit experiențe spirituale copleșitoare, stări de Conștiință Cosmică, și a intuit că va avea un destin spiritual excepțional.” 

”Încă din copilărie, el a descoperit spontan că ştie şi chiar stăpâneşte o mulţime de tehnici yoga...”

”Când era copil, avea frecvent vise despre el însuşi ca fiind maestru tibetan, cu înalte realizări spirituale.
Ca rezultat al acestor vise, el şi-a reamintit multe tehnici yoga pe care a început să le practice cu rezultate remarcabile.
Toate aceste experienţe au culminat la vârsta de 19 ani, când el a obţinut REZULTATUL FINAL şi a atins starea de SUPREMĂ CONȘTIINȚĂ.”

(Notă: Varianta în limba engleză (link) a paginii indicate anterior spune:
”All these experiments culminated at the age of 19, when he had a decisive breakthrough and attained the state of spiritual awakening”, adică
”Toate aceste experimente au culminat la vârsta de 19 ani, când a avut o descoperire decisivă (”a trecut dincolo”)
și a atins starea de trezire spirituală.”
Este deci o afirmație mult mai rezervată decât ”rezultatul final - suprema conștiință” din varianta în limba română.
Manipulatorii de la MISA consideră că românii înghit mai ușor astfel de baliverne!)

Așadar, liderul MISA a ajuns ”spontan, de unul singur” - fără un maestru, fără o linie spirituală - la ”starea de supremă conştiinţă”!
V-ați lăsa pe mâna unui chirurg care a ajuns să opereze ”spontan”, așa cum a visat în copilărie?

La așa integrare și ”linie spirituală”, așa rezultate...
După mai mult de 3 decenii, cursurile de yoga ale MISA continuă cu noi și noi metode, fără să dea vreun semn
că vor ajunge vreodată la vreun final!

Articolul 
arată că activitatea MISA se desfășoară neîntrerupt de peste un sfert de secol (au trecut de fapt peste 3 decenii), întrebându-se retoric
ce i-a atras pe oameni, de-a lungul timpului, la această școală, ce îi aduce în sălile de curs și ce îi face să continue, ani la rândpractica?

Ce îi aduce și, mai ales, ce îi ține la MISA? Promisiunea mântuirii, care nu mai vine. ”Practici foarte eficiente”.
Asta înseamnă ”practica acestui sistem milenardurează mii de ani!

Deși doctrina MISA este o sinteză (”mama tuturor doctrinelor”), școala MISA este... unică!

În primul rând, este unică prin ghiveciul ezoteric pe care îl promovează.
Alături de marii sfinți ai creștinismului (pomeniți sporadic), tronează mult mai frecvent zeitățile hinduse și tibetane:
zeița cu multe mâini și șiraguri de cranii, zeul cu cap de elefant etc.

Dar mai există un element de unicitate pe care MISA și-l arogă:
Prin ce este unică școala de yoga MISA?
Prin sinteza unificatoare a tradiții spirituale, mergând la esența acestora.
Yoghinii MISA primesc ”chei” inițiatice, care le aduc o eficiență mult mai mare față de aceleași tehnici în absența cheilor.

”Prin această abordare ne distingem net de alte școli de yoga, fie ele chiar și din India, unde cursanții primesc un minim de informații
și repetă apoi mecanic anumite tehnici, pe care nici măcar nu le înțeleg.
În cazul școlii noastre, având cheile ezoterice potrivite, care permit înțelegerea diverselor tehnici și a mecanismelor subtile,
yoghinul poate avansa gradat, din treaptă în treaptă, deschizând rând pe rând ”porțile” pe care le întâlnește,
până la dezvăluirea inefabilă a realității lui Dumnezeu Tatăl.”

Așadar, în asta constă unicitatea: numai la MISA se dau ”cheile”!
Dar cum or fi ajuns ”cheile” doar la MISA și numai la MISA, dacă MISA vine pe o linie milenară tradițională
și, pe deasupra, mai face sinteza tuturor căilor?
Prin Maestrul Realizat, care a primit cheile pe când era mic copil și umbla cu ele la gât!
El vine de pe linia Maha Siddha Yoga din India (unde cheile s-au pierdut!), dar au ajuns cumva la gâtul LUI.

”Sectele nu au oferit umanității mari genii, mari sfinți.”
Dacă MISA nu e o sectă, atunci - cu excepția Marelui și Sfântului Geniu care s-a făcut pe sine - care sunt ”geniile” și ”sfinții” pe care i-a dat?

Or fi discipolii principali (dintre care unii au părăsit școala și sunt acum blamați):

- ”securistul”

- soția ”securistului” (nepoata altui securist, zis ”Unchiul”)botezată ”inițiatic” de către G.B. drept ”văcuța cu pantofiori roz”

- ”cel mai vechi spirit de pe planetă”, ”fost cursant și instructor în cadrul MISA până în 1998;
acesta, deviind de la principiile yoghine milenare, a fondat o altă școală de yoga în străinătate care s-a axat pe obținerea de faimă și bani,
dovedind un profund dispreț față de principiile etice și morale.

- ”demoniacii, iezuitiștii și machiavelicii” președinți ai MISA și NATHA etc.

Toți sunt sfinți câtă vreme sunt în MISA și devin subit demoni în clipa în care o părăsesc.
Atât timp cât au activat în MISA ca instructori, au fost competenți; cum au părăsit-o, au devenit incompatibili cu principiile etice.

Ar mai fi ”geniul care vorbește cu nava-mamă” - Galactis-ul Alkesh (video) sau fizicianul care conduce filiale
ale organizației asociată cu escrocul internațional Keshe, ”părintele ienergiei gratuite”.

Cât despre ”aspectul devoțional prezent chiar în exces, lipsind totuşi cunoaşterea veritabilă”, a se vedea toate relatările adepților
care pretind că au avut trăiri spirituale deosebite, cel mai adesea în legătură cu ”Ghidul spiritual”:

9. Ideea de DUMNEZEU

Autorii afirmă că sectele au un ”DUMNEZEU" propriu, o concepție habotnică despre DUMNEZEUL ”lor”.
Ei concluzionează că sectele consideră că numai ele au monopolul asupra lui DUMNEZEU, aflat în antiteză cu ”DUMNEZEUL celorlalți”.

Când spui ”numai ele au”, nu mai are rost să spui ”monopol”. Monopol nu mai pot avea și alții...

Pe site-ul MTC, se afirmă că
https://miscareacharismatica.ro/ce-este-miscarea-charismatica-teofanica/
în cadrul acestei mişcări sunt prezentate expuneri teoretice amplu documentate despre existenţa lui Dumnezeu,
bazate pe revelaţii inefabile şi pe experienţele spirituale pe care Gregorian Bivolaru le-a avut şi le are.

(DEX: INEFÁBIL, -Ă, inefabili, -e, adj. Care nu poate fi exprimat în cuvinte; inexprimabil.)
Dacă nu pot fi exprimate, cum au fost amplu documentate și cum sunt prezentate???


Taina dezvăluită ÎN PREMIERĂ a Atributelor Dumnezeiești
”O revelație importantă făcută în cadrul școlii noastre de yoga ezoterică este cea referitoare la Atributele Dumnezeiești,
[...] ce ne ajută să simțim și să înțelegem mai bine natura misterioasă a lui Dumnezeu.
Deși aceste Atribute sunt menționate atât în filosofie, cât și în mistică, fie ea orientală sau occidentală, nici o lucrare nu explică cu claritate
ce anume este un Atribut Dumnezeiesc.
Ghidul spiritual al școlii noastre de yoga a clarificat însă fiecare dintre aceste Atribute Dumnezeiești.” 

”Ghidul” a avut experiențe inefabile (ce nu pot fi exprimate), după care a exprimat în mod clar inexprimabilul...

În conferința ”Întrebare de ordin general despre manifestarea tainică a lui Dumnezeu în Creație” - Inefabilul a afirmat că
numai Dumnezeu putea să dezvăluie aici, în această țară, taina dumnezeiască a Atributelor Dumnezeiești,
cea mai importantă revelație pe care Dumnezeu a oferit-o în această țară, pentru întreaga planetă.

Pentru că au fost unii sceptici care s-au îndoit, ”Dumnezeu” (ș)i-a trimis un nou mesaj:
”O importantă și impresionantă veste excelentă ce ne-a fost transmisă de curând de bunul Dumnezeu...” - G. Bivolaru
citat:
”De curând, pe neașteptate, bunul Dumnezeu NE-a transmis un mesaj și NE-a inspirat să vi-l aducem tuturora la cunoștință.
DĂM citire mesajului, citez: 
”Cel care în veșnicie Sunt și mereu Voi fi, vestesc că marea taină - pe care voi o numiți a Atributelor dumnezeiești, 
minune pe care v-am dăruit-o în aceste vremuri grele de cumpănă pentru voi toți, este întocmai așa cum v-a fost anunțată și dezvăluită...
 Vi le-am dezvăluit și continui să vi le destăinui pentru prima oară.
Așa cum de altfel am menționat, SUNTEM depășiți de multitudinea Atributelor dumnezeiești pe care Dumnezeu NI le-a dezvăluit rând pe rând
și pe care continuă, într-o manieră jucăușă, să NI le dezvăluie.
Din când în când, noi Atribute dumnezeiești NE sunt dezvăluite de Dumnezeu.”

Am simțit inefabil (inexprimabil) și acum DĂM citire mesajului, CITEZ...
Vi le-am dezvăluit JUCĂUȘ și altă dată, dar acum e pentru prima dată, ba vă dezvălui altele noi și noi...”

Așadar, pentru MISA, Dumnezeu este în același timp și indescriptibil, și descris cu claritate, acum și pururea și pentru prima dată... Amin!

”Dumnezeu NI s-a dezvăluit NOUĂ pentru prima dată” = ”doar NOI știm cum este în realitate Dumnezeu = 
= ”doar Dumnezeul NOSTRU INEFABIL CEL exprimat de NOI este autentic” = sectă (conform chiar criteriilor de la MISA)!

10. Ideologie şi dogmă

Autorii afirmă că sectele au o ideologie rudimentară, parțială şi superficială, pe care o apără cu fanatism, insistând asupra negării îndârjite
a doctrinei religioase pe care au părăsit-o.
Secta are o singură ”carte sfântă” şi le respinge cu vehemență pe toate celelalte, evidențiind fanatismul și habotnicia.
Deviza abordării dogmatice, fanatice, sectare este ”crede și nu cerceta”.
Ideologia sectară nu este prezentată public, deschis, tocmai datorită caracterului ei abscons şi adeseori întortocheat.
 
Ei concluzionează că doctrinele sectare sunt valorizate (mai ales în ochii adepților lor) de tot ceea ce au ele diferit
în comparație cu alte dogme sau texte sacre...

În subcapitolul anterior, tocmai s-a arătat cum Ghidul MISA a anunțat că Dumnezeu i-a făcut ”revelații inefabile” în premieră,
doar lui și adepților.
Cum adepții nu pot verifica ”revelațiile inefabile”, nu le rămâne decât să creadă orbește.

În conferința ”Întrebare de ordin general despre manifestarea tainică a lui Dumnezeu în Creație”, Bivolaru afirmă că
una dintre revoluțiile pe care aceste revelații dumnezeiești o face cu putință este noua revoluție erotică, prima și ultima revoluție
cu adevărat dumnezeiască, ce va face cu putință înlocuirea sexualității cu erosul pur și care va face să fie aruncată la coșul de gunoi pornografia.

După ce a profețit noua religie - Dumnezeismul - acum MISA anunță noua revoluție erotică, prima și ultima revoluție dumnezeiască
(iubirea apare după plăcere; dacă îmi dai întâi plăcere, te iubesc; dacă nu, poate altă dată).
Dar ca să nu se spună că e doar o sectă orgiastică, trebuie să zică acolo ceva și de Dumnezeu, dar tot cu tentă erotică:
”Erosul pur dumnezeiesc” devine o nouă marcă MISA, după ce decenii la rând, a promovat continența, fără să vină vorba de Erosul Pur.

Cu toate că și-a arogat o misiune de trezire spirituală a umanității, MISA expune public doar principii generale, frumos ambalate
dar, după cum se spune, diavolul se ascunde în detalii, detalii care sunt expuse doar în cercuri restrânse, numai după depunerea unor jurăminte
de păstrare a secretului.

11. Tehnici şi modalități practice

Autorii afirmă că ceea ce sectele consideră a fi niște modalități de mântuire sunt de fapt niște precepte aberante, absurde, ce trebuie respectate
cu rigiditate într-un mod dogmatic și fanatic.
Cei care conduc sectele sunt nişte persoane obtuze, de aceea și așa-zisele metode puse la dispoziţie adepţilor sunt rudimentare,
cu efecte lente şi superficiale.

Sistemul YOGA este structurat în trepte, care constituie tot atâtea sui-generis clase de metode de evoluție care sunt dispuse într-o gradare sistematică,
între care Aspectele morale (YAMA) și Aspectele etice (NIYAMA).

Ei concluzionează că procedeele pe care sectele le pun la dispoziţie membrilor lor sunt rudimentare, anemice, alienante,
reprezentând ”inovații” ineficiente, niște găselnițe vădit ridicole,de fapt mutilări aberante ale unor procedee YOGA tradiționale

MISA nu are cum să fie ”integrată inițiatic” pentru că nu are o linie spirituală tradițională, ci doar una pretinsă (o găselniță recentă,
de care cursanții vechi nu auziseră la început);
în realitate, ”Ghidul spiritual” al organizației nu are un maestru de pe linia pretinsă, fiind făcut cu de la el putere.
”Sinteza” de la MISA este de fapt o compilație din multe surse, o gogoașă cu umplutură de neo-tantra, cu glazură de Atribute
și dată cu parfum de tămâie, să nu se simtă mirosul.

Devierea doctrinară este povestită chiar de către liderul însuși într-un ”interviu fără prejudecăți”
citat:
”Am urmat calea tradiţională obişnuită, pe care o indicau marii înţelepţi ai Orientului, ce include şi renunţarea la sexualitate.
Am înţeles necesitatea de a o înfrâna sau chiar de a o suprima în cazul abstinenței, pentru a o sublima.
O anumită perioadă de timp am crezut că aceasta era Calea.
Am ajuns apoi să cunosc un personaj feminin cu totul ieşit din comun, deşi foarte puţin cunoscut în Franţa datorită modestiei sale,
un veritabil Ghid spiritual tantric feminin.
Aceasta s-a străduit să mă facă să cunosc anumite aspecte esoterice în TANTRA YOGA aşa cum acestea îi fuseseră accesibile
într-un centru iniţiatic din India.
Acest Ghid spiritual feminin mi-a oferit anumite chei secrete şi mi-a indicat sursele gândirii tantrice.”

Așadar liderul spiritual al MISA a renunțat la Calea tradițională indicată de marii înţelepţi ai Orientului, pentru a urma 
un personaj feminin cu totul ieşit din comun, foarte puţin cunoscut în Franţa, ce fusese inițiată în India într-o doctrină pe care
marii înțelepți mai înainte amintiți nu o promovau!

În ceea ce privește Codul moral și Etic din yoga, la MISA se pune accentul pe Brahmacharya (pe care MISA o interpretează exclusiv
ca fiind continența sexuală ce include amor în grup, poliamor (deci fără morală superioară), apoi Purificarea (Saucha) și Austeritatea (Tapas),
nesocotind complet alte atitudini esențiale cum ar fi Adevărul (Satya), Non-acumularea și Modestia (Aparigraha), Non-furtul (Asteya) -
a se vedea înregistrarea ca mărci comerciale exclusive.
Tehnicile de Hatha yoga devin bază pentru tehnicile tantrice.

Se pune deci accent pe aspectele care țin de trup, nesocotind și chiar încălcându-le pe cele care țin de Inimă și Spirit.
Deși face mare caz de doctrina tantrică a trăirii lăuntrice directe, nemijlocite (”în Duh și în Adevăr”), MISA pune accent pe mijloace exterioare:

- amorul cu continență - în care practicantul depinde de celălalt și este condiționat de existența la cursul din localitate
a unor parteneri acceptabili sau disponibili care practică aceleași procedee

- realizarea de ritualuri adesea bizare, implicând stimulare sexuală și consum de urină de la alte persoane, de sex opus,
apoi ritualuri dedicate unor zeități străine, adoptate la recomandarea Ghidului, care în plus implică adesea mijloace exterioare:
spații sacre, altare, diagrame, obiecte de cult, ofrande, plante și parfumuri etc

- îngurgitarea de pulberi de plante - promovate drept leac pentru orice, inclusiv pentru limitări de ordin sufletesc, mental și spiritual

Chiar și metodele sexuale tantrice se bazează pe tehnici deformate preluate din traduceri occidentale îndoielnice
sau pe ”inovații și găselnițe ridicole” - precum falsul grosolan ”Doamna Miracolului”.
Detalii pot fi găsite în postarea ”SINTEZĂ despre MISA® - cap.6. PLAGIATE ”îmbogățite” cu FALSURI”,
în subcapitolele ”FALSELE CĂRȚI” și ”CORECTAREA” și ”ÎMBUNĂTĂȚIREA” SCRIERILOR SACRE”.

În articolul ”Când facem dragoste cu continenţă şi transfigurare, sacrul se revelează în profan”
se afirmă că numai implementarea acestei viziuni sacre asupra erosului poate conduce de fiecare dată la marea fuziune cu Divinul,
doar viziunea tradiţiei milenare TANTRA YOGA conduce la aceste realizări de culme, iar pentru ceilalţi, care nu sunt iniţiaţi,
atingerea spontană a acestei stări este aproape imposibilă.


Pe site-ul oficial al MISA® se afirmă:
Continenţa sexuală amoroasă este cel mai inteligent şi mai avansat mod de a face dragoste
Ea reprezintă adevărata revoluţie sexuală amoroasă și este meritul școlii de yoga MISA că a reînviat în Occident tradiția secretă.

conf. Bivolaru - ”Răspuns la o întrebare despre homosexualitate” – 2015
citat:
Tratatele tantrice menționează că două sau chiar mai multe femei pot să se unească intim, amoros, erotic sexual cu un alt bărbat,
ele putând chiar să facă amor una cu cealaltă în diferite posturi ce sunt clasice, iar cei ce cunosc despre Principiul Multiplicării
cunosc pentru ce se realizează aceasta, ce sens are și ce efecte imense, rapide declanșează în cadrul anumitor practici ale sistemului Tantra.” 

Conferinţe şi workshop-uri din programul taberei internaționale pentru femei ”Shakti în extaz”:
”Grația extraordinară a lui Maha Shakti manifestată prin intermediul a două femei unite în iubire reciprocă
și efectul ocult puternic transformator al multiplicității într-o relație tantrică poliamoroasă în trei – N. și B. Newton”

Pentru detalii, a se citi postarea ”SINTEZĂ despre MISA® - cap. 3 ”REVOLUȚIA SEXUALĂ””.
Despre practicile consumului de urină (inclusiv consum reciproc), se arată în subcapitolul ”ELIXIRUL AURIU” al postării
”Sinteză despre MISA® – cap.4 VIDEOCHEATE și ”ELIXIR AURIU”

Faptul că acestea sunt inovații și găselnițe ale MISA este arătat în decizia de excludere a organizației din cadrul Federațiilor Internaționale de Yoga
(vezi cap. 1 al acestei serii), precum și în scandalurile din India (video) și Uruguay (video 1 și video 2).

”Școala de yoga MISA” este SINGURA DIN LUME, unde se promovează contactul cu ... civilizațiile extraterestre avansate!
Subiectul ET este de dată recentă, deci nu are cum să fie legat de ”tradițiile străvechi milenare”.
Invocațiile către extratereștri, realizate uneori în SPIRALĂ YANG - altă găselniță - fac parte din specificul MISA.

Criteriile de sectă 8 - 11: bifate!

14 comments:

  1. Când era copil, avea frecvent vise despre el însuşi ca fiind maestru tibetan, cu înalte realizări spirituale.
    Ca rezultat al acestor vise, el şi-a reamintit multe tehnici yoga pe care a început să le practice cu rezultate remarcabile.

    Schizofrenie precoce. Si prostie feroce a celor care pun botul la tâmpenii similare.

    Prin ce este unică școala de yoga MISA?
    FURT. Fura absolut tot: carti intregi, articole de pe net. Evaziune fiscala masiva.
    Iubirea este echivalata cu promiscuitatea si cu practici sexuale dezgustatoare - deviante unde sentimentele sunt = 0.
    Distrugerea familiei. Sinucideri, cancere pe banda rulanta.

    Yoghinii MISA primesc ”chei” inițiatice
    Absolut. "Cheile" se numesc spiritual BTS (nu va zic ce inseamna: strict secret)

    Si totusi, MISA (sectã-magnet) are o mare calitate. Reuseste sa grupeze in randurile ei conspirationistii, pe cei cu o cultura aproximativa. Reuseste sa dea stupizilor, târâturilor, imbecililor (tip bivolarian), iluzia ca fac parte dintr-o lume aparte, ca au facut "saltul". Saltul in neantul prostiei.

    Un echivalent politic al MISA in ultimii ani este gruparea AUR: afirmatii caraghioase, incultura-analfabetism, violenta, conspirationism, patriotism ridicol (echivalat de MISA cu "Romania-gradina lu' Mnezo"). AUR-magnet pentru prostia agresiva. Liderul simion pe linia ilustrilor inaintasi: ceausescu, iliescu, bivolaru, nutu camataru.

    ReplyDelete
  2. "a trecut dincolo”
    Adica a murit si a inviat. Pentru deliciul satanistelor de la MISA care nici macar n-au banuit ca el a si murit.
    Bwahahaha, rolul meu de traducator e sa traduc, nu sa comentez!

    ReplyDelete
  3. Felicitari pentru calitatea articolelor, coerenta si logica infailibila de care dati dovada. Mi-ar placea sa putem sa comentam mai usor si mai mult. Cred ca ar comenta mai multi daca ne-ati crea posibilitatea sa ne cream conturi cu care sa comentam. Din cate imi amintesc pe exmisa erau doar cateva articole, restul erau comentarii si a mers excelent.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Se poate folosi contul de blogger (se alege un nickname oarecare si eventual nu se bifeaza "share my profile" ca sa nu dam informatii psihopatilor).
      Totusi comentariile rãmân moderate.
      Ar mai fi eventual o posibilitate, sa comentam folosind Disqus (dar oricum cu moderarea comentariilor)

      Delete
    2. Petrecerea nu incepe pana nu stingi lumina si nu dai muzica tare. Si asta face organizatorul petrecerii. Sigur, putem face si noi... dar cati au facut-o pana acum??

      Delete
    3. Fără moderare blogul riscă să fie poluat de comentarii jignitoare sau irelevante. Acest lucru a fost remarcat de multe ori în comentariile utilizatorilor defunctului forum exmisa, din ambele tabere.
      Un exemplu încă "viu" de blog poluat este blogul lui Rapcea care aprobă orice comentariu. Un blog poluat și nemoderat duce la trafic redus și dezgustul multor vizitatori.
      Pe de altă parte, la modul general vorbind, există riscul ca unele comentarii esențiale și pertinente să nu fie aprobate de un admin de blog, fie din grabă, fie din greșeală, fie pentru că sunt percepute altfel de acesta, dar riscurile libertății totale de exprimare pe bloguri întrec riscurile moderării.

      Delete
    4. Comentariu din rapcea.ro ca răspuns la comentariul de mai sus postat pe exmisa.blogspot.com:
      "“Un blog poluat și nemoderat duce la trafic redus și dezgustul multor vizitatori.”
      Numai cursantii mai pot veni aici sa comenteze cand si cand atunci cand MR le permite si le vine lor sa comenteze indarat populatiei generale.
      Asadar existenta mea exmisa inc. o numesc poluare.
      Asemanator, unei femei in Myanmar calugarii i-au luat copilul din brate si i l-au aruncat in foc.
      In tarile arabe deja femei sunt impiedicate sa mearga la scoala sa se instruiasca sa poata acorda asistenta bolnavilor de covid. Ura impotriva purtatoarelor de uter si vagin merge pana la a le acuza de moartea mamei de covid si a le bate in public pentru ca bataia e rupta din rai.
      Domnilor, voi sunteti neurotici, nu femeile!
      De cata competitie si porniri salbatice ale mintii suferiti, de toate devierile acuzati pe altii in loc sa vedeti cauza in voi.
      Nu eu am inventat bataile cu saculetii de nisip sa nu lase urme pe piele. Nu eu am iradiat pe altii. Nu eu am tras de hainele revolutionarilor jos de pe ei sa ramana dezbracati adica demonici ca umbla streak naked. Nu eu mi-am batut joc de statul roman care nu sunt functiile ocupate ci populatia. Meditati va rog!
      Veti avea ceea ce meritati."

      Răspuns:
      Nu ai prins ideea mesajului care nu a fost exprimat așa din senin, ci în contextul în care un alt cititor de pe exmisa.blogspot.com dorește să comenteze mai ușor și mai mult. Se pare că pentru unii mesajul a fost prea scurt ca să transpară foarte clar ideea. Nu o lua ca pe un afront. Și eu am fost avertizat de câteva ori pe diferite site-uri cu privire la limbaj (îndeosebi înjurăturile ieftine), la lungimea textelor (cu toate acestea, unele polologhii au fost deja aprobate) sau la păstrarea ideii. Am înțeles avertismentele și am mers mai departe fără supărări. Uneori nu am primit aprobări fără să mai primesc motivele. Susțin inițiativa conducerii MISA de a nu da citire mesajelor goale presărate cu insulte sau mesajelor prea lungi fără ca acestea să spună ceva concret, asta dacă se pretinde că la curs NU se practică cenzura (realitatea arată contrariul). Excepție (pe care nu o accept) fac relatările speculative și mesajele de adulare a Celui-Neasămuit care sunt citite la scurt timp după expediere în timp ce alte mesaje care arată problemele grave din "nucleu" sunt ignorate sau amânate prea mult de la citire.

      Delete
    5. Continuare răspuns:
      Uită-te din perspectiva unui cititor obișnuit de bloguri sau forumuri. Pe mobil sau PC, el caută rapid informații potrivite la locul potrivit. Are serviciu, guri de hrănit, rude pe patul de moarte, treburi casnice, facturi de plătit etc. Nu are răbdare sau chef să treacă prin toate mesajele cu înjurături, texte prea lungi sau ale căror idei sunt deviate complet de la ideea principală a temei sau a articolului. Astfel, el și-a pierdut definitiv credibilitatea pe acel site. Din păcate, mulți nu citesc blogul și forumul precum sunt citite romanele care pot să îmbrace multe teme și care cer mult timp. De aceea, pe un forum care se respectă există moderare și teme. Sunt teme unde un cititor poate să scrie ce-i trece prin cap cu condiția să nu jignească pe cineva (exemplu: Gânduri diverse, Curiozități, Alte teme, Idei și idei etc.). Teoretic se poate și pe blog să se creeze teme din acestea ca pe forumuri, dar e mult de muncă. Realitatea este că pe aceste teme intră doar cei care sunt cu adevărat interesați de acestea sau care vor să le aprofundeze. MISA este un fenomen în masă așa că blogul trebuie să fie adaptat corespunzător.

      Un moderator corect NU aprobă doar comentariile părtinitoare dintr-o singură parte. Pe acest blog, au apărut și comentarii de la cursanți sau cel puțin așa sună mesajele lor că ar fi pro-MISA. În cazul "celei mai mari școli de yoga din Europa", ar trebui să se aprobe orice comentariu din orice direcție (pro-MISA sau anti-MISA) atât timp cât se află la limita decenței ca limbaj și să indice ceva concret (dacă nu e ceva concret, eventual să se ceară prin alte comentarii lămuriri). Pe site-urile școlii, extrem de rar apar mesaje "de pe partea cealaltă", care sunt mereu împinse forțat sub reflectoarele "demonilor". Probabil altfel ar fi fost văzută investiția conducerii de 35000 euro dacă s-ar fi făcut de banii ăia site-uri de genul acestui blog în loc să se achiziționeze în serverele pe care "le contemplă" (asta dacă este așa cum pretinde la cât de "transparentă" este școala cu fondurile).

      "Asadar existenta mea exmisa inc. o numesc poluare."
      Comentatorii cu capul pe umeri nu se leagă de existența unui utilizator, ci de mesajele pe care le transmite. Dacă totuși mesajele devin obsesive, prea frecvente, lungi și prea abstracte, unii vizitatori se irită și încep să se întrebe dacă nu cumva autorul chiar are probleme serioase. Din nou o spun, vezi din perspectiva unui cititor obișnuit de bloguri. Tot din nou o spun, nu o lua ca pe un afront. Frustrați sau chiar ticăloși sunt cei care moderează siteurile școlii când rareori adminii de acolo publică un mesaj "deranjant" la care se mai adaugă și glazura specifică de invective (șobolan, avocățel etc.). Au fost și mesaje cu adevărat deranjante, dar nefondate, din partea presei (pentru senzațional și audiență) sau a anumitor personalități care au denigrat MISA și apoi conducerea a acționat corect prin cerere la drept la replică sau chiar procese.

      Sper că acum îți este mai clar acum mesajul. Cine are urechi de auzit să audă.

      Delete
    6. Pe orice forum, problema e următoarea:
      ori de câte ori apare un articol care stârnește dezbateri, comentariile se succed rapid și, în scurtă vreme,
      se trece pe pagina următoare, iar cei care intră ulterior nu mai vizualizează sau nu mai citesc articolul de la care a pornit totul.
      Asta se petrece deoarece comentariile apar de fapt ca postări în sine.
      Pe fostul forum ExMISA, atunci când se aborda o temă în mai multe articole, se putea observa cum tocmai articolul cel mai interesant din serie,
      adică cel de la care porneau dezbaterile, era foarte puțin vizualizat în comparație cu altele.
      Practic se comenta la comentariu, nu la articol.
      Iar comentariile erau adesea injurioase, off topic sau bine pe lângă, adesea doar niște fraze scurte sau chiar emoticoane.
      Asta făcea adesea ca temele interesante să treacă neobservate, înecate în comentarii adesea inutile.
      Poate era chiar o tactică intenționată, aplicată de misani.

      Pe un blog, oricât de multe și stufoase sunt comentariile, ele apar în subsolul articolelor,
      care astfel nu sunt marginalizate sau sunt mai puțin afectate de mulțimea și diversitatea comentariilor.

      De fapt, unii ar dori ca ceea ce comentează să apară ca postare sau articol în sine.
      Dacă aceste comentarii nu sunt la obiect, calitatea blogului are de suferit.
      De aici, necesitatea moderării comentariilor și chiar a articolelor, în ciuda unei anumite limitări sau cenzurări. Avantaje și dezavantaje.

      Uitați-vă pe blogul lui Rapcea: la fiecare articol, este o utilizatoare Neele plecată de-acasă care postează vrute și nevrute.
      Nu mai poți să faci niciun comentariu mai de Doamne-ajută, că răspunde de zece ori Neele și ți-l îneacă în respect...
      De aceea, mulți nici nu mai intră acolo.
      De asta s-ar putea folosi chiar misanii, care ar putea inunda blogul cu comentarii făcute anume să distragă atenția.
      Până la urmă, blogul este gândit să fie un produs de autor, nu un produs de comentator, exact ca la ziarele online.
      Astfel, calitatea blogului e dată de autori și de articolele lor, iar într-o mai mică măsură de către comentatori.

      Delete
  4. Misa pare a fi o secta dar pe care o paste falimentul daca ne luam dupa situatiile financiare publicate de Anaf. De acolo rezulta ca veniturile incasate din activitati cu caracter nepatrimonial in 2021 sunt in suma de 647785 lei. Astea sunt donatiile si contributiile membrilor. Acest lucru poate insemna unu din doua: ori secta a ramas cu foarte putini membrii cotizanti, in jur de 450 (daca luam in considerare un "un abonament" lunar de 150 lei/victima) sau se face evaziune fiscala la greu. Nici vanzarea de prafuri si remedii miraculoase nu e prea profitabila, in 2021 inregistrand din activitati economice o pierdere de 400.000 de lei. Datele sunt publice, se pot verifica pe Anaf.

    ReplyDelete
    Replies
    1. instructiuni vizualizare pagina ANAF:
      link: AGENTUL ECONOMIC CU CODUL UNIC DE IDENTIFICARE 4829126

      Introduceti codul unic de identificare (numeric): 4829126

      stânga jos ("Indicatorii financiari conform bilantului depus pentru anul:") se alege anul (2021), click VIZUALIZARE

      Delete
    2. 150 lei pe luna ????!!!! WTF !!!???

      Delete
    3. La începutul pandemiei, taxa de curs lunară era de 120 Ron.
      Cu această valoare, numărul cursanților ar fi aproape 500, dar mai trebuie ținut cont și de faptul că sunt incluse și taxele de tabere.
      Deci suma care corespunde doar taxei de curs e mai mică, ceea ce scade numărul de cursanți.

      Delete
  5. Ce este totalitarismul? Un interviu cu Ariane Biheran, filosof, psiholog clinician, doctor în psihopatologie și autoare (III)

    În prima parte a acestui interviului am vorbit despre totalitarism și despre mecanismele psihologice folosite. Cea de-a doua parte se concentrează asupra controversei dintre Gregorian Bivolaru si fetele initiate ca sa îi vină prospături pe bandă rulantă. Unele s-au prins după zeci de ani că de fapt erau abuzate,după ce au început să de colțul dintre arzoaicele șefe de harem.
    .

    ReplyDelete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400