Saturday, November 11, 2023

Unde se ascunde întreitul șobolan? (III) – “Căsuțele” de toleranță

 După apartamentele și izvorul din Paris, a sosit momentul să prezentăm și câteva “căsuțe” secrete din Franța, în care sunt cazate aspirantele la “inițieri tantrice” ori în care lucrează diverse discipole  pe site-uri de adulți.

 

1. “Căsuța” camuflată - Viliers-sur Marne

În Villiers-sur-Marne, o comună din suburbia de est a Parisului, pe Avenue du Maréchal Mortier la numărul 12, se află o casă cu un etaj, ce poate găzdui, pe lângă “personalul” de origine română, în jur de 30 de femei sosite din întreaga lume. Unele sunt venite pentru o perioadă mai scurtă (zile, săptămâni), iar altele, “integrate” în activități de videochat, petrec în această locație luni sau chiar ani. Ieșirea în curte este interzisă.

La ceas de seară, aspirantele la “inițieri tantrice”, purtând pălării și ochelari opaci, sunt “livrate” sau “ridicate” prin intermediul mașinilor ce accesează parcarea din cadrul proprietății pe poarta dinspre Rue des Nangues nr. 15. Căci in cazul lor, aceasta e doar o casă de tranziție.
 
Parterul casei și gardul dinspre Rue des Nangues sunt “ocultate” cu plasă de camuflaj, mai ceva ca la bazele militare, iar majoritatea geamurilor par a fi acoperite cu folii mate.
Tehnica de invizibilitate a dat greș, obținându-se taman contrariul – “căsuța” sare în ochi. Nu destul, de vreme ce poliția franceză stă cu mâinile in sân. 
 
În “Pages Jaunes”, la adresa acestei case apare un nume românesc, Voichița S.. Nu întâmplător, pe site-ul asociației Yoga Esotérique Intégral, filiala MISA din Franța, pe o pagină mai veche cu informații de contact pentru cursurile din Paris, este menționată – ați ghicit! - o Voichița. Link Arhivă Link Arhivă
   
 


 







 2. “Căsuța” din pădure - Buthiers

Pe Rue des Roches la nr. 35 în comuna Buthiers din departamentul Seine et Marne, regiunea Île de France, se află un alt cuibușor de nebunii, ce poate găzdui circa 50 de femei.

Situat pe un teren în pantă, acesta e foarte bine ascuns privirilor după un gard înalt de piatră și sub vegetația abundentă. Nici din satelit nu este vizibilă decât o parte din această mare proprietate, dotată cu piscină, din apropierea renumitei păduri Fontainebleau. Codrul, frate cu "tantricii"!

Oarece cârcotași susțin că aici se organizează “retrageri” pentru femei, ce durează câteva luni. Acestea își plătesc sejurul lucrând la fața locului pe videochat. 


3. “Paradis” - Berre les Alpes


În apropiere de Nisa, în comuna Berre les Alpes pe Route des Escaillouns la numărul 3139 este situată o altă proprietate, invizibilă dinspre șosea. Din satelit se pot vedea însă trei clădiri (și o piscină).


Cea de la stradă și cea din spate erau destinate într-o vreme cazării bărbaților de la MISA ce lucrau pe diverse șantiere. 
În casa de lângă piscină, parterul e alocat videochatului, ce era coordonat cu ani în urmă de cea cunoscută în presă drept "contabila MISA". Link Arhivă
La etaj este apartamentul președintelui asociației  Yoga Esotérique Intégral (filiala franceza a MISA), care este și coordonatorul filialei MISA din Elveția. Link Arhivă Link Arhivă

Cum apartamentul este oferit de ani de zile spre închiriere turiștilor, pe diverse platforme de rezervare sunt publicate nenumărate fotografii. Link Arhivă
 
 
 
Pe adresa acestei locații, a fost înregistrat site-ul filialei MISA din FranțaLink Arhivă
Din octombrie 2019 la aceeași adresă apare și societatea imobiliară “Paradis”, fondată de președintele asociației și de 4 adepte MISA, printre care, bineînțeles nu întâmplător, și doamna menționată la "căsuța" camuflată. Link Arhivă 
 
 
4. Ferma de “alte” animale – Belvedere
 
Neînțelegându-se cu președintele filialei MISA din Franța, “contabila MISA” , s-a mutat acum câțiva ani din "Paradis". Nu departe, la o aruncătură de băț.

După arestarea gurului la Paris, și-a deschis propria afacere, ce îi poartă numele, în comuna Belvedere, pe Chemin Veseou, 10 Chemin Vicinal. Link Arhivă
Și de parcă nu ar fi fost de ajuns, că firma fost înființată taman pe 1 aprilie (2016), pentru ca păcăleala să fie completă, divin inspirata antreprenoare a declarat ca activitate principală creșterea “altor” animale.

Prin acel fund de țară, unde mașinile street-view ale Google Maps au trecut ultima oară în ianuarie 2011, probabil nu sesizează nimeni ce fel de “animale” sunt în ograda cu pricina.
O imagine recentă a proprietății este totuși vizibilă din satelit


Oricât de retrase ar fi locațiile haremului lui Gregorian Bivolaru, mai devreme sau mai târziu vor fi "revelate" opiniei publice.
Oricât și-ar camufla Magnus Aurolsson "căsuțele" de toleranță, mai devreme sau mai târziu vor fi dezvăluite afacerile necurate. Toate!
Oricâte tehnici de "exorcizare" a internetului ar mai inventa senilul Nikolay Petrov, mereu rămân urme, care îl dau de gol.

4 comments:

  1. Antreprenori cu care ne mândrim în Europa: bIvolaru si ai / ale lui. Ce daca-s bordeluri ? aia nu e munca cinstita ?
    Asa a glasuit "Biroul de presă MISA":

    Nu cunoaștem în detaliu situația economică din Cehia, dar dacă au de ales între a pleca din țară pentru un trai mai bun (cum e cazul câtorva milioane de români), sau a lucra la astfel în studiouri de videochat ca să-și poată permite chiria unui apartament decent, probabil că sunt destule tinere care ar alege videochat-urile.

    Eh, se pricep, doar sunt ghidonati de un proxenet versat.

    ReplyDelete
  2. Cine doreste sa se delecteze cu fotografii reprezentand interiorul primei casute de toleranta mentionata in articol, le gaseste aici: https://drive.google.com/drive/folders/1s60Bi2MWDR_O-MZwlvcIjiWSA1P3e_DN
    Au fost facute publice cu generozitate de un vechi aparator al MISA, Willy Fautre, si de misani prin intermediul google drive-ului umakumari.contact@gmailcom.
    https://europeantimes.news/2024/04/swat-raids-yoga-france-fact-checking/
    https://drive.google.com/drive/folders/1s60Bi2MWDR_O-MZwlvcIjiWSA1P3e_DN

    ReplyDelete
  3. Willy Fautre, precinu' misanilor cu aere de victime, a mai publicat niste poze. De data asta de la "casuta" din Buthiers.
    Si marturia unei "victime" ce a fost saltata de acolo. https://yogaesoteric.net/spectaculoasele-descinderi-simultane-ale-swat-in-centrele-de-yoga-romanesti-din-franta-fact-checking/
    Se pare ca nu doar apartamentul gurului a ramas sigilat. Si casa din Buthiers e sigilata. Amin! Amin! Amin!

    ReplyDelete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400